„Manelista penala”

13 07 2014

Au venit la poarta doua pitipoance insotite de o fetita. Miroseau a bani de departe. Putin cam impopotonate si destul de machiate pentru o dupa amiaza banala de primavara-vara. Le-am invitat inauntru si le-am facut cafele. Le-am servit frumos si le-am intrebat cu ce ganduri au venit pe la noi. Pareau sa aiba de toate. Erau casatorite, fiecare avea copii, iar hainele si bolidul parcat in fata portii le recomandau drept niste doamne implinite pe toate planurile. Din vorba in vorba, am aflat ca le lipsea un singur lucru: gloria. Pentru asta venisera la noi. Si cum, ca adulte, nu facusera nimic notabil pana la 30 de ani, notorietate nu aveau, dar se aflau in cautarea ei. Gasisera locul potrivit sa-si implineasca visele si au bagat la inaintare fetita de 8 ani pe care voiau s-o faca vedeta. Date native saraca fetita nu avea mai multe decat oricare alt copil, in schimb, dorinta era atat de mare, incat femeile erau dispuse sa scoata oricat de multi bani pentru asta. Si nu numai bani, aveam sa aflu mai tarziu.
Daca nu te nasti cu talent, se stie, trebuie sa compensezi cu ceva ca sa te faci remarcat. Si cum clientul nostru este stapanul vietilor noastre, am conceput strategia de lucru in interesul acestuia.
Prima idee care mi-a venit a fost sa cante fetita un cantec din tara tatalui ei ca sa-l sensibilizeze pe acesta si sa fie de acord ca fiica lui sa-si desavarseasca studiile de viitoare vedeta. A functionat strategia. A fost usor de pacalit. Mai greu de dus de nas e publicul. Si cand talentul nu e evident, ci doar mediocru, trebuie sa vii cu artificii. Un dans oriental era exact ce compensa hibele si ar fi putut distrage atentia auditoriului. Si-atunci a venit propunerea de a inscrie copilul la cursuri cu acest specific. Una dintre doamnele prezente s-a oferit ea sa ofere lectii copilului. Profesorul, dornic sa supravegheze indeaproape cariera artistica a elevei sale si sa nu lase nimic la voia intamplarii, a rugat-o pe doamna sa-i exemplifice un dans oriental. N-am vazut cum a decurs prestatia decisiva, dar am aflat de la dascalul fetitei ca doamna e, dupa cum spunea el, „o manelista penala care merge noaptea prin cluburi si n-are nicio legatura cu dansurile orientale”. Si-atunci a decis ca fetita sa urmeze cursuri profesioniste, de la cineva care chiar stie care e diferenta.
Zilele treceau, munca in interesul clientului era din ce in ce mai sustinuta, iar eu deveneam din ce in ce mai sensibila la efortul pe care il depunea copilul ala de 8 ani care n-avea nicio vina ca ambitiile adultelor din jurul ei erau prea mari pentru capacitatile sale.
Si uite asa, mi-a venit ideea, intr-o zi cu soare, de vara plina, sa-i cumpar celei mici niste bratari din alea de siret, lucrate manual, pentru ca stiam ca era ziua ei de nastere. M-am gandit ca ar fi frumos din partea profesorului sa-i faca un cadou elevei sale, desi el habar n-avea cand era ziua aceea. Si e firesc. Cand ai atatia elevi nu-ti bati capul sa retii toate aniversarile. Eu insa am retinut amanuntul, iar cadoul luat de la taraba din Cismigiu a avut un efect neasteptat. Despre el, despre efectul siretului cumparat cu mana mea, voi vorbi altadata. Cert e ca un lucru handmade iti poate schimba viata. Poate de acolo si vorba aceea: ce-si face omul cu mana lui…

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: