Cand dragostea de arta ucide

23 11 2010

Sa-mi fie cu iertare, dar n-am auzit de vreun conductor de tren care sa se sinucida de dragul locomotivei. Nici de vreun bilant contabil care sa declanseze tragedii in sufletul celui care l-a facut, ducandu-l spre moarte. N-am aflat pana acum nici de vreun medic care sa-si fi luat viata din cauza vreunei operatii nereusite facuta pacientului. Aud, in schimb, de artisti care decid sa moara tineri, cumplit de nefericiti si de nimeni intelesi.

Opinia publica stramba din nas la auzul unor astfel de stiri si invoca boala psihica, pacatul, pe Dumnezeu si nu stiu care sfinti. Artistii, insa, stiu si inteleg durerea, neputinta, disperarea unui alt artist. Din pacate, nu prea au cum sa se faca intelesi si cum sa explice furtunile care se declanseaza in sufletul celor care nu-si pot implini menirea artistica. N-ai cum sa explici ca viata ta e arta pe care o faci si ca momentul in care ceva sau cineva te impiedica sa o mai zamislesti inseamna inceputul mortii tale ca spirit, ca suflet, ca artist.

Stiu ce inseamna sa nu-ti poti exprima talentul din cauza altora. Banuiesc ce inseamna sa cazi de pe culmi si sa nu te mai poti ridica. Cunosc prea bine umilinta si batjocura la care este supus artistul in Romania. Stiu perfect in ce conditii lucreaza artistii romani si care sunt oamenii care le decid soarta. Si mai stiu ca cel care nu rezista lumii acesteia exterioare mizerabile in care traieste si alege sa se sinucida, de fapt, era mort demult.

Sinuciderea unui artist este de fiecare data un manifest. Omul acela vrea sa transmita ceva si sa convinga lumea din jur de adevarul sau care, din pacate, este si al altora.

Cand ii pui mana la gura unui om care nu e mut si nu-i mai permiti sa vorbeasca, el se va revolta. Daca legi la ochi o persoana care nu e oarba, aceea va riposta pentru a-si recapata vederea. Cand artistul nu mai poate sa-si prezinte arta sa publicului, reactioneaza si el cum poate. Nu se bate, nu scuipa, nu injura, se retrage in el, sufera, se lasa macinat si strivit, dar tace. Cu ultimele puteri incearca sa schimbe ceva. Poate sa se multumeasca cu mai putin decat merita. Poate sa nu mai ceara nimic, ci doar sansa de a performa. Sau poate alege sa moara de tot.

Cine n-a trecut prin asemenea zbucium nu va intelege nici in zece vieti durerea dintr-un astfel de suflet macinat. Cand nu e vorba de lucruri palpabile, ci doar de sentimente si vise si idealuri sfaramate, e greu sa convingi pe cineva ca nu esti nebun. Cum ai putea sa explici cuiva ca daca nu-ti poti face meseria nu mai esti un om intreg? Cum ar pricepe cineva care munceste doar pentru a putea trai si a avea un salariu, ca tu, artistul, ai muri pentru arta ta?

Ma uitam ieri la televizor si l-am vazut pe Costel Busuioc, baiatul talentat care a cucerit Spania. Il intreba Maruta daca s-ar sinucide daca n-ar mai putea canta, iar el a raspuns induiosator, ceva de genul „am avut o viata grea, dar n-as face asa ceva. As pune faianta” (cine stie povestea lui, stie ca el muncea ca zidar inainte). Sunt perfect de acord cu el. Este raspunsul unui om calit de viata, fara prea multa scoala, dar cu noroc, care a devenit artist.

Eu, insa, vorbeam aici despre cei care se nasc artisti.

Anunțuri

Acțiuni

Information

20 responses

23 11 2010
eumiealmeu

Sterg de zor picioarele şi sper să nu fiu inoportună. Problema cea mare a celor care nu sunt artişti este că se uită cu respect la artişti şi nu înţeleg de ce nu au puterea de-a trece peste toate mizeriile, deşi au har. Oamenii de rând înfruntă probleme serioase, au boli cumplite, le lipsesc banii şi nu au nici măcar cultura ca pe-o alinare. Ei se gândesc respetuos la un artist ca la un guru, îl aclamă – şi apoi artistul renunţă la viaţă.
Am fost la toate spectacolele din oraşul meu în adolescenţă, am văzut toţi marii artişti, cunosc opera scriitorilor, am prieteni artişti…
De ce sensibilitatea aceasta, dacă artiştii au puterea talentului, a culturii, a influenţei asupra oamenilor? Dacă lor li se pare că nu mai e nicio şansă, ceilalţi ce să mai zică!

23 11 2010
laura

Foarte frumos articolul tau…Ai dreptate in tot ceea ce spui, noi muritorii de rand nu avem cum sa intelegem zbuciumul, trairile unui artist, pentru ca nu avem cum…suntem structurati altfel, cred ca si chimic suntem diferiti. Insa toti suntem oameni si ar trebui, cel putin teoretic sa pastram un echilibru in viata noastra. Eu cel putin am privit sinuciderea mereu ca pe un act de egoism dus la extrem…Practic nu te mai gadesti la cei de langa tine, la faptul ca le schimbi si lor viata intr-un mod dramatic….in acel moment nu mai contezi decat tu si dorinta ta de a pleca din lumea asta si de a-ti fi tie bine. Eu chiar nu judec pe nimeni, pana la urma totul in viata este o chestiune de alegere, fiecare stie ce este cel mai bine pentru el sau cel putin asa crede…dar din punctul meu de vedere cei care aleg sa se sinucida nu au nicio scuza, nu o au nici macar pe aceea de a se fi nascut artisti.

23 11 2010
andra

Laura@ :au scuza ca-si permit sa inceteze zbuciumul ce-i macina si poate ca i-a macinat toata viata, sa mai faca ceva si pentru ei, nu sa traiasca cu durere in suflet, doar pentru a se gandi la ceilalti. sunt in general o altruista si simt, totusi, in diverse ipostaze ca de prea putine ori le pasa celorlalti cu adevarat de inima mea, de visul meu, de dorinta mea neinteleasa. poate nu stiu sa ma inteleaga, dar poate ca nici nu vor.
Nouria@: inteleg perfect ce zici, tocmai de aceea n-am condamndat-o pe Madalina, desi nu sustin sinuciderea, ca act in sine si sunt , in general, o optimista.

23 11 2010
Oana-Norvegia

Ne grabim tot mai mult sa-i scoatem pe cei care comit astfel de gesturi din sfera normalului, sa-i judecam aspru si sa ne aratam oripilati de faptul ca cineva si mai cu seama UN ARTIST si-ar putea lua viata. Uitam cu totii ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si mai cu seama un artist care simte si traieste viata cu o alta intensitate decat o facem noi ceilalti.
E cumplit cand se intampla asa ceva! Mi se pare cu atat mai dureros si chinuitor cu cat cei care ar putea schimba lucrurile pentru ca ele sa nu mai scape de sub control n-o fac. Nici macar sinuciderea unei valori nu le mai atrage atentia, la modul real, determinandu-i sa schimbe ceva in sistemul grav avariat care a ajuns sa aduca nepermis de des in prim-planul atentiei publice non-valorile.
Sunt prea multe lupte de dus si prea putine victorii de repurtat, din pacate. Iar sufletele mult prea sensibile si lovite miseleste de toate aceste mizerii aleg sa iasa din scena, pentru totdeauna.

23 11 2010
Daniela

Sa stii ca exista economisti, matematicieni, constructori, informaticieni etc. extrem de pasionati de munca lor. I-am cunoscut. E interesant sa vezi asemenea oameni care se consuma pentru meseriile lor aparent anoste.

E dureros ca s-a intamplat de doua ori in acelasi an. Doua artiste foarte apreciate au decis sa nu mai traiasca. Pot sa inteleg gestul. Si cred ca, de fapt, il inteleg foarte bine.
Totusi, ca si Costel Busuioc, cred ca si eu as pune faianta… si as spera ca va veni iar vremea mea. As cauta mereu solutii (asa cum fac chiar acum). Si toate astea macar din dragoste fata de parintii mei care m-au scos deja o data, cu mult efort si multa suferinta, din ghearele mortii.

Oricum as gandi, ramane tristetea ca, anul acesta, doua artiste importante nu mai sunt pentru ca au decis sa-si ia viata. E o socoteala socanta.

23 11 2010
nouria

Rand pe rand, mesajele m-au intristat, m-au emotionat si m-au revoltat. Voi raspunde fiecareia (mai tarziu), fiindca pentru mine conteaza sa stiti ca toate gandurile voastre au ajuns la destinatar.
Totusi, acum, imediat, vreau sa-ti spun, Oana-Norvegia, ca m-ai facut sa plang. Ai reusit sa traduci in cateva vorbe durerea unei bresle si nepasarea unei lumi. Probabil de acolo, din tara indepartata in care traiesti, lucrurile se vad corect. De aici, de aproape, nu mai vedem mare lucru. Multumesc!

23 11 2010
Dorina

Eu as indrazni sa compar un pic Artistul si Sportivul….si vorbesc din propria experienta….am trecut prin asta…dupa 13 ani sa zici „Pa” pur si simplu de pe o zi pe alta e foarte greu….daramite sa fii asa Artist de valoare! Este clar ca din pacate acel Artist duce niste adevarate lupte in fiecare zi, si tot Artistul este pus la zid! 😦 Trist….

Nu pot uita ultimele cuvinte ale Domnului Paunescu „Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!” ,iar ca „replica” “Nu s-a stins degeaba/A facut-o cu speranta ca retrezeste neamul/Dincolo de durere trebuie sa renastem!” Victor Socaciu…Oare cati mai trebuie sa recurga la ultimul si regretat gest pentru ca noi sa ne „trezim”…sa ne „aducem” aminte de ei….Mie sincer deja mi-e groaza de exclusivitatile de la teveu, pentru ca tot timpul se fac rating-uri pe trecerea in nefiinta a unui artist….noroc ca nu am timp sa mai deschid teveu..si asa stiu ce ruleaza…. 😦

23 11 2010
skobutil

starile pe care le descrii , traite intr-adevar de firi sensibile , romantice , precum artistii , cred eu ca inseamna un pas inainte spre savarsirea operelor , nicidecum spre savarsirea fizica prin sinucidere ….
pentru damnat , calaul este muza .
ateu sau crestin , suicidul nu se justifica …, nu se scuza .

23 11 2010
Doina

din pacate,in scumpa noastra tara,artistii au valoare dupa ce mor…de ce oare nu ii apreciem cat sunt in viata?…..daca au ales sa se duca „dincolo” au stiut ei foarte bine de ce….imi pare rau de toti artistii adevarati care „pleaca”…a fost alegerea lor,trebuie sa o respectam nu sa o criticam…:)

24 11 2010
florina

Buna Nouria:)sunt nascuta cu un talent,am voce si ureche muzicala,prieteni tot timpul spun”eu daca aveam talentul asta as fi facut asa,s-au asa(diferite ex)”.DA, aici poate ca ar merge pt ca sunt corecti si pun pret pe valorile adevarate,nu zisele” valori” cu „tatele” de plastic cat pepeni si buze desfigurate,…..
Dar nu vreau,exact din cauza aceasta,de a nu reusi sa duc pana la capat ceea ce-mi doresc,si atunci mai bine fac altceva si talentul meu il tin privat,stiu,nu este bine:)dar nici nu vreau sa ajung in situati dureroase cum ar fi suicidul.
Dar sti ce ma supara ce-l mai rau??Ca depinzi de parerea altora care poate habar nu au ce inseamna sa fii un artist,si asta asta ma refer la toti locuitori de pe Terra!:)))

24 11 2010
florina

obs……..greseala,i-au inapoi un „asta”)))

24 11 2010
violet

Nu poti sa judeci nici pe Roxana, nici pe Madalina, nici pe Costel.
Noi, cei ramasi aici pe Pamant, sa ne rugam pentru odihna sufletelor lor atat de chinuite!

24 11 2010
Ariana

Nimic nu poate justifica suicidiul ,avem „obligatia „de a merge mai departe si lupta cu vicisitudinile vietii , avem si obligatia vis-a-vis de fiintele dragi ce ne stau alaturi si ne iubesc, cu atat mai mult sensibilitatea caracteristica artistului trebuie sa se canalizeze pe aceasta latura ce il va ajuta sa ramana lucid si sa nu „abdice” in numele iubirii !!! Societatea este cea care este, dar important este universul pe care ni-l construim alaturi de familie ,de cei care ne iubesc si respecta , alaturi de cei ce-i iubim si la care nu putem renunta !!! Suntem obligati pana la urma sa fim proprii nostri phsihologi si sa stim sa reusim a merge mai departe privind cu optimism viata !!!

24 11 2010
nouria

Am venit de la o intalnire cu o artista mare, m-am bucurat enorm s-o cunosc si s-o strang in brate. Sunt fericita ca mai pot spune, inca, unor mari artisti:”Va multumesc pentru arta dumneavoastra!” O sa va povestesc despre ziua frumoasa pe care am avut-o in post-ul urmator.
Acum va raspund, asa cum am promis, tuturor:
eumiealmeu ma bucur si iti multumesc ca ai venit in casuta mea si ca te-ai straduit sa respecti regula. N-a fost inoportuna interventia ta, in schimb, m-a intristat pe alocuri. Ma inclin in fata respectului pe care il ai pentru artisti si sunt convinsa ca daca mai multi oameni ar avea asemenea atitudine, viata lor ar fi mai buna si poate chiar mai lunga. Pe de alta parte, comparatia pe care ai facut-o cu „oamenii de rand care au probleme serioase” (ai vrut sa sugerezi prin aceste vorbe ca problemele despre care vorbeam eu ca le-ar avea artistii, nu sunt serioase?) nu-si are sensul. Ei, cei la care ne uitam ca la „guru”, sfarsesc in mizerie, au salarii si pensii de toata mila si sunt macinati de boli pe care si le duc in tacere. Asta pe langa dramele sufletesti. Doar ca ei nu au voie sa se planga, nici sa moara, dar nici sa traiasca, ca vine cineva si zice:”Lasa-l, ba, pe asta, ca stiu eu ce viata a avut! Eu ce sa mai zic?”
Laura, si mesajul tau este frumos, obiectiv si lucid, dar imi permit sa-ti spun doar ca oamenii acestia n-au nevoie sa fie scuzati. Ei nu vor sa fie scuzati, vor sa fie ascultati, macar, daca nu apreciati, respectati, aplaudati (cat inca sunt in viata).
Andra, ai perfecta dreptate! Nepasarea celor din jur distruge sufletul putin cate putin, pana cand nu mai ramane nimic.
Daniela, sunt convinsa ca exista oameni pasionati in orice domeniu, dar nici unul nu-si va lua viata fiindca nu-si mai poate face meseria la standardele dorite. Artistii, insa, ajung sa faca acest lucru. Sincer, eu ma bucur ca tu esti atat de impacata cu mizeria din lumea asta si ca nu joci totul pe o singura carte, dar, din pacate, sunt oameni care ajung sa simta ca nu mai au pentru ce trai daca nu-si implinesc menirea artistica. Nu doresc nimanui sa ajunga la momentul acela pentru ca, intr-adevar, raman in urma oameni nevinovati si distrusi. Nu indraznesc sa te intreb ce ti s-a intamplat tie atunci cand spui ca ai fost scoasa din ghearele mortii, dar sper din suflet ca acum e totul bine si ca acela n-a ramas decat un episod de rascruce.
Dorina, exact teama asta o am si eu. Ma intreb oare cine mai urmeaza. Despre cine vom mai vorbi la superlativ si cosgiucul cui vom mai aplauda? Ma ingrozeste gandul asta.

24 11 2010
nouria

skobutil, multumesc pentru vizita! Recunosc ca te-am vizitat si eu, dar in tacere. Sunt perfect de acord cu tine, dar cand operele se savarsesc si nu mai ramane nimic de facut, unii se indreapta spre propria viata, incep sa socoteasca si sa constate ca nicio savarsire n-a fost de ajuns pentru fericire, pentru multumire, pentru liniste. Si-atunci… se produce dezastrul.
Doina, asta e durerea cea mare. Cat traiesc nu stim sa le fim aproape, iar cand mor ne inghesuim in jurul lor si incepem sa ii blamam pentru ce au facut, de parca ne-ar pasa noua cu adevarat ce au trait, ce au simtit sau ca au murit.
Florina, talentul este un dar si daca nu-l folosesti va ramane mereu o intrebare in sufletul tau:”Ce-ar fi fost daca…?” Eu zic sa-ti incerci norocul, sa faci ceva in sensul asta (avand, bineinteles, si o ocupatie care sa te ajute sa traiesti) si abia apoi sa decizi daca merita sau nu sa-ti faci un drum in domeniu. Ai multe de invatat, de aflat, de incasat, dar e posibil ca la final sa constati ca a meritat sa incerci, mai ales daca te-ai nascut cu noroc.
Violet, nu judec pe nimeni, ba chiar indraznesc sa-i rog si pe altii sa nu mai judece oameni pe care nu-i cunosc, a caror viata n-au trait-o, ale caror dureri le-au fost straine.
Ariana, blog-ul acesta nu este o pledoarie pentru sinucidere. Departe de mine gandul asta! Vreau doar sa atrag atentia asupra unui fapt dureros: artisti tineri aleg sa moara, sunt acuzati pentru asta, sunt condamnati si blamati, dar NIMENI nu le intinde o mana de ajutor atat timp cat ei mai sunt in viata. Daca tu (cel care nu scuzi, nu gasesti justificari) ai fi facut ceva ca sa nu se ajunga la asemenea orori, as fi zis sa te simti oripilat de gestul sinucigas, tradat sau revoltat, dar atata vreme cat nici macar nu ti-a pasat de existenta acelui suflet, eu consider ca n-ai de ce sa condamni. E adevarat ca familia, prietenii, rudele indepartate sau apropiate se vor simti tradate de omul respectiv, dar, oare, el de ce a ales sa-i paraseasca si pe ei?

24 11 2010
Ariana

Societate corupta,desensibilizarea persoanelor ,de multe ori refractare la tot ce poate innobila spiritele ,esecurile celor care au vrut sa faca si nu au reusit,asta caracterizeaza vremea pe care o traim , o reeditare a acelor vremuri trecute de care citeam in cartea de istorie ! Posibilitatea de a schimba ceva este ;educatia,massmedia,curajul de a fi tu insati si de a-ti asuma raspunderea !! Ar trebui sa existe un sindicat al oamenilor de cultura ,al artistilor,ce sa lupte pentru drepturile si viata lor ,ar trebui ca artistii sa fie uniti,solidari …..ar trebui…! Suferim ca ne mor artistii,suferim mult pentru nedreptatile ce li se fac,dar ei au nevoie de un leader care sa sensibilizeze aceasta lume salbatica si sa-i ajute sa-si redobandeasca drepturile si orgoliul personal ,sa vorbeasca in numele lor .Daca nu ma insel si in parlament au ajuns cativa dar……….? Artistii nu trebuie abandonati !

25 11 2010
RUXANDRA - Ploiesti

Viata ne este data sa o traim asa cum e ea…buna sau rea! Mi s-a intamplat de multe ori sa imi zic in gand ca nu as mai vrea sa traiesc… sper ca Dumnezeu sa nu ma fi auzit niciodata ! 🙂
„Avem un dar ceresc si trebui pretuit,
Ar fi pacat daca s-ar pierde-n infinit”
http://ro.netlog.com/you_dance_with_me/photo/photoid=15300266&surr=0#photos

25 11 2010
Daniela

Nu am nicio retinere sa vorbesc in detaliu despre acea incercare, doar ca aici nu e locul potrivit.
A fost o problema care va mai reveni, sunt sigura. Asa am invatat ca stresul chiar te poate imbolnavi. S-a intamplat acum doi ani dar acum sunt aproape ca inainte, cu diferenta ca nu ma mai supar asa de usor pentru ca m-as imbolnavi din nou. Cum nu ma pot baza pe nimeni sa ma protejeze de stari negative, mi-am slefuit o atitudine pozitiva care ma ajuta sa suport multe mizerii din lumea asta. Acum sunt bine.

29 12 2010
Ioana

Costel busuioc s-a nascut artist ,inca unul din cei mari!Refugiul sau in viata a fost mereu muzica .Muzica si credinta in dumnezeu a facut sa depaseasca greutatile .Cat priveste studiul ,Costel Busuioc inca inainte de a pleca in Spania a terminat scoala de arta populara sectia canto din Timisoara Din timpul concursului si dupa a studiat muzica clasica cu profesori de la conservatorul din Madrid .Acum continua studiul in acelas domeniu ,avand si o bursa privata .Mai mentionez ca institutioneaza si studiul liceal urmand sa urmeze conservatorul .

29 12 2010
nouria

Draga Ioana, toata admiratia pentru talentul si reusita lui Costel Busuioc! Ii doresc din suflet sa termine liceul, sa-si ia bac-ul si sa faca apoi Conservatorul, asa cum viseaza. Bafta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: