Public sau privat?

31 03 2011

Am decis intr-o zi in care m-am trezit morocanoasa, restrictionarea accesului la blogul meu. Au fost mai multi factori care m-au facut sa iau decizia asta. In primul rand, am vazut ca ma aflam din nou pe lista botd (blog of the day) realizata de wordpress. Acest lucru inseamna ca mi-au trecut multi pragul casutei virtuale. In mod normal acesta ar fi motiv de bucurie. Pana la urma, daca ai decis sa scrii la vedere, orice vizita este dovada faptului ca esti citit. Da, dar cand te trezesti suparat pe lume si viata, gandul care nu-ti da pace este: de ce sa stie cutare sau cutare (iar in capul tau se succed nume de trista amintire) ce fac eu, ce simt, ce gandesc? Punctul si mai sensibil a fost ca in ziua respectiva pe blogul meu apareau pozele cu fetita mea. De ce sa-mi expun eu copilul ochilor rai? De ce sa dau ocazia unor oameni din trecut, care nu ma vor mai intalni in viata lor, sa-mi cunoasca prezentul?
Si peste toate intrebarile astea, am mai primit si sfatul unor oameni dragi si intelepti care mi-au atras atentia ca in tarile civilizate chipurile copiilor nu se expun public, ca pentru a prezenta odraslele persoanelor publice in ziare ori la televizor este nevoie de acceptul scris al parintilor si ca, prin urmare, ar trebui sa fiu mai atenta si mai rezervata. Prima reactie a fost sa ma burzuluiesc. E treaba mea, e alegerea mea si fac cum vreau. Apoi, cand m-am mai linistit, m-am intrebat: chiar asta vreau? E necesar?
Mi s-a mai atras atentia ca sunt nechibzuita atunci cand prezint in vazul lumii programul meu din viitor. Asemenea informatii, imi spuneau sfatuitorii, sunt adevarate ponturi pentru marsavi. Tind sa le dau dreptate, dar cand ai o meserie publica, fie ca scrii tu, fie ca nu, oricine isi poate da seama pe unde te afli in anumite momente. Daca esti in direct la radio sau la televizor, e clar ca esti plecat de acasa. Daca ai spectacol, de asemenea, e evident unde esti. In asemenea context e cam greu sa te ascunzi, trebuie doar sa fii vigilent, asa cum sunt toti oamenii normali care traiesc in tara lui „orice e posibil”.
Si uite asa, cand omul n-are ce face, isi face probleme singur. 🙂
Am pus mana pe mouse, am cautat setarile de confidentialitate si am urmat constiincioasa indicatiile. Trebuia sa aleg un numar limitat de vizitatori pe care sa-i nominalizez si doar ei aveau acces in viitor pe pagina mea. Daca voiam mai multi decat numarul limita impus de wordpress, trebuia sa platesc. Mi s-a parut haios, dar aberant sa dau bani ca sa ma citeasca lumea. Prin urmare, m-am limitat la cei cativa (putini si buni) si le-am insirat nickname-urile. Unul dintre ei era si sotul meu. Trebuia sa-l las si pe el sa-mi citeasca gandurile, nu? 🙂
Dupa ce am terminat treaba, am trecut in tabara cititorilor ca sa aflu cum vor proceda cei nominalizati de mine. L-am invitat pe Daniel sa-mi faca o vizita. Ne-am amuzat copios. De ce? Pentru ca am aflat ca dintre cei alesi de mine, doar cei care au si ei bloguri wordpress imi pot vedea pagina, iar acestia erau doar vreo 3-4. Adica eu scriam, trei oameni citeau si ne prindeam intr-o hora a prieteniei. 🙂 Pai mai bine ii invit in oras la o cafea o data la o saptamana si le spun ce am de spus, le ascult comentariile si le raspund pe loc, ce sa ma mai complic cu bloguri, sign in, sign out, aproba, dezaproba.
Am renuntat la idee. Dar mi-a venit alta: las blogul public sau il sterg de tot?
De multe ori in viata asta n-am reusit sa disting griurile. Degeaba s-au muncit cei din jurul meu sa-mi explice ca nu exista doar alb si negru, fiindca setarile mele genetice nu ma lasa (decat cu mult chin interior) sa surprind si partea calduta a lucrurilor. Cam asa au decurs „ostilitatile” si cu decizia in privinta blogului meu. Si pentru ca setarile genetice ale celor din jurul meu nu le permit sa renunte usor, m-au convins sa-l pastrez, dar sa fiu mai atenta la ce scriu, la ce informatii dau si cat din viata mea sunt dispusa sa pun pe tapet.
Acum, de exemplu, eu zic ca am spus destul. 🙂

Anunțuri

Acțiuni

Information

10 responses

31 03 2011
eumiealmeu

eu m-am trezit într-o zi că o persoană din lista mea de mess avea la status blogul meu – în contextul în care acea persoană nu mi-era prietenă şi doar cei mai apropiaţi ştiu că am blog. când am întrebat-o de ce are acel blog la status mi-a spus că e prietenă apropiată cu cea care-a scris, că până la urmă ce-mi pasă mie, doar e o chestie publică… mda, e publică, dar eu nu vreau să-i facă publicitate persoane în care nu am încredere. (şi dacă nu am încredere în ea, ce caută în messul meu, nu? asta e o întrebare foarte bună! – mă mai gândesc la răspuns!)
până la urmă, m-am obişnuit cu ideea că s-ar putea ca tocmai cei pe care nu-i vreau să ajungă să mă citească, aşa că nu pot scrie despre lucruri care i-ar deranja… şi iar mă văd restricţionată, pe spaţiul meu propriu.
sunt şi eu în dilemă – că dacă totuşi scriu adevărul, s-ar putea să se schimbe nişte relaţii, bag seamă! 🙂
concluzionând, mi-a prins bine să văd că şi alţii se confruntă cu aceleaşi probleme; şi mi-a prins bine experienţa cu parolarea, ca să nu-mi treacă prin cap s-o fac şi eu!
o zi bună.

1 04 2011
nouria

eumiealmeu, atentie mare cui dai accept, vorba campaniei politiei. 🙂
Daca adevarul schimba niste relatii, inseamna ca ele sunt bazate pe minciuna, deci nu se mai numesc decat conjuncturi sau pierderi de vreme. Adica: ce-ai avut si ce-ai pierdut. 🙂

31 03 2011
Dorina

Nouria eu sunt de parere ca e alegerea ta cum vrei sa procedezi, dar daca pot sa iti dau si umila mea parere este aceea ca atata timp cat nu te afecteaza , ma refer la pozele cu Salma, adica sa apara pe nu stiu ce site-uri…ziare..etc e ok. Bineinteles ca nimeni nu are acest drept sa ti-o „fure” decat cum ai zis si tu cu acordul vostru sau nu arata fata ei. Si daca acest lucru se intampla poti actiona pe cale juridica 😀

Oricum, eu sper sa te mai pot vizita pe aici…..in caz ca nu, voi accepta si asa 🙂

1 04 2011
nouria

De asta am decis ca e mai bine sa nu mai expun chipul copiilor pe internet, ca sa nu ajung la calea juridica. 🙂
Te astept oricand cu placere.

31 03 2011
Ariana

Nouria draga ,ai multa dreptate ! Fiind o persoana cu mult bun simt si de buna credinta simti nevoia sa impartasesti gandurile ,bucuriile si chiar simtamintele cu persoanele ce vor citi si care merita sa-ti” treaca pragul”dar… din pacate sunt si persoane ce nu merita si de aceea este ,cred eu ,cu mult mai intelept sa te restrangi in privinta informatiilor pentru a nu da „apa la moara”persoanelor neavenite sa intre in intimitatea gandurilor tale ! Noi, cei ce-ti suntem cu adevarat prieteni stim sa „citim printre randuri” si nu ne va fi greu sa intelegem si sa dezbatem cu prudenta si sensibilitate orice subiect ce ni-l propui sau gand ce-l imparti cu noi !!Iti multumim pentru sinceritate ,esti o persoana speciala !

1 04 2011
nouria

Pe capacitatea celor care stiu sa citeasca printre randuri ma voi baza si eu de acum incolo. Multumesc, Ariana!

31 03 2011
Liana Morar

Nouria, este mereu o placere sa te citesc.
Ai un fir epic imprevizibil si de aceea te plac asa de mult. Si scrii cu sufletul.
Si eu am blog si chiar daca am pus cateva poze cu fetita mea, nu sunt decat din spate/profil sau in asa fel incat sa nu-i evidentiez chipul. Mai bine ne protejam, decat sa ne trezim cu neplaceri pe cap.
Continua cu ceea ce te lasa inima sa spui in gura mare.
Am si eu o doamna binevoitoare care m-a facut candva albie de porci(plina de rautate fiind ca familia mea progresase in timp scurt pe toate planurile, ca eram mamica supla si mai tanara cu cativa ani si casatorita cu 5 ani inaintea ei…din astea puerile) si care acum se da mare Invatator la mine pe blog sub protectia anonimatului. Nu s-a gandit ca sotul meu a localizat-o dupa IP si mi-am dat seama imdediat cine este.
Si cred si eu cu tarie ca planurile de viitor nu se expun pe blog si asta nu din superstitie, ci pur si simplu nu ajuta la nimic, unii se vor umple de invidie, iar altii se vor bucura, dar nefiind inca nimic concretizat, nu vad unde ar fi beneficiul.
Te imbratisez si iti doresc sa-ti pastrezi sufletul si constiinta curate, ca Dumnezeu rasplateste negresit.

1 04 2011
nouria

Bine ai revenit, Liana! Doamnele astea care mustesc de invidie isi vor gasi, cu siguranta, un loc in care se aduna si altele ca ele si se vor plictisi repede sa te mai viziteze, fiindca va plesni fierea in ele. 🙂
Te imbratisez si eu, cu drag!

31 03 2011
nuami

ai dreptate…de asta nici nu scriu asa des …pentru ca risc sa devin prea personala , prea cu inima la vedere …daca as scrie despre cite ma dor sau cite ma fericesc …!!!pina la urma mergi pe un bun simt al tau si pe intuitie !!te imbratisez cu drag !!

1 04 2011
nouria

Nuami draga, asa suntem noi, ne punem inima la bataie, si gandurile, si sentimentele si se mai gaseste unul sau una care sa stearga cu ele pe jos. Da, da’ si cand s-o intoarce roata… atunci sa vezi distractie! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: