Ce patesti cand superi dive (III)

14 03 2017

Cand nu esti patron, milionar sau diva, ci doar sclav pe plantatie, trebuie sa executi. Dar ce te faci cand sclavul are personalitate, principii, caracter si creier? Bine, recunosc ca in momentele alea creierul mi se blocase. Mintea mea nu reusea sa gaseasca nicio modalitate de indreptare a busuiocului. Spusesem deja ca e o prezentatoare de succes si eram sigura ca nu asta o deranjase. Spusesem ca nu terminase cursurile niciunei facultati desi incepuse mai multe. Nu mintisem cu nimic. Acum ce trebuia sa fac? Sa zic ca a terminat vreo facultate cu 10 sau ca a absolvit la Harvard?
De la biroul patroanei pana la studioul de emisie am simtit ca-mi explodeaza creierul. Cu toate astea, de un lucru eram absolut convinsa: ca nu voi prelungi emisiunea nici macar cu un minut. Consideram radioul un loc de munca profesionist, nu o piata unde precupetele decid cata vreme stau cu taraba intinsa. Prin urmare, la ultima interventie, cea fireasca, dinaintea orei 13, am intrat cu sufletul praf si cu un nod in gat (aia cu climatul corespunzator asigurat la locul de munca e doar o teorie pe hartie, ca multe altele, de altfel). Tot ce am putut sa fac, in asa fel, incat sa multumesc si capra, si busuiocul, a fost sa subliniez compania selecta in care o introdusesem pe doamna Radulescu. Sa ti se alature numele unor personalitati precum Angelina Jolie, Oprah Winfrey si care or mai fi fost atunci, ca nu-mi amintesc, mi s-a parut suficient ca sa-i gadile orgoliul si sa se simta urcata pe un piedestal si asa prea inalt. Am mai subliniat ca toate aceste vedete sunt exemple de reusita in cariera si mi-am luat ramas bun de la parintii isteti fara ca ei sa banuiasca vreo clipa prin ce trecusem.
In ziua aceea nu am plecat de la radio pana nu am clarificat lucrurile cu patronii. Am scos banda martor, i-am trimis-o lui Felix (sefu’la bani), am rugat-o si pe patroana s-o asculte. De asemenea, i-am aratat site-ul Antenei 1 care ii prezenta biografia doamnei Radulescu (dumneaei lucrand acolo) si de unde imi luasem informatia. Am asteptat o ora, doua, pana si-au facut timp sa asculte si sa citeasca (de data asta nu mai era urgenta, ca de, sclavul nu e milionar si nici diva) si am asteptat verdictul. Spre bucuria mea, oamenii au inteles ca nu gresisem cu nimic, iar Felix Tataru a spus adevarul pe nume: „Sunt doar frustrarile ei”.
Am plecat de acolo stoarsa de toata energia. Nici macar furie nu simteam. O lehamite inabusita, mai degraba. Am mers putin pe jos si am incercat sa ma curat de balast. Imi venea sa vomit. Nu puteam sa ma duc asa acasa. Cei de acolo n-aveau nicio vina. Am mai mers pe strazi de nebuna, gandindu-ma cu inima stransa ca a doua zi ma voi duce din nou la radio, voi fi din nou in direct si va trebui sa ma comport ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Singura care imi dadea putere era speranta ca totul se va termina aici.
Gresit.
Prin prisma celor ce vor urma, nu pot sa nu ma gandesc acum, oare ce s-ar fi intamplat daca sunau la patronii radioului Brad Pitt si Angelina Jolie?

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

14 03 2017
Deny

Bine c-o trecut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: