Copiii in grija tatalui

23 03 2017

„Cum sa-l responsabilizeze mama singura pe tatal plecat cand n-a putut sa faca asta nici macar cand erau impreuna? Cum sa-i explice ca in momentele importante copilul are nevoie de tata langa el? Cum sa-l invete ca promisiunile trebuie respectate si cuvantul trebuie sa fie cuvant, daca mama lui nu l-a invatat asta de mic? Cum sa-i spuna ca simte ca moare si ca nu s-a vrut niciodata o mama sacrificata, ci o mama fericita?” Solutia este una pe cat de complicata emotional, pe atat de justa la modul cel mai pragmatic: sa lase copilul in grija tatalui.
Intr-o societate ca a noastra, asa ceva este de neconceput. E ca si cand ai lasa copilul pe strada, in tomberon. Tatal e necunoscutul cu care ai facut sex si care mai mult de atat nu e capabil sa faca. Tatal este entitatea aceea care apare si dispare cand vrea palaria lui. Tatal e fiinta aceea ocupata, preocupata de bani si de barfe despre mama copilului care obligatoriu este ori curva ori nebuna, ori betiva, ori iresponsabila, orice e mai rau pe lumea asta, in niciun caz femeia pe care a iubit-o si care i-a nascut un copil drept urmare a iubirii dintre el si ea.
Ca mama nu poti gandi rational, ci doar prin prisma emotiilor. Cum sa-i lasi lui copilul? Mai bine mergi la tribunal si il lasi pe judecator sa decida, decat sa accepti de bunavoie ca aceasta varianta e la fel de normala ca cealalta. Sunteti egali atat in ceea ce priveste drepturile, cat si obligatiile din moment ce l-ati conceput impreuna, de comun acord.
Oare n-ai fi mai linistita stiind ca tatal, oricat ar golani, cand ajunge acasa sta cu copiii lui? Locuind in aceeasi casa cu ei, n-are alta solutie, decat sa-i bucure cu prezenta lui de fiecare data cand se intoarce. Oare n-ar fi mai bine pentru copii sa-l aiba pe tatal lor alaturi atunci cand fac febra, vomita, iar el sa se implice, vrea, nu vrea? Daca ar fi stat cu tine copilul, crezi ca ar fi sarit tati sa vina la voi la primul 38 de grade? Crezi ca ar fi stiut ce proiect are copilul de facut pentru scoala? Crezi ca ar fi cautat rochita sau bluzita pentru serbare? Crezi ca ar fi stiut ca traieste copilul primii fiori ai dragostei? Crezi ca ar fi alergat intr-un suflet sa il duca la spital pe cel mic cand s-ar fi imbolnavit? Eu cred ca nu. Cred ca doar ai fi visat sa faca toate astea si ai fi simtit din nou abandonul initial, de fiecare data cand tati era prea ocupat cu traitul libertatii de holtei. Iar copilul ar fi trait langa el cu o mama mereu trista, mereu umilita, mereu cu lacrimi in ochi si cu nod in gat, mereu chinuita sa se prefaca in fata lui fericita si multumita, dar pierduta, de fapt, in haul deznadejdii. Multa vreme ne bazam pe faptul ca cel mic nu pricepe, nu intelege, ca nu vede zbuciumul launtric. Avem impresia ca jucam rolul mamei fericite perfect si ca nimic nu poate tulbura copilul. Dar stiti ce? Specialistii practicanti in psihologie au ajuns la concluzia ca un copil aflat in grija tatalui creste mai stabil emotional decat cel aflat in grija mamei. Poate parea dura concluzia sau jignitoare la adresa mamelor care nu mai stiu ce si cum sa faca pentru puiul lor. De fapt, chiar de aici pleaca totul. Explicatia este foarte logica: mama ramasa cu copilul in grija joaca permanent si rolul tatalui (de unde si expresia bine argumentata in realitate, folosita de mamele singure „i-am fost si mama, si tata”). Acest lucru insa bulverseaza copilul. Pe cand tatal nu va face acest joc niciodata. El nu va tine locul mamei, preluand responsabilitatile acesteia. El va gasi un inlocuitor (bunica, bona, nevasta noua)care sa faca mancare, sa spele, sa calce, poate isi va lua si sofer care sa-l duca la scoala pe copil, dar va fi prezent in viata lor, cel putin fizic, mai mult decat ar fi fost daca cel mic ar fi trait cu mama in alta casa. Se va implica atat cat ii permite sufletul, dar sigur o va face.
In tot acest timp, mama stie exact ce nevoi, ce dorinte, ce probleme, ce ganduri, ce visuri si ce aspiratii are copilul si va veni in intampinarea lui fara sa fie nevoie sa insiste cineva, fara sa fie cautata si sa nu raspunda, fara sa traga cineva de ea ca sa-i reaminteasca, fara sa pacaleasca sau sa minta copilul, fara sa faca promisiuni pe care sa nu le respecte. O mama este suficient de responsabila incat sa stie sa fie alaturi de copilul sau in viata totdeauna doar pentru faptul ca e mama. Iar o mama fericita ii este mult mai de folos copilului decat una vesnic nefericita, plansa, chinuita si suferinda fiindca tati n-a fost in stare sa isi respecte promisiunile si a disparut ca magarul in ceata.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: