Concubinaj pana cand moartea ne va desparti

16 11 2016

Concubinaj. Ce urat suna! Mai ales pentru noi, cei nascuti in comunism. Tineti minte cum erau priviti cei care indrazneau sa traiasca impreuna fara acte? Dar cum erau privite fetele care isi incepeau viata sexuala minore fiind sau majore, dar nemaritate cu indraznetul deflorator? Va mai amintiti cate destine s-au frant doar pentru ca n-au suportat oprobriul public si ulterior pacatosii au facut ceea ce era pe placul comunitatii? Cati copii s-au nascut din greseala, cate femei si-au dus crucea zeci de ani alaturi de barbati gresiti doar pentru ca au fost obligate sa o faca din ratiuni… irationale? Cati barbati si-au luat neveste doar fiindca le-au lasat gravide, iar societatea nu permitea asemenea desfrau? Erau obligati sa plateasca nechibzuinta amorului fizic cu patalamaua semnata pe viata. Si unii au dus-o asa pana au murit, inainte sa apuce sa traiasca. Altii, pe masura ce trecea timpul si mintile lor incepeau sa gandeasca si singure, nu doar teleghidate de societate, au inceput sa se razvrateasca impotriva celor care ii invatau cum sa-si traiasca viata. Incet, incet, oamenii au inceput sa decida singuri cum sa vietuiasca, cum sa se iubeasca, ba chiar au inceput sa faca mostenitori atunci cand voiau, nu cand n-aveau incotro de frica partidului sau a neamurilor.
Am adus in discutie toata aceasta absurditate a vremurilor trecute pentru ca, recunosc spasita, mi-am insusit intocmai aceste reguli de convietuire pasnica, in armonie cu societatea, cu comunitatea, cu rudele, cu lumea, cu partidul, cu mapamondul. Mi se inoculase de mica ideea ca trebuie sa ma marit virgina, ca am voie sa traiesc in aceeasi casa doar cu barbatul cu care ma voi marita, ca alea care nu fac asa sunt niste… usuratice, ba chiar intelesesem in acele vremuri ca si sa divortezi era o mare rusine, deci alternativa asta nu exista orice s-ar fi intamplat in casnicia ta parafata.
Copila fiind, oprobriul public mi se parea cea mai mare pacoste pe capul unui om. Ce-ar fi zis tanti Lenuta daca afla ca m-am pupat cu un baiat in scara blocului? Dar daca afla cineva ca la 20 de ani am deja un prieten si nu sunt maritata cu el desi ne iubim cu foc? Rusine! Mare rusine! De concubinaj nici nu putea fi vorba! Saracii parintii mei, ce rusine ar fi trait ei in epoca aia de piatra, cu oameni avand creier de fier, daca fiica lor, aia care invata bine, fusese premianta, ar fi locuit cu vreun baiat fara sa fi trecut mai intai pe la primar si pe la popa ca sa le ceara acordul! Deci n-am comis o asemenea imoralitate, mi-am asteptat cuminte sortitul. Abia atunci m-am mutat din casa parinteasca, abia cand am fost ceruta de nevasta. Si aveam vreo 24 de ani.
Eeee, si de aici incepe povestea mea. Ce garanteaza certificatul de la primar? Dar toata sindrofia aia din biserica cu invartitul in jurul mesei, cu robul, cu roaba, cu vinul si piscotul si verighetele alea, cercul bla, bla, bla? Daca toata viata ai fost invatata si crescuta in acest spirit si crezi din tot sufletul in sintagma pana cand moartea ne va desparti, chiar pare ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior. Alesul se impauneaza ca te-a facut doamna (vezi, Doamne, daca nu te lua el ramaneai vai de capul tau si nu te mai lua nimeni), parintii sunt fericiti ca le-au intrat copiii in randul lumii, neamurile barfesc pana raman fara aer, dar n-au ce face, trebuie sa recunoasca faptul ca totul e legal, semnat si stampilat. Deci te-ai capatuit! Dai bine in fata societatii, barfele incep sa dispara, lumea e multumita. Dar tu? Tu cum esti?
Nu te arata nimeni cu degetul. Esti heterosexuala (mai mult hetero decat sexuala), casatorita, ai copii, familie si actele alea te tin bine. Pana cand? Pana cand unul dezerteaza. Pana cand isi ia inima in dinti si recunoaste inutilitatea hartiilor. Pana cand juramintele isi pierd valoarea si devin o piatra de moara. Pana cand copiii, casele, masinile, banii sunt singurele ratiuni care va leaga. Si asta pana cand? Inca putin.
De aceea, acum, dupa 40 de ani de viata, cand traiesc o poveste ca-n Romeo si Julieta, adusa in secolul XXI, mai mult comica decat tragica (fiindca neavand varsta Julietei pot sa ma amuz de ce se intampla in jur) recunosc spasita, din nou, ca tot ce am invatat in copilarie a fost minciuna. Sa traiesti in concubinaj nu inseamna sa traiesti in pacat, ci in adevar. Singura care va tine e iubirea. Nimic altceva. Esti liber sa pleci cand vrei,daca vrei, iar daca te intorci inseamna ca iubirea e cea care te tine. Nu actul, nu copilul, nu averea, nu gura lumii, nu parerea altora. Te certi, te impaci, te razvratesti, razi, plangi, suferi, esti fericita, esti indurerata sau euforica, dar stii ca el sta langa tine PENTRU TINE. Pentru ceea ce esti tu si pentru ceea ce sunteti impreuna. Si tu la fel. Pentru ceea ce este el si ceea ce reprezentati voi doi. Fara nicio obligatie, fara constrangeri, fara compromisuri. Doar cu iubire.
concubinaj-pana-cand-moartea-ne-va-desparti

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

16 11 2016
iris

Se schimba vremurile ,se schimba obiceiurile iar noi in adaptarea de rigoare este bine sa fim sinceri cu noi insine.! Din pacate la noi la romani minciuna,tradarea,victimizarea,disimularea,frustrarea in sfarsit, imoralitatea predomina . Vezi persoane ,in spatiul public cu caractere indoielnice ce dau lectii de viata ,de morala invinuind ,aratand cu degetul ,apeland la minciuni grosolane pentru a se victimiza cand de fapt ele sunt cele ce din egoism si viciu distrug vieti fara mila,fara remuscare ! Ignoranta si impotenta afectiva predomina,iubirea este un „element”folosit la „nevoile” imediate !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: