Stirea de maine pe care eu v-o prezint astazi

29 02 2012

Avand in vedere ca astazi anumite tabloide au inceput sa primeasca asa-zise „ponturi” de la un mizerabil anonim, cum ca Daniel ar fi fost dat afara de la teatrul din Ploiesti, tin sa va informez, pe cei care aveati o grija si nu puteati dormi noaptea, ca sotul meu a plecat de la aceasta institutie, dupa 16 ani, in primavara anului trecut (deci acum aproape un an), prin demisie. Motivele au fost personale si profesionale, deopotriva. NU A FOST DAT AFARA!
Ii invit pe toti cei care se simt frustrati ori inferiori sa faca urmatoarele lucruri inainte sa se bage in seama si sa scrie mesaje cretine: sa-si faca meseria cum trebuie, sa munceasca, sa puna mana pe carte, sa-si cladeasca un nume, o cariera, sa straluceasca macar o clipa in viata lor, sa devina OAMENI! Dupa ce vor fi realizat toate acestea, sa deschida gura ori sa atinga tastatura. Pana atunci sa ramana in mizeria lor de oameni meschini.

M-am saturat sa-mi fie deranjata familia din cauza tuturor neispravitilor!

P.S. Si pentru ca tocmai am vazut cum arata stirea (am si eu sursele mele), tin sa precizez ca „sunetistul” despre care va fi vorba nu a fost batut, dar ar fi meritat sa fie calcat in picioare. Din cauza lipsei de profesionalism a acestui nimeni, vocea lui Daniel a avut de suferit, iar cand i-a reprosat acest lucru incompetentului, spunandu-i ca „n-are dreptul sa-i distruga sanatatea, vocea fiind cea cu care castiga painea copiilor sai”, acesta i-a raspuns: „Ma pis!” (scuzati expresia, dar ea a fost folosita de angajatul institutiei de cultura despre care se face vorbire.) In aceste conditii, altul sa fi fost in locul lui Daniel ar fi maturat cu el pe jos.
De fapt, asta e riscul atunci cand se amesteca oamenii cu javrele. Si se stiu ele…

Anunțuri

Acțiuni

Information

39 responses

29 02 2012
Dulciuri la Sorina

Bravo!!!!

29 02 2012
Criss

Draga Nouria, nu are sens sa te enervezi din cauza unor tampenii pe care le scrie cate un anonim care vrea sa-si faca publicitate pe seama voastra. Stii tu ca gura lumii n-o astupa decat pamantul. Noi cei care va iubim si va apreciem (si suntem destui 🙂 ), nu plecam urechea la astfel de mizerii.
Cat despre acei carcotasi mizerabili si frustrati, cred ca nici macar nu merita sa iti pierzi timpul si sa le raspunzi.

29 02 2012
maria florescu

Imi pare sincer rau sa aflu ca mitocania este la mare pret in tara asta , ca nici macar artistul nu mai e atat de respectat. In spatele scenei , sustinuti de artistii care aduc oamenii in sali , zac oameni fara scoala , fara buna-crestere avand senzatia ca „dau mana” cu cei din jurul lor! Importanta ptr mine ca spectator ar fi pozitia conducerii care permite astfel de lucruri! Rusine!

29 02 2012
aroma

La teatru asta nu lucreaza profesionisti? De injurat stie toata lumea, dar cand e vorba de meserie… Daca as fi in locul lui Daniel nici nu m-as obosi sa stau de vorba cu astfel de oameni. Stii vorba aia cu cocina si cu porcii?

29 02 2012
stelian rolea

Doamna draga , sunt din PLoiesti si ma gandesc cu groaza la ceea ce povestiti ca s-a intamplat la Teatrul Toma Caragiu ! Cat timp vor mai fi acesti trepadusi sustinuti in mijlocul artistilor? Eu cand merg la teatru , merg sa-l ascult pe dl. Iordachioaie, nu sa puna mana la butoane acel individ care mictioneaza in orice moment in care nici nu te astepti. E mare pacat ca artistilor nu li se da locul cuvenit! Este incredibil! pana cand? Din partea mea , tot respectul meu ptr dvs , ptr familia dvs si sotul dvs, dl Iordachioaie!

29 02 2012
miss

Eu una il inteleg pe Daniel! Cat de tolerant sa fii cu astfel de lobotomizati? Traim niste timpuri incredibile ! A primit dl cu pipi vreo sanctiune? Sau tot Daniele e cel ” coleric” ? Ar fi culmea nesimtirii!

29 02 2012
nina gospodina

Draga Nouria , cred ca doar pot sa-mi imaginez prin ce treci! In loc sa vorbeasca infectiile astea umane din presa despre cum e sa fii abuzat de un imbecil ca nenea ala cu sunetu’ , iaca nu pot povesti decat cum reactionezi la atat de multa si diversificata prostie! Pai , haideti sa intelegem ca toleranta la mojicie nu trebuie , nu mai trebuie sa tinda la zero! Ptr ca maine -poimaine ne conduce sunetistul si ne-o zice ce si cum sa simtim , cum sa gandim si cu cate portii de umilinte sa ne hranim!

29 02 2012
actorul de rand

Ce mare pacat ca se naste atata confuzie in societatea nostra! Ce naiba cauta acel domn acolo? Sau daca era sunetist , cum sa-ti permiti sa vorbesti asa? Mare rusine ar fi ptr teatrul din Ploiesti ( aici ma refer la conducerea lui) sa nu aiba o pozitie ferma in a sustine pozitia lui Daniel . Ar trebui cel putin mustrat acel om , daca nu chiar „reeducat” !

1 03 2012
Magda

Am citit eu in ziar pozitia conducerii. Zice ca e Daniel impulsiv, dar nu pomeneste nimic despre faptul ca e obligat sa lucreze cu niste ageamii. Cum ar putea sa recunoasca conducerea unei institutii ca a angajat niste amatori cu pretentii de „ingineri de sunet”. 🙂
Vorba cuiva care a comentat aici „apa trece pietrele raman”

29 02 2012
arthemis

Hai ca am trait s-o aud si pe asta! Deci Daniel este cel haituit de nesimtirea fara margini al acelui om , iar tabloidele ne povestesc cum ca a fost data afara ca a batut pe cineva? De necrezut! Eu cred multora le lipsesc multe doage!

29 02 2012
irina

Draga mea,Daniel este un nume in aceasta tara si ma mir cum cei de la Ploiesti nu sunt capabili sa realizeze ca pentru ei el reprezinta mandria teatrului . Aceasta persoana ,ma refer la sunetist,cred ca nu-si are locul in aceasta institutie de cultura si ma mir cum acest individ si-a facut loc acolo !!! Cei ce alimenteaza presa de scandal cu neadevaruri sunt persoane de nimic ce se baga in seama, caci altfel nu ar exista !! Nulitatile acestea nu ar trebui tolerate fiindca aduc deservicii tuturor ! Daniel sa-i ignore fiindca ei reprezinta gunoiul societatii si sigur vor fi inlaturati intr-o zi !

29 02 2012
irina

Dulciuri de la Sorina ,nu am inteles ,ce inseamna „Bravo” ,esti de acord cu nulitatile ? Nu pot sa cred !!!!

1 03 2012
N.A.S.A

Nu pot sa cred !Conducerea acestui teatru accepta ca artistii si spectatorii sa fie sabotati in aceasta maniera?Unde este respectul pentru arta,pentru efortul celor care se straduiesc sa creasca faima institutiei in care lucreaza?Banuiesc ca in acest teatru ,talentul trebuie sabotat !Numai asa se simt bine mediocri.Daniel a facut bine ca a luat atitudine!Mediocrii trebuie pusi la punct cu orice risc!Oamenii de bun simt nu vor crede minciunile unui neica nimeni.Fruntea sus!

1 03 2012
Dulciuri la Sorina

BRAVO !! era pentru Nouria, desigur… iar Daniel sa IGNORE provincialii frustrati.
Bafta si numai bine Nourie si lui Daniel!!

29 02 2012
corina s.

cred ca aia de la teatru stiu ca sunetisti mai gasesc, dar daniel iordachioaie e doar unul.

29 02 2012
sah mat

O singura intrebare am? Dl sunetist cand a zis ce-a zis , ce grimasa avea?Se strecoara nelamurite 3 variante :fie o problema cu prostata si putea foarte bine si dl Iordachioaie sa-l serveasca cu un drajeu de Prostamol , fie avea un ITU recurent si e de inteles sa spuna chiar asa de-a dreptul , fiind cunoscuta simptomatologia acestei boli nesuferite ,dar inversunate. Fie , draga doamna , este pur si simplu ( de spus , dar nu si de inteles) un subnutrit neuronal si intelectual . Oricare ar fi aspectul acestei mictionari surprinzatoare , tratamentul trebuie aplicat local , imediat ca sa se poata preveni o posibila cronicizare a acestei nefericite intamplari! Nu cred ca mai starpim prostia cu melancolia!

29 02 2012
anemona

Of! Daca-as putea sa dau muzica mai tare , sa-mi cante in ureche Muzica , sa astupe -odata micimile acestea! Pe dl Daniel , l-am cunoscut personal la un spectacol unde m-a impresionat !.Un om rafinat , de-o modestie si un talent desavarsit! Pacat! Mare pacat!

1 03 2012
Ruxandra - Ploiesti

Nu e nici prima si nici ultima nedreptate pe care tabloidele ne-o flutura pe sub nas … eu demult nu mai citesc ziare. Tine minte Nouria
NU MOR CAII CAND VOR CAINII
sau:
GURA LUMII SLOBODA
sau
APA TRECE PIETRELE RAMAN
Am o veste super …nu imi mai amintesc daca ti-am spus ca la jumatatea lunii iunie va veni pe lume un bebe – baietel, fratiorul Norei mult asteptat !
http://ro.netlog.com/you_dance_with_me/photo/photoid=20793072&surr=0#photos
Iti doresc un 1 Martie insorit si o primmvara frumoasa !
Noapte buna !

1 03 2012
Laura

Cine stie, cunoaste!Tabloidele, mass-media, in general, arunca anapoda in nume si oameni in incercarea de ,,senzational”, dar cine are habar si bun simt discerne si nu inghite mizeriile servite cu atata generozitate de sarguinciosii ,,gazetari”….
Numai bine, tuturor, si o primavara frumoasa!

1 03 2012
un spectator de la Ploiesti

Ce mi se pare cel mai grav este ca cei din spate vor sa iasa in fata prin mijloace josnice. Sa trimiti mesaje presei, sa-i spui unui artist care te tine in spate de 16 ani cu reputatia si numele lui ca te pisi, si sa mai fii sustinut si de directorul teatrului e un pic cam mult. De ce nu povestesc astia de la teatru cat de talentat e Iordachioaie, cat de frumos canta, cum isi respecta publicul, cum era sa moara pe scena lor acum cativa ani. Intamplarea face sa fiu un apropiat al locului si sa stiu foarte multe lucruri despre oamenii de acolo.
Nu merita sa va faceti sange rau fiindca n-aveti pentru cine.

1 03 2012
Nouria

Va multumesc pentru mesaje tuturor! Ati pus intrebari pertinente. Ati ridicat probleme reale. Ati sintetizat, fiecare in parte, niste adevaruri generale pentru societatea in care traim. Daca as sta sa raspund fiecaruia, s-ar putea sa iasa la iveala o poveste urata, despre oameni cu caractere infecte, amatori nedemni pentru institutia de cultura pe care o reprezinta.
Cel care greseste este lasat in pace, iar cel care spune lucrurilor pe nume este tarat in mocirla. De aici se trage concluzia ca atunci cand esti jignit, cand se atenteaza la sanatatea ta cu buna stiinta (din razbunare), cand esti umilit, trebuie sa taci si sa pleci capul, eventual sa barfesti pe la colturi cu speranta ca cineva, unul mai „impulsiv” se va lupta si pentru tine. E plina lumea de lasi, de curve la propriu si la figurat, de impostori si parveniti si, din pacate, conjuncturi nefaste ne obliga sa traim pe langa ei.
Sper ca aceasta poveste care dureaza de prea mult timp si de care sunt satula pana peste cap, sa se termine pentru totdeauna!

1 03 2012
Carmen Pascu

Aveam si noi la teatru doua nume cu care ne mandream, Daniel Iordachioaie si Nico. Daca directorul isi denigreaza propriii artisti, in loc sa le tina apararea si sa le ofere conditii civilizate de lucru, atunci totul e pierdut. Nu-mi vine sa cred ce citesc.

1 03 2012
Nouria

Intre timp, am aflat si cine a vorbit cu ziarista de la Ploiesti. Este vorba despre o gloaba ofilita si catarul ei imoral. Niste anonimi fara studii, fara moralitate, fara vreo realizare notabila in viata asta. Rusine!

1 03 2012
Ruxandra - Ploiesti

draga Nouria …nu imi place sa vad ca folosesti asemenea cuvinte ( gloaba ofilita , catar imoral ( …chiar daca ai fost deranjata de respectivii…zau ca nu e cazul ! lasa-i in plata domnului …nu te cobora la nivelul lor ….
hai sa ne bucuram …azi e 1 marie
o primavara frumoasa tuturor !

1 03 2012
Camela

asa e poporu asta de zilieri. au locuri de munca toti nepriceputii, iar altii care poate ar merita nu se pot angaja din cauza lor. l-a sanctionat cineva pe ala care se pisa la teatru din ploiesti? ca toata lumea comenteaza efectu, da’ de cauza nu zice nimeni nimic. domnu directoru!!! se aude???

1 03 2012
Daniela

Imi pare rau prin ce treci ….nu e placut sa-ti disturbe niste mitocani de astia care se cred buricul pamantului linistea familiei….ma bucur totusi ca ii pui la punct si relatezi oamenilor care a fost intamplarea de fapt …pentru ca cei care citesc ziarele de cele mai multe iau de buna stirea ce apare

2 03 2012
lala

Se vede frustrarea in tot ce scrieti.Atat dumneavoastra cat si sotul din dotare sunteti niste oameni fara caracter,considerandu-va superiori tuturor.Succesul trecator pe care sotul dumneavoastra l-a avut in anii 80 nu va da dreptul sa va comportati asa cu cei din jur.Terminati cu minciunile.

2 03 2012
Nouria

Offff, lala, n-ai inteles nimic, dar nu ma mir. 🙂 Aici nu e vorba despre succes, aici e vorba despre profesionalism si lipsa de profesionalism. Despre profesionisti si amatori. Despre valori si non-valori. Despre talent si despre lipsa de talent. Despre respect pentru public si lipsa de respect pentru public. Despre cum unii vor sa-si faca meseria onest, dar n-au loc de altii.
Singurul lucru intr-adevar interesant din mesajul tau ofuscat mi se pare acela in care imi spui sa termin cu minciunile. Asta presupune ca tu faci parte din discutie si ca stii adevarul. Spune-l, te rog!

2 03 2012
irina

Draga Tra.la.la.la eu cred ca frustrata esti tu fiindca nu poti minimaliza sau anula evidenta ! Daniel Iordachioaie este un nume si o voce ce face cinste acestei tari ,probabil tu nu ai avut ocazia sa-i vezi spectacolele de la opereta ,estrada sau concertele, caci altfel sunt sigura ca impresia ta s-ar fi schimbat .Intai documenteaza -te si dupa aceea fa comentarii ,dar nu arunca cu noroi in persoane ce au realizat ceva in viata lor si de care ar trebui sa fim mandri . Probabil esti fan Adrian copilul minune ,atunci te inteleg !

2 03 2012
aroma

Eu cred ca problema e alta. Este vorba despre cum stim noi sa ne apreciem valorile. N-ati observat ca in tara asta scara de valori s-a rasturnat? Ce pretentii sa ai de la oamenii obisnuiti, de la tralala, cand directorii insisi isi denigreaza artistii? Cu cine se lauda ei pe afise, in lume? Cu sunetistul? Aia care le cumpara spectacolele si le dau bani vin sa vada artistii cunoscuti si apreciati. Spre deosebire de teatrele de profil din capitala, aici, la Ploiesti, teatrul de revista are doar doua nume. Atat. Si vor ramane si fara ele curand, in conditiile astea. Pacat ca ne batem joc de oamenii valorosi ai acestei tari! Ne meritam soarta de ultimii oameni din Europa.

2 03 2012
Magda

Imi pare rau sa o dezamagesc pe lala, dar vreau sa o anunt ceva: oamenii nu sunt egali. Unii sunt superiori, altii inferiori. Unii sunt personaje principale, altii secundare. Asta e viata. Cei carora nu le convine conditia in care se afla sa faca ceva sa o depaseasca. Daca sunt in stare.

2 03 2012
Ruxandra - Ploiesti

Pentru @lala – nici eu nu sunt deloc fan Daniel Iordachioaie …dar tu „lala” ai cam sarit calul! E drept ca azi Daniel nu mai e in top dar trebuie respectat ca om in primul rand …..asta daca tu stii ce e acela „respect” de asta era vorba !

Nouria, draga mea, nu crezi ca ar fi bine sa nu mai postezi bloguri cu teme care sunt deranjante pentru tine si familia ta si sa nu iti mai faci sange rau degeaba? Nu uita proverbele pe care ti le-am scris mai sus! te pup …we placut !

2 03 2012
Elena

As vrea s-o intreb pe Lala(care a inteles din ce a scris Nouria, doar ca sunt frustrati si mincinosi)ce-ar fi facut,daca ar fi avut rolul principal in spectacol ,iar sunetistul sau oricare din cei care sunt in spatele cortinei si ajuta la bunul mers al spectacolului ,ar proceda ca in situatia lui Daniel ,cum ar fi reactionat? Daca Daniel este,, depasit,, ,cum isi explica Lala, ca spectacolele in care este prezent (teatru,opereta ,tv,.etc)sunt apreciate de spectatori!Poate sa nu-ti placa Daniel ca actor ,cantaret,dar asta nu inseamna ca poti sa fii de acord cu sabotajul unui om , al spectatorilor. si al institutiei unde lucrezi.Eu cred ca asta nu a inteles Lala ,desi nu e greu deloc.

2 03 2012
Nouria

Draga Ruxandra, cineva trebuie sa spuna si adevarul. Nu pot accepta sa fie tarat numele tatalui copiilor mei in mizerie iar eu sa stau spectatoare.
Iata un exemplu:
Suna o ziarista si il intreaba: „E adevarat ca ati fost dat afara de la teatru fiindca ati batut un sunetist?” El raspunde: „Nu e adevarat. Eu mi-am dat demisia de la teatru acum un an.” Iar ei scriu pe toate gardurile (a se citi fituici, internet etc):”Iordachioae, de ce minti?”
Cum adica „minte”? De ce sa toleram astfel de injurii? N-a fost dat afara. N-a batut un sunetist. Si-atunci care e minciuna? De ce sa le permit sa abereze?
Un gazetar adevarat nu rastalmaceste vorbele interlocutorului, nu le scoate din context si verifica informatia din trei surse, INAINTE sa dea drumul materialului pe piata. Astea sunt niste reguli de baza in jurnalism pe care astia despre care vorbesc inca nu le-au invatat. Ei sunt convinsi ca-si pot permite orice, pot denigra pe oricine, isi pot baga picioarele in viata oricui. Asta pana cand vor raspunde in fata justitiei pentru afirmatiile lor.
De asta scriu si aici, si oriunde, si nu ma voi opri. Adevarul trebuie spus.
O primavara insorita, Ruxandra si sa te bucuri de nepoteii tai!

3 03 2012
Camelia

Asa se intampla cand toate mucoasele si oligofrenele se cred ziariste. Cica e suficient sa manance rahat despre unu si despre altu si gata, s-au scos. Acum oricine da bani la facultati particulare poate sa devina „ziarist” si sunt o gramada care n-au nici studii, ce sa mai vorbim de specialitate (mai ales in provincie). Astora trebuie sa le dea cineva peste bot.

2 03 2012
Nouria

Si ca sa inchei aici discutiile, va fac o destainuire: in ultimii ani, cea mai mare dorinta a mea a fost ca Daniel sa fie dat afara de la teatru, sa plece, sa lase totul in urma si sa nu se mai intoarca niciodata. Din momentul in care a fost la un pas sa moara pe scena, la Ploiesti, eu am refuzat sa mai calc pe acolo, am refuzat sa mai vad vreun spectacol fie el mai vechi sau premiera, iar in casa nu am mai permis sa se pronunte numele acestei institutii. Din pacate, daca ar trage linie si ar aduna tot ce a trait in ultimii 16 ani in acel loc, rezultatul ar da cu minus. Pe toate planurile.

2 03 2012
irina

Nouria, nu crezi ca Daniel ar face bine sa renunte sa mai intre in contact cu acest teatru si cu persoanele de acolo, ce nu merita sa castige si sa-si faca renume pe spatele unui nume, in conditiile in care nu sunt capabili sa ofere conditiile si respectul necesare? Demnitatea si respectul sunt mai presus de tot ,cred ca nu merita sacrificiul, fiindca oricum nu este recunoscut ,atunci ce sens are ? Sa-si piarda sanatatea ,viata chiar, pentru cine ,pentru ce ?! Oricum cei penalizati vor fi cei de acolo fiindca nu sunt capabili sa-si pastreze valorile!

3 03 2012
Laura

Oare sa fie aceasta lala insasi gloaba ofilita ( bine spus!) ? Prea e inversunata si frustrata….

3 03 2012
Deny

Nouria, daca Lala aia zice de succes trecator, o fi vreo manelista care chiar crede ca maneaua e muzica. Multi sunt ca ea, da-i IGNORE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: