La bine si la greu (I)

9 03 2017

E foarte greu sa scrii eliberator. Mi-am dat seama ca nu stiu de unde sa incep. Mai intai m-am gandit sa o iau cronologic, dar sunt atat de multe de spus, incat atunci cand imi amintesc un episod si hotarasc sa-i dau drumul sa zboare, se leaga de intamplari mult anterioare si nu reusesc sa determin inceputul. Cand scrii profund personal, cuvintele vin de-a valma, trairile de asemenea si e greu de pus o ordine in ganduri.
Intamplarea face ca astazi sa fie 9 martie si sa-mi fi revenit in minte, pe nepregatite, o trauma traita alaturi de omul caruia ii jurasem sa-i fiu alaturi la bine si la rau. Din nefericire, ziua asta de 9 martie a fost socanta pentru o tara intreaga. Un accident cumplit, intamplat in 2006, avea sa-i duca intr-o lume mai buna pe Laura Stoica, Cristi Margescu si copilul lor nenascut. Orice om normal a varsat o lacrima sau macar a oftat adanc auzind ce tragedie s-a intamplat.
Eram in masina impreuna cu Daniel si ne intorceam de la un concert pe care il avusese in alt oras. La un moment dat, imi suna telefonul. Era colega mea de la radio si prietena la acea vreme, Mirela Retegan. „Ai auzit ce s-a intamplat?”m-a intrebat cu lacrimi in voce. M-am speriat foarte tare s-o aud vorbind asa pe ea, cea joviala. „A murit Laura Stoica”. Imediat mi-am amintit ca in urma cu doar cateva zile fusese la noi, la radio. Cand vezi omul viu, vesel, radiind (Laura era insarcinata si foarte fericita) si imediat afli ca nu mai este, mintea iti refuza adevarul. Am cerut detalii. „De ce?” „A avut accident de masina. Au murit si ea, si Cristi”.
Aproape instantaneu a inceput sa-i sune telefonul si lui Daniel. Erau colegii de la teatru, indurerati si ei, bulversati de vestea nenorocita. Pana am ajuns acasa ne-au sunat telefoanele non stop. Era coplesitor, socant, incredibil. Deja socul era mare, dar pentru noi asta a fost doar inceputul. Si spun „noi” pentru ca si eu, desi neimplicata direct in povestea asta, am suferit, m-am luptat cu lumea, am facut scut in jurul sotului meu, am incercat sa atenuez trauma si sa aduc linistea in sufletul lui. Pentru ca in afara de durerea provocata de veste, a mai fost ceva. In momentul de pauza dintre sunetul a doua telefoane, Daniel si-a dat seama ca facuse schimb cu Laura la spectacolul organizat de teatru la Urziceni. Ar fi trebuit sa cante el in seara aceea, acolo. In prima faza, nu mi s-a parut nimic special in asta. Fiind trei capete de afis la teatru (Laura, Nico si Daniel), faceau cu randul si cand unul nu putea ajunge, se ducea altul, urmand ca data viitoare sa faca schimb. Asta se intampla de cand lumea si pamantul, exact cum fac colegii in orice alt domeniu de activitate: isi tin locul unul altuia.
Da, dar in seara aia se intamplase o tragedie si de aici pana la sentimentul de vinovatie n-a mai fost decat un pas.
A urmat o noapte grea, foarte grea. Printre plansete si mangaieri, discutii nesfarsite despre soarta, destin, despre vinovatie si nevinovatie, am simtit ca trebuie sa fac tot posibilul sa-mi apar sotul de el in primul rand. Nu stiam ce urma sa se intample a doua zi.

Odihna lina, Laura si Cristi!
https://www.youtube.com/watch?v=j–kdyHpSeQ

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

9 03 2017
Elena Corpacescu

Draga mea ,ai atata sensibilitate si frumusete in scris incat am trait momentul descris la intensitate maxima.Ai imbracat cuvintele dureroase in haine frumoase,.Scrie ,scrie,scrie,chiar daca e greu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: