Astazi am plans. Multumesc!

8 07 2016
Ziua asta parea una obisnuita. N-avea ce sau cine sa ma tulbure fiindca mi-am exersat in ultima perioada detasarea. Am invatat greu, dar temeinic, sa nu ma mai las tulburata de oameni. Cam stiu cat ii duce capul si ce le poate pielea. Am devenit imuna la tertipuri, isterii, grosolanii, ba chiar si la subtilitatile celor care pozeaza in inocenti. Ii simt si ii intuiesc atat de bine pe unii, incat nici sa regret ca i-am cunoscut nu mai pot fiindca de la ei am invatat cum trebuie sa ma raportez la tot felul de situatii. Cunosc foarte bine escrocii sentimentali, cunosc lipsa de caracter a celor avizi dupa bani si gata oricand sa se vanda, cunosc persoanele care pozeaza in maicute neprihanite, dar care-si ridica fusta in fata oricui le-ar alina poftele, recunosc imediat femeile frustrate, habotnicele, pitipoancele cu buze tuguiate si sprancene vopsite, asa cum recunosc barbatii de categorie B, adica cei care relationeaza cu femeile in functie de interesele pe care le au si care, la o adica, le-ar da un vant pe scari si ar da cu ele de pereti daca le-ar sta in calea capatuirii.
Am invatat sa ignor oamenii descrisi mai sus si mi-am ridicat un zid de protectie in jur ca sa nu ma mai afecteze nimic din toate astea. Iata de ce credeam ca ziua asta este obisnuita. Eu, in turnul meu de fildes, unde nicio rautate si mitocanie nu ma pot atinge, traind prezentul continuu. Trecutul e mort, viitorul e abstract. Prezentul este cel pe care ma bazez.
Si totusi… In aceasta dimineata ceva m-a tulburat incredibil de mult. Un mesaj venit parca dintr-o alta viata, de la un om din trecut. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si am realizat ca niciodata n-am stiut cum sa gestionez relatiile cu oamenii deosebiti. Am invatat sa ma feresc de cei rai, dar nu stiu cum sa ma port cu cei speciali. Bunatatea, respectul, civilizatia, existenta caracterului, educatia, ba chiar studiile facute in mod real si scrisul corect (din punct de vedere gramatical) au ajuns sa fie ceva atat de rar, incat gasindu-le pe toate intr-un om care mi se adreseaza, habar n-am cum sa reactionez. Am putut doar sa plang si sa spun „multumesc!”
Sunt coplesita. Inca imi tremura mainile pe tastatura si nu stiu ce as putea scrie in asa fel, incat cel care mi-a scris sa inteleaga ca gestul sau a reinviat in sufletul meu speranta. Nu credeam ca mai exista astfel de oameni pe pamant. M-am antrenat sa intampin fara teama raul, dar binele m-a prins nepregatita.
Multumesc, Andrei!
Iata mesajul:
„Sarut-mana,
Imi cer scuze ca va deranjez.
Am regasit, zilele trecute, stiri si amintiri despre Radioul Itsy Bitsy, iar dumneavoastra ati reprezentat, pentru mine si pentru multi alti copii, un personaj foarte viu si greu de uitat.
Exista acum 7-8 ani un baiat un pic mai mare decat target-ul radio-ului (cred ca aveam 13-14 ani) care suna cat de des putea ca sa o salveze pe Alba-ca-Zapada. Nu stiu daca va mai amintiti de mine, dar voiam sa stiti ca efortul dumneavoastra si entuziasmul cu care ne antrenati sa o ajutam sa scape pe „fiica vitrega” reprezinta o pagina forte vesela si incarcata de emotii din amintirile copilariei mele.
Va scriu pentru a va multumi pentru tot sufletul si toata daruirea pe care le-ati pus in emisiunile de la radio (si nu numai) si pentru a va transmite toate gandurile mele cele bune si ale parintilor mei. Datorita dumneavoastra am invatat lucruri noi, de cultura generala, si m-am apropiat de parinti, prin discutiile purtate pe marginea intrebarilor pe care le puneati.
Pentru toate acestea si pentru toata straduinta investita inspre copii, va multumesc si va doresc o viata plina de vise implinite, in care sa reusiti sa salvati, neobosit, Alba-ca-Zapada sufletului dumneavoastra si a celor dragi de toate Masterele cotidiene, cu ajutorul copiilor si al copilului din dumneavoastra. Sa va ajute si sa va ocroteasca Bunul Dumnezeu!”

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

8 07 2016
Irina

Asta inseamna ca in ani ai lasat ceva in urma ta si sunt aceste suflete minunate care au crescut si s-au bucurat de prezenta Masterei,de la care au avut de invatat atat de multe lucruri incat acum sunt recunoscatori si sigur ti-au dus lipsa, din pacate ! Asa-i la noi cand ceva merge bine apare nemernicia ce distruge totul lasand loc banalului,sau vidului ! Bucura-te ca nu te-au uitat cei „adevarati”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: