Ce patesti cand superi dive (final)

15 03 2017

A doua zi, la radio simteam tensiunea in aer. Habar n-aveam cata lume de acolo era admiratoare a Mihaelei Radulescu. Parea ca i-am suparat pe toti si cand zic toti ma refer la o colega realizatoare, care era si director de marketing, la noul director de programe, baiatul care pana de curand imi facuse butoanele la emisiune, persoane cu studii medii, nelicentiate in nimic, puse in functii de conducere si care acum simteau nevoia sa ma traga de urechi: „N-ai facut bine c-ai suparat-o pe Raduleasca!” Deodata se declansase in ei pupincurismul milenar, spiritul de turma care ingenuncheaza in fata ciobanului si gasisera tinta perfecta in care sa loveasca pentru a-si demonstra sustinerea fata de aia puternici care au banutul, painea si cutitul in mana.
Singurul noroc a fost si este ca pentru mine cea care conteaza cu adevarat este parerea publicului. Ascultatorii erau singurii in masura sa aprecieze sau sa huleasca prestatiile mele. Ei nu aveau interese ascunse, nici nu se sinchiseau de presiunile facute de bogatasi, ei deschideau sau nu radioul, atunci cand incepea emisiunea realizata de mine. Si ce sa vezi? Nu doar ca alegeau sa ma asculte, dar simteau nevoia sa-mi vorbeasca, sa-mi povesteasca, sa se apropie cat mai mult de mine, lucru care de altfel s-a si intamplat. Pe zi ce trecea primeam si mai multe mesaje, si mai multe telefoane, incurajari si scrisori (da, scrisori in era tehnologiei, fiindca aveam ascultatori sensibili si delicati). Venea spre mine un val de simpatie si de caldura care compensa toata raceala celor din jurul meu, de la radio.
Mi-am vazut de treaba in continuare, numarand editiile emisiunii si bucurandu-ma din tot sufletul ca ma apropiam de cea cu numarul 100. Apoi, urma o vacanta. De aceea, m-am gandit ca ar fi minunat sa organizam o intalnire cu ascultatorii mei, si cu cei activi, dar si cu cei care doar ascultau fara sa interactioneze cu mine. Voiam sa ne cunoastem personal, sa ii privesc in ochi si sa le multumesc ca mi-au fost aproape in cele mai grele clipe si mi-au dat forta sa merg mai departe, fara ca macar sa stie. Am cautat loc de intalnire si am gasit, m-am ocupat si de organizare dupa ce, in prealabil, cerusem acordul patroanei. Am invitat toti parintii care ascultau „Clubul parintilor isteti cu Nouria”, dar si specialistii care avusesera interventii de-a lungul celor o suta de editii.
Despre viitorul emisiunii insa nu sufla nimeni nimic la radio. Trecuse putin timp de la conflictul cu diva, cei din jur erau destul de evazivi, iar trepadusii care empatizasera cu ea si blamau nedreptatea pe care o facusem (aceea de a spune adevarul) tineau sa mai puncteze, din cand in cand, ca greseala aceea o sa-mi fie fatala. Simteam ce urma sa se intample, dar tot speram ca oamenii nu sunt chiar atat de meschini. Speram sa nu existe o caracatita atat de mare si de parsiva si in mediul acela unde se lucra pentru copii, pentru parinti, pentru oameni curati si sinceri.
M-am dus la intalnirea cu ascultatorii cu cea mai mare emotie. Priveam in ochi, imbratisam si strangeam mainile unor oameni care ma validasera ca realizator radio care-si face treaba bine. Zeci de familii cu copii mai mari sau mai mici venisera sa ma cunoasca. Nu eram doar o voce, ci o prietena. O persoana pe care o simteau apropiata, de-a lor, un parinte cu probleme, griji, bucurii la fel ca ei toti.
Singura durere pe care o ascundeam in suflet si nu le-o puteam dezvalui atunci cand imi spuneau ca abia asteapta sa ma reasculte dupa vacanta, era ca n-aveam certitudinea ca voi mai face aceasta emisiune. Nu avusese nimeni curajul sa-mi spuna in fata acest lucru, ca lasii asa procedeaza, cu ascunzisuri, secrete, tertipuri, dar din comportamentul lor retinut am inteles, chiar acolo, la intalnire, ca aceea este ultima zvacnire a celui care fusese „Clubul parintilor isteti cu Nouria”.
Am avut dreptate. Dupa vacanta emisiunea n-a mai existat, iar eu, ca sa suport trauma cat de cat, cateva zile, de la ora 10, cand incepea de obicei emisia, ma duceam in vizita la una dintre ascultatoarele mele, care mi-a devenit buna prietena, si discutam pe diverse teme, exact asa cum facuseram cata vreme a existat „Clubul” la radio.
Acolo fusese o bucatica din sufletul meu pe care niste mizerabili mi l-au calcat in picioare. Satisfactia care mi-a ramas este prietenia pe care o am si astazi cu multi dintre ascultatorii de atunci. Da, dupa 11 ani inca tinem legatura. Si mai am ceva pretios de atunci: cateva dosare in care pastrez toate mesajele pe care le-am primit de-a lungul celor 100 de editii ale „Clubului parintilor isteti cu Nouria”. Am schimbat cateva case intre timp, dar n-am putut niciodata sa arunc ceea ce pentru mine inseamna un colt de inima, dar si recunoasterea muncii mele, dincolo de umilinta pe care am trait-o.
Chiar acum am filmat cateva mesaje din dosarele mele (atasez mai jos) si am simtit din nou dragostea si aprecierea pe care le simteam din partea ascultatorilor cand faceam emisiunea. MULTUMESC!
https://www.youtube.com/watch?v=BtYw1xQYfbc&feature=youtu.be

Anunțuri

Acțiuni

Information

5 responses

15 03 2017
mikaela

Pupincuristi vor exista cat va exista lumea.Ce este si mai jalnic la persoanele cu pricina, este excesul de zel.Mai exact,cand cineva e diferit ,si mai are si curajul sa isi exprime opinia,toti pupincuristii ii ‘sar in cap’.
De ce o fac,…probabil din acelasi motiv pentru care au ales sa ‘pupe’,acela de a fi bine vazuti de catre cel ‘pupat’,eventual recompensati . Si oricare ar fi motivul,pupincuristii raman doar niste indivizi demni de toata mila,jalnici, marunti,oameni de nimic .

20 03 2017
Nouria

De acord, Mikaela, dar astia decid regulile jocului si soarta celor cativa care nu sunt ca ei.

20 03 2017
mikaela

Decid,e adevarat,insa ,vreau sa cred, ca numai un timp.Nimeni ,oricine s-ar crede,oricata influenta ar avea,nu este atotputernic.Si totul merge pana intr-o zi,nimic nu e vesnic.
Trebuie sa avem rabdare si incredere ca lucrurile se reaseaza .

16 03 2017
Gabriela A.

Multă empatie și admiratie, Nouria!Ti-am descoperit scrierile in urma cu 3 ani, cand ,intr-o singura noapte, pana la ivirea zorilor, am citit pe nerăsuflate toate postările anterioare, deși timpul imi era ocupat de îngrijirea celor doi bebelusi!Dar ceea ce nu știi, este ca sunt extrem de fericita când întâlnesc/descopăr oameni minunați și sensibili,așa cum ești tu!Iti doresc tot binele din lume, și sa rămâi la fel de „dreapta” intr-o lume așa de „nedreapta”!

20 03 2017
Nouria

Multumesc, Gabriela! Sunt, intr-adevar, sensibila, dar minunata nu sunt decat cu cei care merita. Pentru ceilalti pot reprezenta un cosmar. Sa fii dreapta intr-o lume nedreapta iti poate aduce multi dusmani, pe langa suferinta inevitabila pe care esti obligata s-o traiesti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: