Copiii in grija mamei (final)

21 03 2017

Mentalitatea strabuna ne-a inoculat bine ideea ca daca tati isi baga picioarele in familia lui si urla dupa libertatea de holtei, mami trebuie sa se supuna, sa taca si sa inghita. Ce presupune asta? Stie toata lumea. Nu se poate sa nu fi trait, vazut sau auzit chinul unei mame care isi creste singura copilul. Si nu ma refer neaparat la munca fizica fiindca oricum ajutorul primit era minim, ci la suferinta sufletului. Visase o familie, facuse un copil cu barbatul iubit (ca daca il facea cu vecinul de la doi, care oricum era mai tanar, mai frumos si mai bogat, poate mai avea o justificare suferinta de acum), isi imaginase cum vor imbatrani impreuna si se vor mandri cu realizarea vietii lor, copilul. Si ce sa vezi? S-a trezit singura, tradata, parasita si fara posibilitatea de a se opune in vreun fel.
Si au inceput sa vina problemele alea grele. Odata plecat, tati a inceput sa fie lovit de amnezie. Ba uita ca e sedinta cu parintii, ba n-avea timp sa iasa nicaieri cu copilul fiindca avea treaba exact in weekend-ul ala, ba uita sa se tina de cuvant cand promitea chestii („Iti promite tati ca te duce la Disneyland” – va suna cunoscut?), ba uita ca e intai iunie, ba venea dupa ce termina copilul de spus poezia lui, dar bifa prezenta filmand putin finalul serbarii. Gesturi, atitudini, fapte care ricosau in sufletul mamei cu o putere de milioane de ori mai mare. Fiind o mama responsabila, care nu doreste sa-si abuzeze emotional copiii, tacea in fata lor sau ii lua apararea tatalui, scuzandu-i lipsa de preocupare prin eterna sintagma „Tati are treaba ca sa faca bani”. Desi pare inumana soarta unei astfel de femei, nici macar astea nu sunt cele mai grave lucruri pe care le traieste. Trauma cea mare se declanseaza atunci cand trebuie sa-si ascunda lacrimile in fata copiilor. Ii vine sa urle de durere, dar trebuie sa astepte ca cel mic sa adoarma. Ii vine sa blesteme ziua in care l-a crezut pe el, printul, in care i s-a lasat cu suflet cu tot in palme. Nicio clipa nu s-a gandit ca totul e doar minciuna. Ea crezuse in familie, iar acum nu i-a ramas decat sa-si duca crucea naivitatii.
Daca proaspatul holtei isi mai gaseste (sau isi gasise deja) vreo pitipoanca, se duce pe pustii si bruma aia de grija pe care tatal o avea fata de copilul lui. De ce? Pai voi nu stiti ce se intampla cand Pitzi isi impune punctul de vedere? „Vorbesti cam mult cu fosta!” „Le dai cam multi bani in plus copiilor” „Sa nu lipsesti de la serviciu daca ai copilul bolnav, ca te dau astia afara si ramanem fara bani” „Nu tinem copilul chiar toata vacanta, ca trebuie sa ne mai plimbam si noi singuri”
Si uite asa, pe nesimtite, altcineva incepe sa-i ocupe timpul, creierul si viata taticului.
Mama simte, observa, stie. Cam ce-ar putea sa faca ea? Isi continua singura viata complicata, de care niciun barbat nu-si doreste sa aiba parte (nici macar ala cu care incepuse sa si-o construiasca) si plange mult. Simte ca nu mai poate. Simte ca se sufoca, dar stie ca nu e voie sa recunoasca asta. Cum sa-l responsabilizeze pe tatal plecat cand n-a putut sa faca asta nici macar cand erau impreuna? Cum sa-i explice ca in momentele importante copilul are nevoie de tata langa el? Cum sa-l invete ca promisiunile trebuie respectate si cuvantul trebuie sa fie cuvant, daca mama lui nu l-a invatat asta de mic? Cum sa-i spuna ca simte ca moare si ca nu s-a vrut niciodata o mama sacrificata, ci o mama fericita? El se plimba cu Pitzi prin lume sa-i arate cascadele, marile, campiile si viile de la tara. De ce l-ar interesa zbuciumul unei nebune? Nici macar nu pricepe ce dracu’ vrea asta de la el.
Ar putea ea sa recunoasca in fata cuiva ca ii e rau si greu? Nu, fiindca societatea ar blama-o. Nu, fiindca ar traumatiza copiii daca le-ar spune cat de mult sufera. Trebuie sa joace rolul eroinei in fata tuturor, inclusiv in fata ei. Cu zambetul pe buze si cu cearcane sub ochi trebuie sa-si implineasca menirea. Tatal n-are una, doar mama. Mama e una singura. Tatii sunt mai multi. Chiar asa?
Ei bine, eu nu cred asta. Eu cred ca ambii parinti au aceeasi menire din moment ce au decis impreuna sa faca acel copil (Repet: nu vorbesc despre copii aparuti in urma unui viol, unei aventuri sau unui santaj, ci despre copiii facuti din dragoste). Si atunci, fiind convinsa ca atat mama, cat si tata sunt egali in fata oricui (copilului, legii, societatii, vietii) eu am gasit o alta solutie la care femeile nu indraznesc sa se gandeasca. Pare una de neconceput, dar daca lasi deoparte orgoliul, razboiul, emotia, prejudecatile, gura lumii si ii dai voie si ratiunii tale sa patrunda putin, s-ar putea sa constati ca toata lumea e mai fericita si mai linistita.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: