Nu accept hartuirea psihologica!

24 02 2016

Am trait multe de-a lungul vietii. Am trecut pe langa tot felul de oameni, femei si barbati, care la un moment dat n-au avut loc de mine. Unii nici macar nu ma cunosteau, dar aveau pareri. Altii ma cunosteau bine si se simteau amenintati, de cele mai multe ori degeaba. M-am trezit in niste situatii absolut ingrate fara sa am vreo vina. La inceput ma consumam enorm. Ma intrebam ce-am facut, cu ce-am gresit, ce au oamenii cu mine. Ba eram gata sa pic in mrejele depresiei, inainte de a realiza ca eram inconjurata de idioti, de fapt, si ca nu aveam nicio vina pentru ce mi se intampla. Apoi, am inteles ca toate acestea sunt etapele normale ale procesului care poarta denumirea de hartuire psihologica la care este supus un om, in cazul acesta – eu.

< „Hartuirea psihologica se desfăşoară ca un proces în care indivizii-ţintă sunt consideraţi a priori vinovaţi şi „judecaţi” în consecinţă, însă în absenţa „dovezilor”. Acestea sunt adunate abia după pronunţarea „condamnării”. „Monitorizarea” victimei continuă, ca şi atacurile, dar nu pentru că hărţuitorii ar dori să îi ofere o şansă de a se disculpa, ci numai pentru a se convinge şi a-i convinge şi pe cei din jur “ce fel de persoană este aceasta”, pentru a-şi întări părerile negative şi pentru a-şi justifica propriul comportament. Se consideră, de către agresori, că problemele victimei sunt cauzate de personalitatea deviantă a acesteia. Dacă victima alege să reacţioneze în loc să se retragă, atunci reacţia ei este interpretată ca motiv pentru care merită agresiunea psihologică. „În principiu, atunci când mobbingul s-a declanşat, victima nu mai are scăpare: orice face sau spune se întoarce împotriva ei. Hărţuitorii mint, exagerează greşelile minore, trec cu vederea realizările majore, manipulează sau ascund informaţia şi caută permanent noi dovezi care le susţin acuzele”> (sursa: http://snapromania.ro/)

Am fost sfatuita sa ignor aceasta hartuire si sa-mi vad de viata mea, linistita. Incerc din rasputeri sa fac asta, dar m-am cam saturat. N-am nicio vina pentru frustrarile altora, pentru nefericirea altora, pentru plictiseala din viata oamenilor care cauta actiune hartuindu-ma pe mine, pentru prejudecatile de ev mediu sau de mediu rural ale oamenilor. Nu ma intereseaza parerea nimanui despre mine, asa cum n-am nevoie de acordul nimanui pentru a face sau a nu face ceva. Orice!

Prin urmare, rog persoana care de (cam) multa vreme ma hartuieste (prin intermediari), ma denigreaza, ma barfeste si se baga in viata mea fara ca macar sa aiba bunul simt sa ma cunoasca inainte de a emite vreo parere despre mine, sa-si vada de viata ei!

Nu sunt datoare nimanui cu nimic, nu imi traiesc viata dupa cum vor rudele mele sau ale altcuiva, nu ma intereseaza gura lumii, ca nu mi-a trait ea viata ca sa aiba impertinenta sa comenteze si nu mai sunt dispusa sa permit nimanui sa ma hartuiasca.

M-am tinut departe, am cautat sa inteleg lucrurile de neinteles, dar de aici pana la a accepta sa mi se interzica ce sa scriu, ce sa postez, ce sa vorbesc, ce sa fac, e cale lunga.

Sunt un OM LIBER si NU PERMIT NIMANUI sa imi dea lectii sau sa-mi controleze viata.

Mi-e foarte usor sa fac rau. Foarte mult rau. Am ales sa n-o fac, sperand ca am de-a face cu oameni rationali. M-am inselat.

De acum incolo sper doar sa fiu lasata in pace, iar cei care n-au loc de mine sa stea inghesuiti!

NU MAI ACCEPT SA FIU HARTUITA!

 

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

24 02 2016
Iris

Prostul „moare” de grija altuia asa-i pe la romani! Ignora !

25 02 2016
Denisa Ciaclan

Bine zici. Si eu trec prin asa ceva, chiar ieri m-am suparat rau pe niste lucruri. Oamenii, uneori, sunt absolut cretini. ce sa zic? ca e sfarsitul lumii? Lumea in declin? E greu sa ne gasim linistea, stiu. Multa forta iti urez!

25 02 2016
wlfp

Felicitari pentru post!
Si eu am trecut prin asta, din pacate abuzatorul traia cu mine in casa. Nu stiam ce am de nu pot fi fericita sau multumita, nu ma puteam bucura de nimic si eram foarte agresiva. E o cale lunga sa ignori astfel de oameni, dar e posibil.
Mult succes, sunt multi oameni care te admira si te adora – aici e unul 🙂

25 02 2016
Nouria

Multumesc pentru susținere! Stiu ce zici. 😦

25 02 2016
Gabriela Ioan

Ai dreptate! ma regasesc in multe din postarile tale si este greu sa nu ripostezi! Si eu te admir! Succes!

29 02 2016
nick

de ce pe tine,si nu pe altcineva…te-ai intrebat asta?

29 02 2016
Nouria

De unde s-a inteles in articolul meu ca as fi singura hartuita din lume? 🙂 Si pe mine, si pe altcineva. Eu am povestit doar cazul meu. Altii il pot povesti pe al lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: