Despre mama, fara sa-i cer voie

11 05 2017

Este ziua mamei mele si simt nevoia sa scriu despre ea. Nu i-am cerut acordul, dar stiu ca si daca se va supara, in secunda urmatoare ma va ierta pentru ca asa e mama. Stiu ca fiecare are senzatia ca nimeni n-are mama ca a lui. Mai sunt si unii care au puterea sa recunoasca si ca nu-i chiar cum ar fi trebuit sa fie, dar de iubit toti ne iubim mamele asa cum sunt ele. Eu am norocul s-o iubesc nu pentru ca asa se face, ci pentru ca am invatat de la ea tot ce e mai frumos pe lumea asta. Par cliseu vorbele astea scrise in general, tocmai de aceea voi povesti cateva intamplari care o au protagonista pe mama mea, intamplari din care eu am avut de invatat: sa fiu om, sa fiu corecta cu mine si cu ceilalti, sa iubesc dincolo de orice bariere, sa am principii peste care sa nu trec orice ar fi, sa fiu fidela, loiala, sa indragesc animalele, sa spun adevarul indiferent de consecinte, sa invat, sa citesc, sa-mi urmez visurile si pasiunile.

Iubirea am invatat-o de la mama. In momentul in care s-a indragostit de cel care urma sa-mi fie tata, n-a contat pentru ea nimeni si nimic. In anii ’70, in plina era comunista, sa ai o relatie cu un cetatean strain era cam cum este astazi sa te iubesti cu cineva de acelasi sex. Cele care indrazneau sa se afiseze cu un strain erau catalogate imediat drept femei usoare. Nu conta ca sunt majore, virgine, fete cuminti, dar indragostite, eticheta era pusa din start. Cam asa e cu neamu’asta de sfinti imbroboditi cu basma pe cap, de cand e lumea si pamantul, cred. De aia ne si merge atat de bine ca natie, ca popor, ca tara. Era de neconceput si existau repercusiuni inimaginabile pentru cea/cel care indraznea sa sfideze normele cretino-comuniste. Exact cum e astazi cu minoritatile sexuale. De fapt, coalizatii astia de acum sunt copiii retardatilor de atunci, deci n-am de ce sa ma mai mir. Cert este ca pe mama n-a interesat-o niciun moment parerea partidului, a lumii, a neamului (da, existau si in neamul ei retardati, asa cum exista in fiecare neam). Si-a anuntat parintii ca se casatoreste cu barbatul pe care il iubeste si asta a si facut. Am si acum hartia emisa prin ’73 in care Partidul Comunist Roman raspundea favorabil cererii sale de a-si uni destinul cu cetateanul strain pe care il iubea. Nu vreau sa zabovesc asupra stupizeniei situatiei, ci asupra curajului mamei mele de a-si asuma iubirea pana la capat. De a se lupta cu o lume intreaga pentru dragostea ei, de a-si lua de mana sotul si de a pleca departe, pe alt continent, unde sa-si traiasca viata in libertate. Din dragostea lor de tineri de douazeci si ceva de ani, am aparut eu. Cu voia Partidului, ca daca el nu-i dadea voie, ramaneam nenascuta.

Dragul de scoala si de invatat tot de la ea il am. Toata copilaria si adolescenta mea, mama a fost preocupata sa studiez. Inca de mica m-a vrut cu mana pe carte si nu pe cratita. Mi-a vorbit mereu despre importanta cititului si a studiului si a tinut cont mereu de faptul ca sunt un copil si nu m-a pus nici sa gatesc, nici sa spal podelele, nici sa fac piata. Imi spunea ca altele sunt lucrurile cu adevarat importante in viata, si ca pe alea de om mare o sa am timp sa le fac pana mor daca asta o sa vreau. M-a lasat sa ma bucur de copilarie si m-a incurajat doar sa ma joc si sa invat. Ii sunt recunoscatoare pentru asta, azi. A avut grija de inocenta mea pe care, din fericire, n-am pierdut-o de tot.
Pasiunile mi-au fost incurajate si sustinute tot de mama. La 16 ani ai mei, cand parintii din jur se ingrijorau ca nu se mai inteleg cu copiii lor adolescenti, mama era linistita si fericita pentru ca ma inscrisese la cursul de actorie de la Scoala de Arta ca sa-mi implineasca marea mea dorinta de a ma pregati sa devin actrita. Mi-o amintesc cu lacrimi in ochi la spectacolul de absolvire, asa cum mi-o amintesc alergand impreuna cu mine prin oras ca sa nu intarziem la niciun spectacol de teatru sau concert de la Casa Sindicatelor.
Sa-i ajut pe cei din jur tot de la ea stiu. Si sa nu ma laud cu asta, sa nu spun public cand o fac m-a invatat tot ea. Imi amintesc ca atunci cand lucram la Antena 1 Ploiesti, la vreo 22 de ani, aveam un salariu maricel pe care il imparteam cu oameni amarati care ma vedeau la televizor si veneau sa-mi ceara bani. Niciodata nu mi-a reprosat ca „traiesc pe banii ei” si ca pe ai mei ii dau altora si niciodata n-a pretins vreun leu de la mine. Intotdeauna mi-a dat, lucru pe care il face si acum, fara sa imi ceara inapoi, fara sa-mi reproseze, fara sa aiba vreo pretentie. Ba, pe langa mine, care sunt copilul ei, a mai hranit si niste porci (unul dintre ei, cand vorbeste cu mine despre ea ii zice „ma-ta”, dar nu-i nicio problema, ca exista un ignat pentru fiecare dintre astia).
Dar gestul cel mai inaltator, incredibil, de neconceput pentru mintea unui om normal, l-a facut mama pentru altcineva. Tot in numele dragostei si al umanitatii. Despre asta chiar nu pot vorbi fara acordul ei. Este un gest suprem care adunat tuturor celorlalte infinit mai mici ca impact asupra unei vieti de om, ma indreptateste pe mine sa spun cu toata convingerea ca nu exista mama ca a mea. Nu exista om, femeie, mama mai buna si ii sunt recunoscatoare pentru ca este asa si ma pot mandri cu ea oricand, oriunde, in fata oricui.
La multi ani, mama! Te iubesc mult!

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

15 05 2017
wlfp

La multi ani!

15 05 2017
Nouria

Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: