Surpriza de la Festivalul Mamaia

28 08 2010

In prima seara a festivalului, adica joi, am lasat totul balta si-am urmarit sectiunea de interpretare de la cap la coada. I-am promis Danielei ca vom fi cu ochii pe ea si cu pumnii stransi. Pe masura ce se perindau concurentii prin fata ochilor nostri, am inceput sa cred ca a cantat exact in timpul pauzei publicitare de la televizor si ca voi ramane cu promisiunea neonorata, lucru care m-a mahnit peste masura. Intr-adevar, in prima seara n-a fost Daniela in concurs. Fiind sigura ca i-am ratat evolutia, a doua zi, vineri, n-am mai deschis televizorul la festival.

Mi-am cumparat DVD-ul cu „Antichrist” si am urmarit cu sufletul la gura making-of-ul filmului, interviurile cu Lars von Trier si cu actorii, urmand ca mai apoi sa revad intreaga minunatie in linistea si intimitatea dormitorului nostru. Din greseala, Daniel a uitat sa-si inchida telefonul si acesta ne-a trezit din reveria cinematografica. Am oprit DVD-ul, am murmurat ceva printre dinti si Daniel a raspuns. Era Temisan care il anunta ca urmeaza in concurs Daniela cu melodia lui, „Moldovean Blues”.

Am dat televizorul pe National si-am asteptat cu emotie, dar mai ales curiozitate, sa aud interpretarea noii mele cunostinte de pe blog. Aveam ocazia sa-mi tin si promisiunea.

Ce sa va spun? Ca a cantat excelent? Ca s-a simtit de departe diferenta dintre ea si cei pe care ii ascultasem cu o seara inainte? Ca am ramas uimita de cum poate suna piesa cantata de o voce feminina buna? Ca a improvizat elegant si profesionist? Ca a adaptat textul intr-un mod haios care ne-a facut sa radem o jumatate de ora dupa ce l-am ascultat? Sau poate sa va spun ca am aflat cu bucurie ca Daniela este studenta la Conservator?

Ce sa mai zic? Am avut o surpriza extraordinar de placuta. Si fara sa fiu vreo specialista, fara sa am pretentii de mare cunoscatoare intr-ale muzicii ori intr-ale tehnicii vocale, pot sa garantez ca Daniela Cojocaru va ocupa un loc pe podium. Poate pe cel mai inalt, fiindca merita. O aparitie decenta, de bun gust, care s-a bazat exclusiv pe talent. Fara artificii, fara coregrafii, sport si flic-flacuri. Voce si talent.

O fi suficient pentru reusita? Eu cred ca ar cam trebui sa fie. Vom vedea la Gala.

Si-atunci, tinand cont de tot contextul, de faptul ca Daniela mi-a scris, ca am schimbat cateva vorbe aici, cum sa nu fiu fericita cand blogul meu imi aduce aproape niste oameni frumosi?

Va multumesc tuturor!

Anunțuri

Acțiuni

Information

11 responses

29 08 2010
valeria

Buna Nouria !
Alaltaseara cand intamplator am dat pe postul National tv urma sa evolueze Daniela Cojocaru…am fost curioasa sa vad cum suna melodia …mi-a placut vocea ei,interpretarea si originalitatea…aseara ca un facut ,tot intamplator i-am urmarit piesa ,mi-a placut si aceea .Curioasa am mai ascultat si alti concurenti,dar fara sa fiu experta in ale cantatului,pot sa spun ca merita un premiu …si inca mare…Bafta ei !
Si in seara aceasta nu o sa mai pierd finala !

O zi buna plina cu surprize frumoase!

29 08 2010
nouria

Si eu am vazut-o aseara in finala si m-am bucurat pentru ea. Canta foarte frumos. Sper sa ia premiu in seara asta.

29 08 2010
nouria

Nu pot sa cred!!! Acum cand ii raspundeam Valeriei, cineva mi-a trimis un link si iata ce scrie:

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/daniela-cojocaru-este-marele-castigator-al-festivalului-mamaia-2010-121039.html

Daca e adevarat, nu pot decat sa o felicit din suflet pe Daniela si sa-i doresc sa-i fie drumul presarat numai cu succese fiindca merita pe deplin.
Sunt foarte bucuroasa ca inca mai e posibil sa invingi pe merit intr-o tara in care scara de valori este din ce in ce mai rasturnata. Deci nu e totul pierdut!
Vedeti?! Sa nu ziceti ca n-am fler!!! 🙂 🙂 🙂

29 08 2010
nouria

Cand va aparea pe YouTube melodia „Moldovean Blues” in interpretarea Danielei Cojocaru o voi posta si pe aceea, deocamdata va las sa ascultati piesa cantata de Daniel:

29 08 2010
Criss

O felicit pe Daniela pentru marele premiu, insa nu pot sa nu fiu usor dezamagita ca preferatul meu n-a luat niciun premiu. Mi-a placut tare mult Mares Pana, care aseara a cantat „Daca intr-o zi ma vei iubi”. Fara sa fiu o cunoscatoare in ale muzicii, pot spune ca a avut o voce frumoasa, placuta si o interpretare la fel. 🙂

30 08 2010
valeria

Buna dimineata !
Daca-mi permiti ,prin intermediul blogului tau, as dori sa-i spun „Felicitari Danielei Cojocaru !-pentru marele premiu castigat .”
Multumesc !

30 08 2010
nouria

Criss, asa e la concurs: unii castiga, altii nu. Important e ca a participat si, iata, are deja cel putin un fan. 🙂 Eu nu l-am vazut, deci nu ma pot pronunta.
Valeria, cred ca Daniela va citi mesajul tau.

31 08 2010
Dorina

Am vazut-o si eu….este super mai ales ca a si castigat 🙂 Felicitari din inima 🙂 si cred ca si-a castigat aici la tine pe blog ceva fani 😀

1 09 2010
Daniela

Multumesc din suflet pentru aceasta postare, pentru comentarii…pentru tot! Si ma bucur enorm ca tie si lui Daniel v-a placut cum am cantat. In seara galei eram foarte derutata, dar, citind aceasta postare prin intermediul telefonului, am prins puteri noi pentru momentul decernarii trofeului. Inca nu imi dau seama ce inseamna acest premiu pentru mine, dar sunt fericita ca nu v-am dezamagit cu ce am facut acolo pe scena.

2 09 2010
nouria

Daniela, jos palaria! Bucura-te de talentul tau, de reusita extraordinara, nu pleca urechea la nimeni in jur, urmeaza-ti drumul tau! Ti-ai implinit un vis, acum viseaza mai departe si realizeaza mai departe minuni cu harul pe care il ai! Te mai astept aici, cu drag!
P.S. Ai grija cum conduci! 🙂

4 09 2010
Dorina

DAaaaaaaaaaaaaaa……felicitari Daniela..suntem mandri de tine 😛
si da..bucura-te de masinuta, si ai grija la condus 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: