Adio, dar raman cu… mine

15 10 2010

Pe 21 octombrie blog-ul meu implineste un an. L-am inceput din obisnuinta. Tot anul trecut avusesem unul si m-am gandit ca mi-ar placea sa-l continuu, in ciuda schimbarilor care au avut loc in viata mea. Intrasem intr-o stare care-mi era straina, dar pe care am imbratisat-o nu stiu de ce. Nu prea intelegeam eu rostul afisarii in vazul lumii, dar m-am molipsit. Si asa, m-am trezit ca povestesc despre mine, despre intamplari din viata mea, despre ce simt si visez, despre ce vreau si gandesc. Nu mi-am pus problema  nicio secunda ca vor citi ce scriu eu si persoane straine, si oameni despre care nu vreau sa (mai) stiu, si prieteni si prea putin prieteni. Scriam pentru mine.

Apoi, a urmat o zi in care m-am trezit si m-am intrebat pentru cine scriu de fapt. Am primit multe raspunsuri. Toate m-au magulit si m-au facut sa nu ma opresc. Aflam despre oameni de departe care ma citesc, despre persoane care odata mi-au fost foarte apropiate si care m-au (re)gasit, despre suflete sensibile care vibrau la vorbele si trairile mele, fara sa ma fi cunoscut vreodata. Mi-am luat putere din mesajele primite si mi-am pus sufletul pe tava.

Nu stiu de ce (sau poate stiu), zilele acestea m-am gandit serios sa intrerup orice legatura cu lumea virtuala. Conturile de pe retelele de socializare, blog-ul, tot ce imi apartine, cred ca nu mai au sens.

In realitate, eu sunt un om discret. Nu vorbesc despre mine decat cu trei oameni de pe lumea asta. In ultimii doi ani m-am trezit ca vorbesc in gura mare lucruri pe care altadata nu le-as fi spus decat in soapta. Stiu de unde si de la cine mi se trage. Inteleg ca e un fel de a-ti trai viata si de a-ti castiga painea. La mine, insa, judecand la rece, nu e cazul.

De multe ori, dupa ce scriu, ma gandesc daca am facut-o din convingere, din obisnuinta, din dorinta sau din obligatie. Ma cam framanta gandurile astea si de aceea astept ziua aceea linistita in care adevarul mi se va arata singur.

Poate blog-ul asta mi-a adus aproape oameni pe care in alte conditii nu i-as fi cunoscut si mi-ar fi parut rau. Poate datorita lui am cunoscut adevaratele sentimente ale oamenilor pe care ii stiu demult. Poate datorita lui am primit telefoane de la oameni care sa ma intrebe ce-am mai patit ( asta pentru ca in ultima vreme mai mult m-am plans). Poate mi-a fost bine scriind si povestind despre mine.

In acelasi timp, sunt constienta ca omul tacut, misterios, discret din mine n-a murit. Am pastrat lucruri de nespus, nespuse. Am pastrat amintiri de neuitat, neuitate. Am pastrat oameni cunoscuti si necunoscuti in suflet.

Pana la urma, m-am ales cu ceva.

Poate avea dreptate cine m-a invatat ca expunerea in vazul lumii a sufletului iti poate aduce beneficii.

Habar n-am!

Anunțuri

Acțiuni

Information

29 responses

15 10 2010
Dorina

Eu sincer as fi una dintre persoanele careia i-ar parea foarte rau daca ai inchide blogul….pur si simplu ma regasesc in ceea ce scrii….ma linistesc…mi-am facut inca un cerc de apropiati aici…ma reincarc..prind putere….etc
Mi-ar fi dor sa citesc lucruri frumoase sau nu…indiferent…dar bineinteles este alegerea ta!

Chiar daca scrii aici niste lucruri este clar ca nu este ceea ce inseamna „tot” si nici nu va fi niciodata, dar cel putin eu sunt foarte multumita si cu ce si cat scrii! 🙂

15 10 2010
Iulia Vlad

Dupa mine, singurul adevar care iti trebuie este ceea ce simti. Daca azi ai chef sa te destainui, fa-o. Pentru ca ai chef, nu pentru ca ar interesa pe cineva ceea ce simti. Chiar daca ii intereseaza, ce conteaza? Daca nu ai chef sa scrii, poate vrei sa citesti sau sa te plimbi prin parc sau sa te joci cu copiii tai. Fa-o. Numai pentru tine. Pa. Ne „vedem” la blogul viitor sau poate in parc :-). Te pup.

15 10 2010
laura

Asa cum ai spus si tu….adevarul se va revela singur…Daca tu simti ca nu mai vrei si nu mai poti comunica astfel si ca asa este cel mai bine pentru tine, eu nu pot decat sa iti respect decizia. Mi se pare de bun simt. Eu nu sunt deloc o persoana sociabila, iar comunicativa sunt doar daca am cu cine si cu toate astea am cont pe facebook si imi place sa il am. Nici eu nu stiu de ce….pur si simplu din amuzament. Blog nu am pentru ca nu am nimic interesant de spus ( cel putin asa cred eu) si pentru ca am tinut atatea jurnale la viata mea, incat nu cred ca as mai putea tine unul, fie el si virtual:)). Asa consider eu blogul…un soi de jurnal virtual public.
Evident ca mi-ar parea rau daca ai renunta la blogul tau, dar este al tau si e normal sa faci asa cum simti si nu cum ar vrea altii.Sunt convinsa ca vei lua cea mai buna decizie.

15 10 2010
Florina

Draga prietena,ti-am citit cu drag ceea ce ai scris tot timpul,nu cred ca stii cat de bine mi-a parut sa te regasesc dupa 15 ani prin net pt ca in realitate este cam greu,te admir pt ceea ce esti si sa ramai asa, sa nu te schimbi indiferent de situatie,ramai tu :)nouria:),
Prin blog ai impartasit o parte din gandurile tale si cu noi:) si cred ca ne-a facut bine ,dar daca tu simti,vrei si crezi ca ar fi timpul sa inchizi blogul eu nu pot sa-ti spun decat sa faci asa dupa cum simti,dar!!!!!!! ASTEPT UN ROMAN :))))))unde sa-ti vad numele pe coperta 🙂
Numai bine la toata familia! 🙂

15 10 2010
Liana Morar

Nouria, sufletelul tau sensibil cred c-a fost ranit de anumite comentarii rautacioase primite chiar aici pe blog sau in afara lui….asta-i parerea mea.
Dar de dragul oamenilor care te plac asa cum esti, care te urmaresc zilnic aici, cred ca ar trebui sa continui.
Nu neaparat cu intamplari si trairi din familia ta, daca asta te face vulnerabila, ci cu sfaturi, invataturi, indemnuri, convingeri de-ale tale care ne pot inspira.
Mai gandeste-te si nu lua brusc decizia de a taia contactul cu noi.
A fost o zi in care pentru ca te stiam de pe tango, te-am cautat si te-am gasit! Oare de ce te-am cautat daca nu erai importanta si daca ce scriai tu nu rezona cu felul meu de a fi????
Poate argumentul meu este egoist, imi dau seama, dar orice ai face, sa faci asa incat sa te simti bine, sigura pe tine si implinita.
Te imbratisez cu drag.

15 10 2010
Criss

Nouria, eu pe de o parte te inteleg, insa pe de alta parte mi-ar parea tare rau sa intrerupi orice legatura cu noi, cele care te citim, te apreciem, te iubim.
Dar tu stii cel mai bine ce simti. Indiferent ce decizie vei lua, iti doresc tot binele din lume, tie si familiei tale.

16 10 2010
irina

Eu personal am crezut de la inceput si cred in continuare in discretia ta.Asta pentru ca majoritatea celor scrise de tine tin in mare parte de structura sufleteasca, trairile si experientele multora.
Si mie imi plac animalele (apropo:Mosorel e obraznica foc si saptamana viitoare vine mama cu ea la mine 😀 ),si pe mine ma enerveaza nesimtirea, si pe mine ma doare sufletul la multe …..si e reconfortant sa afli ca si altcineva simte, traieste si sufera asemanator….
Niciodata nu am citit ce-ai facut tu sau familia, ta, nicodata nu te-ai laudat cu ce ti-ai luat sau cu ce ai primit…asta e discretie! Sa iti pastrezi viata de familie, cu toate cele materiale si spirituale acasa……
Daca tu nu stii de ce scrii, eu stiu de ce scriu eu: pentru ca citesti intotdeauna si incerci sa raspunzi fiecaruia…e important….
Inainte citeam si fostul tau blog, si l-am mai citit o perioada dupa ce ti-ai facut noua casuta virtuala, insa incet cu incet m-am pierdut in marea de reclame si de afirmatii declamative …
NU sunt deloc o fana a socializatului pe net ,nu am nici un cont pe nicaieri, refuz contacte si conversatii aparute din neantul fibrei optice, insa cred ca la blogul tau a fost chestie de intuitie…
Sper sa continui sa scrii….

16 10 2010
N.A.S.A(Nasa)

Mergi inainte!E bine pt.prieteni ,dar si pt.tine.Blogul tau e ca o masina de spalat ,curata sufleteleToti prietenii tai sunt sensibili si au aceleasi trairi ca si tine Blogul tau face bine tuturor.Ai mare talent.Pupici.Ps.Sunt obosita.Azi am avut pomenirea de 7 ani pt. tata si sunt putin trista ,dar nu renunta la nimic din ce faci, sunt acumulari care te vor ajuta.Nu te mint !Stii cat te iubesc.

16 10 2010
nouria

Sarut mana! Va iubesc si am mare incredere in dvs.!

16 10 2010
Daniela

Nu mi-ar placea sa te opresti din scris. Citind blogul tau, mi-am dat seama ca mai exista pe lumea asta oameni sensibili si cu bun simt. Prin afirmatia de mai devreme ma refer si la cei care iti viziteaza casa virtuala si iti lasa si comentarii la fiecare postare.
La multi ani blogului tau!

18 10 2010
Mioara

Nouria, intr-o lume moderna, in care exista tot mai putina disponibilitate de a dialoga cu adevarat, am gasit pe blogul tau multa caldura, calitate, atata sinceritate si multa generozitate.
Eu care te citesc cu fidelitate recunosc ca iti sunt datoare, mereu mi-ai inseninat gandurile si-ti multumesc pentru asta.
Daca vei renunta de a scrie voi fi mai saraca, dar……decizia iti apartine.

19 10 2010
valeria

Decizia iti apartine…dar instinctul imi spune ca nu vei renunta asa usor !

Te-am descoperit de la inceput ,dar „curaj”sa-ti raspund am prins abia dupa vreo doua luni,si de atunci recunosc am gasit in tine un prieten virtual,un om sincer,cu multa caldura sufleteasca,o femeie puternica si o mama devotata! Imi place cum scrii,ce scrii si e o adevarata placere sa te citesc! E drept mai mult am scris cand venea vorba de copii,de emotiile pe care cei mici ti le trezesc,de fericirea pe care o simti alaturi de cei dragi…familia care am vazut ca si pentru tine primeaza,ca reprezinta totul ,e universul acela din care-ti iei puterea de a merge mai departe, mai bun ,mai rabdator si mai invingator!

De cate ori ai ceva de spus,spui frumos,adevarat si de multe ori vorbele ajung acolo unde trebuie,pentru ca sensibilitatea din tine te face sa spui bland ,cu mult bun simt,ceea ce altii ar spune folosind cu totul alte cuvinte…

La multi ani blogului tau ,sa creasca mare si sa ne incante zilele la fel de frumos cum a facut-o si in primul an de viata !

19 10 2010
nouria

Citindu-va pe fiecare in parte m-am simtit vinovata. In ultima perioada am intrat in razboi cu lumea si-am inceput sa lovesc in stanga si-n dreapta convinsa fiind ca voi sfarama in acest fel si cativa raufacatori.
Am simtit nevoia sa ma izolez si sa inchid toate usile. N-am mai inteles rostul comunicarii, al prieteniei, al vorbelor frumoase. Am fost convinsa ca doar cu bata se mai poate face ceva.
Cand suna telefonul parca auzeam ceasul unei bombe, eram convinsa ca voi afla din nou despre ce-am mai facut, despre ce-am mai zis, despre ce-am mai furat sau despre cum nu-mi pasa de copiii mei. Adica informatiile la zi din presa. Mi s-a facut asa o lehamite de mizeriile astea, incat am zis: gata! Nu mai stau de vorba cu nimeni, nu mai raspund decat la numerele de telefon cunoscute si daca mi se adreseaza altcineva decat oamenii din cercul meu de prieteni, intorc spatele fara retineri.
Mesajul Lianei Morar, insa, primit la acest post, in care imi spunea ca sufletul meu „a fost ranit de anumite comentarii rautacioase primite chiar aici pe blog sau in afara lui…”, mi-a deschis ochii. Am realizat in secunda urmatoare ca aici, pe blog, nimeni nu m-a suparat niciodata. N-am primit niciun comentariu care sa-mi faca rau sau care sa ma jigneasca. Mi-am dat seama ca oamenii care imi scriu mie aici mi se aseamana, nu-mi vor raul, ci doar imi mangaie sufletul cu povestile lor de viata, cu sfaturile lor, cu dragalaseniile lor.
M-am suparat din nou ca vacarul pe sat. De fapt, cam asa fac mereu. Cand sunt foarte ravasita, dornica de lupte, rebela, primii pe care imi pica sunt cei pe care ii iubesc. Probabil, undeva, in sinea mea, stiu ca ei sunt primii care ma iarta. Poate n-ar trebui sa ma bazez mereu pe asta, dar pana ma voi dezvata, voi incerca sa stau 10 minute cu mine, inainte sa spun sau sa scriu ceva.

19 10 2010
Dorina

Si eu ma gandeam ca unul dintre motive este din cauza unor comentarii…dar tin sa iti reamintesc o postare mai veche de-a ta in care spuneai ca nu te intereseaza ce spun altii…parerea altora….etc…!

Sunt sigura ca „noi” cei care iti citim si iti scriem cu mare drag pe blog suntem acele exceptii….da, eu asta cred… 🙂 noi suntem aici oare din greseala, traim sentimentele cu tine,din greseala?! Ne punem in situatiile tale si ale familiei, din greseala?! Ne „servim” pe tava la fel ca tine parti din viata, din greseala?! NU! Iti garantez…suntem aici pentru tine si familia ta, deoarece ne sunteti importanti! Deoarece cel putin pentru mine esti parte din viata mea! Esti o persoana care ma intelege…in care pot avea incredere…care ma invata….chiar daca numai virtual,dar pentru mine inseamna foarte mult!!!! 🙂 Multumesc!

Deci..nu uita ca suntem alaturi de tine, si te iubim!

19 10 2010
wlfp

Nouria, nu te descuraja. Noi te iubim si iti citim mereu gandurile. Poate nu iti raspundem de fiecare data (cazul meu), dar sunt sigura ca toti iti pastram cuvintele in minte. E foarte placut sa ai o persoana, ca si tine, aproape in spatiul virtual.
Nu uita sa ne spui cum s-a rezolvat problema copilului tau. Ai trezit multe amintiri si poate rani neinchise cu aceasta poveste de viata, prin care atat de multi trecem.
Succes!

19 10 2010
laura

Deci iata ca adevarul a iesit la iveala singur, asa cum sperai si tu…Nu pot decat sa iti multumesc ca te-ai gandit si la noi, cei care te citim si care mai invatam cate ceva de la tine.

19 10 2010
AlinaE

Draga Nouria,
Acum cateva luni am gasit blogul tau din intamplare, recunosc. Nu mai locuiesc in Romania, iar internetul reprezinta pentru mine o modalitate de a ma tine la curent cu ce se intampla acolo . M-ai cucerit imediat prin stilul tau deschis si cald. Am avut cateva tentative de a-ti scrie, insa tot ce as fi vrut sa spun, fusese spus deja; asa ca m-am oprit. In timp ce obraznicia, nesimtirea, rautatea si nepasarea ne pandesc la tot pasul, tu si prietenele tale care scriu pe acest blog demonstrati ca decenta si bunul simt nu au murit, ba dimpotriva, sunt mai vii ca niciodata. Este trist ca la ora actuala, din orice scandal se nasc vedete peste noapte, in timp ce oamenii de valoare sunt impinsi in umbra sau chiar jigniti si improscati cu noroi pe nedrept. Probabil ca mare parte din vina pt acesta situatie o poarta canalele massmedia prin care unii asa-zis „jurnalisti” fac idoli din gunoaie; poate ca este si instinctul de a dori mai degraba moartea caprei vecinului, decat sa muncim sa ne cumparam si noi o capra… nu stiu. Sper ca lucrurile sa se schimbe cat mai repede, iar generozitatea, decenta si bunul simt sa-si capete locul pe care il merita in societate si in inima fiecaruia dintre noi.

19 10 2010
Liana Morar

Nouria,
Am citit commentul pe care l-ai scris mai sus.
Ce bine ca aici pe blog nu ti-a lasat nimeni vreun mesaj suparator, mie mi s-a intamplat asta, desi n-am reclama pe blog, ca sa fac concurenta cuiva.
Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi, dar asa simt acum sa-ti spun cate ceva din ce ma „pune pe mine pe cale”.
In ultimii ani am trecut prin destule incercari (in mare, m-am mutat cu familia in strainatate…iar de aici iti inchipui…) si am invatat cateva lucruri:
-sa fac deosebire intre tragedie si o problema de zi cu zi. Atata vreme cat familia mea este bine, am toate motivele sa fiu bucuroasa.
-orice problema am, sa am in minte asta: „fac tot ce-mi sta-n putinta ca sa fie bine”. Daca nu iese bine, sa nu ma pot invinovati! Iar daca-i vina celorlalti…sa fie sanatosi.
-sa nu incerc sa ma razbun; Niciodata nu am simtit liniste sufleteasca daca i-am gandit rau cuiva. Am ales sa ma ghidez dupa Biblie, care spune asa:

„17. Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine, inaintea tuturor oamenilor.
18. Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii.
19. Prea iubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: “Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati”, zice Domnul.
20. Dimpotriva: daca ii este foame vrajmasului tau, da-i sa manance; daca-i este sete, da-i sa bea;
caci daca vei face astfel, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui.
21. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.”(Biblia, Romani, capitolul 12)

Iti doresc din toata inima sa ai (si sa am!) putere sa aplici esenta ultimului verset si vei descoperi o inima linistita si ganduri de pace si de bucurie.
Te imbratisez!

19 10 2010
Criss

Ma bucur ca ai realizat ca aici toate cele care iti citim postarile, te apreciem si te iubim. 🙂

19 10 2010
mirna

Draga Nouria, felul tau de a scrie e frumos si sensibil .Si abordezi subiecte ”umane” si cotidiene, ca sa zic asa, si nu simt nici un pic de fals in ele. Gandurile tale sunt pline de invataminte si ar fi pacat sa nu profite de ele cei care apreciaza ce scrii si cei care te admira. Imi mai place ca pe blogul tau sunt numai oameni cu bun simt.
Te rog, daca te gandesti sa iei o pauza…e ok, dar….intoarce-te! Eu una te astept.Si te apreciez . Pe curand….

20 10 2010
Mihaela Blaga

Buna Nouria,

Eu incerc sa vin pe in casa sufletului tau doar dupa ce ma sterg pe picioare 🙂
Astfel, las tot gunoiul afara, nu-l aduc aici. Si vreau sa uit cat de mult gunoi pot cara pe talpile picioarelor. Doar intrand in anumite locuri incerc sa ma curat de acest gunoi. Iti multumesc.

Cu drag, asteptand sa citesc multe si mult timp,

Mihaela Blaga

20 10 2010
andra

Sunt mai mult decat convinsa ca misterele tale pot ramane doar ale tale, chiar daca impartasesti cu noi „bucati” din suflet. 🙂 Aceasta e o alta forma de a-ti spune ca vreau sa gasesc, in continuare, pe Google, Nouria Nouri’s Blogg, insa, in cele din urma, alegerea iti apartine.

21 10 2010
Alina Mitrica

Draga Nouria,
Incep prin a-ti spune ca te citesc cu mult drag de cand am dat de tine pe net si din mai tot ce scrii se vede ca esti o persoana cu un suflet frumos, care ai un talent deosebit in arta scrierii.
Imi pare rau sa aud ca sint persoane care te-au necajit, dar tu trebuie sa fii tare, sa nu-i lasi sa te doboare si sa faci cum crezi tu c-ar fi mai bine pentru tine.
Imi place foarte mult cum ti-a scris Liana Morar, pentru ca si eu ma ghidez cam dupa aceleasi principii.
Mult succes Nouria si sper sa ne mai incanti in continuare cu gandurile tale frumoase despre viata.
Te imbratisez cu mult drag,
Alina Mitrica

21 10 2010
mirna

La multi ani, draga Blogule! Sa ne fii prieten si confident in continuare! Si sa gazduiesti in continuare subiecte interesante! Te iubim…
Iar pe tine Nouria, te asteptam…

22 10 2010
nouria

Alina E, bine ai venit! Ori de cate ori ai ceva de spus, spune! Si ce daca s-a mai spus? Tu o spui in stilul tau, cu vorbele tale si la momentul tau. Eu te voi citi!
Dorina, in noaptea in care am terminat de scris post-ul asta, la cateva minute a intrat comentariul tau. Era aproape ora 1 si-am avut impresia ca suntem fata in fata.
Iulia, ce mult mi-ar placea sa ne intalnim in parc! 🙂
Laura, suntem prietene si pe Facebook? 🙂
Florina, sincera sa fiu ideea ta cu romanul am auzit-o in ultima vreme de foarte multe ori. O sa incep sa ma gandesc la asta.
Criss, esti un om cu un suflet cald si asta se simte, culmea, si pe internet.:)
Irina, m-ai facut sa zambesc. Desi eram furioasa, cand am citit fraza cu „ce mi-am cumparat” mi-a venit sa scriu ca tocmai luasem lapte si paine. 🙂 Sa-mi povestesti de Mosorel! Am senzatia ca fotoliile din casa ta sunt in mare pericol.:)
Daniela, Valeria si Mirna, va multumesc pentru urare! O sa-i transmit blogului meu ca va pasa de el si daca va pati ceva rau o sa stie ca singura vinovata sunt eu. Voi fiind, in realitate, salvatoarele lui. 🙂
Mioara, am trait sentimentul ca nu mai am putere sa scriu despre lucruri frumoase. Mi s-a parut ca am adus prea multa suparare in casuta sufletului meu si de aceea am vrut sa ma opresc. Acum, ca stiu cele scrise de tine, voi fi mai atenta.
Wlpf, voi scrie cum s-a rezolvat problema, dar nu acum. Astept sa-mi treaca supararea pentru a putea fi coerenta si decenta in exprimare. 🙂
Liana, am citit de multe ori mesajul tau. Multe din pildele scrise ma calauzesc si pe mine, iar cu altele ma lupt din greu. Nu prea-mi iese de fiecare data.
Mihaela Blaga, stiu ca imi esti alaturi inca dinainte de inceput, stiu ca vii aici cu inima deschisa si tocmai de aceea iti multumesc!
Andra, cand tu vrei ceva, pana la urma reusesti. Intuiesc eu asta despre tine si nu cred ca ma insel. 🙂
Alina Mitrica, ma bucur ca ai revenit „la vedere”. E drept ca uneori am senzatia ca nu mai pot si aleg izolarea de tot ce mi-ar putea face rau, dar dupa ce trece momentul, ma ridic, convinsa fiind ca data viitoare celalalt va stii ca a gresit persoana careia si-a propus sa-i faca rau. Vorba Lianei: lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: “Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati”, zice Domnul.

2 11 2010
Dorina

Da, tin minte, nu aveam somn si speram sa fi scris ceva nou si am intrat si am avut bafta 😉

Si eu de multe ori (de exemplu ca in acea seara) simt ca esti langa mine….in fata mea…etc mai ales cand ma identific de cele mai multe ori 😀

Acum iar e aproape de 1 asa ca merg la somn ca dimineata am cursuri de la 7 juma pana la 18.35 😦

22 10 2010
laura

Daca accepti cererea trimisa de mine, atunci vom fi prietene si pe facebook:))

23 10 2010
laura

Multumesc mult pentru primirea pe facebook !!

27 10 2010
Lidia Chivu

Servus! Decat niciodata mai bine putin mai tarziu, nu? Draga mea Nouria, nu am mai „butonat” de ceva vreme si nu mai sunt la curent cu multe lucruri… insa incerc sa recuperez!:))) Am aflat de „aniversarea” ta si cum eu nu trec cu vederea astfel de evenimente tin sa-ti urez zile linistite, evenimente interesante si numai fericire atat tie cat si „familionului” tau pentru a le asterne in continuare in casa ta virtuala! Te imbratisam cu drag, cvadruplu!!!:))) Toate bune!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: