Emotie la radio

7 08 2010

Nu credeam ca ziua de azi imi va provoca atata emotie. Am avut parte de un moment de aur, de un mic diamant pe care l-am primit cu lacrimi in ochi.

Ca de obicei, sambata imi fac emisiunea mea draga in care stau de vorba cu copii, le pun intrebari de cultura generala, ii provoc la diverse probe de creativitate si ii invat sa aiba incredere in ei, sa aiba curaj si sa nu se dea batuti prea usor. Fiecare sufletel care suna are emotii, dar impreuna reusim sa ajungem la liman. Unii se indragostesc de mine si ma suna mereu, altii se simt provocati si vor sa participe mereu la concurs. Toti imi sunt dragi pentru ca sunt puri, sunt sinceri si nu stiu sa minta.

Astazi, insa, am avut parte de o emotie unica. Nu mi s-a mai intamplat sa raman muta pentru cateva secunde, sa fiu nevoita sa merg mai departe fara sa mi se simta lacrimile.

M-a sunat un baietel. Petrica. Are 12 ani si e dintr-un sat din Moldova. Respectuos, vesel, emotionat, dar fericit ca vorbim. Fac ca de obicei introducerea, ii prezint regulile jocului, iar in timp ce vorbeam aud un sunet ciudat. Am crezut ca mi se pare. N-am indraznit sa-l intreb cine produce zgomotul acela. Am mers mai departe cu discutia si l-am incurajat sa ma mai sune, chiar daca n-a reusit sa se descurce la toate probele. El nu s-a suparat, ba chiar mi-a spus sigur pe el ca isi va lua revansa. Si astazi si-a luat-o. Cu varf si indesat.

De data asta am avut inspiratia si curajul sa-l intreb ce-i cu zgomotul acela ciudat care se auzea si acum, si care se auzise si saptamana trecuta cand m-a sunat. Mi-a spus ca e talanga oitelor. In primul moment am crezut ca glumeste si-am incercat si eu un spirit de gluma. Apoi, copilul mi-a explicat ca sunt oitele de care el are grija. Ca sta pe camp cu ele, ca e cioban. A fost ca un dus rece pentru mine. Am ramas fara cuvinte.

Mi-l imaginam pe Petrica, copilul de 12 ani, pazindu-si oitele pe camp, pe caldura asta, stand cu telefonul la ureche si sunand in direct la radioul pentru copii ca sa vorbeasca cu mine.

M-a coplesit momentul asta. Mi-am gandit si regandit toate perceptiile mele fata de oameni si viata. M-am gandit ca sunt copii care par a nu avea nicio sansa, copii uitati pe camp intr-un colt de lume care reusesc sa treaca dincolo de bariera nenorocului. Copii care n-au sansa unui trai indestulat, cu Play Station, computer si aer conditionat in casa, copii batuti de vant si de ploi, care isi depasesc conditia modesta si care se intalnesc cu personaje de poveste prin intermediul radioului care, cu siguranta, ii alinta atunci cand nimeni nu o face.

Am simtit nevoia sa-l mangai pe crestet, sa-l imbratisez si sa-i oblojesc manutele muncite. As fi vrut sa-l iau de acolo, sa-l duc undeva la umbra, sa-l hranesc cu ceva dulce si bun si sa-l intreb ce-si doreste el sa fie cand va creste mare. Si sa-l ajut sa-si implineasca visele.

N-am putut sa fac toate astea. Eu eram in studio, la radio, el era la sute de kilometri distanta, pe camp, cu oitele lui.

Tot ce-am putut sa fac a fost sa-l felicit pentru cat de istet este, sa ii spun, atat cat mi-a permis personajul pe care-l interpretez, ca apreciez asemenea copii care stiu sa munceasca, dar care n-au uitat sa se si joace si sa-l rog sa mai sune si data viitoare si de cate ori simte nevoia sa-si traiasca anii copilariei asa cum se cuvine. Cu povesti, cu zane, cu printese, cu „A fost odata ca niciodata…”

Anunțuri

Acțiuni

Information

10 responses

7 08 2010
Lidia Chivu

Salutare! Incredibil… si totusi adevarat!!! Traim in tara tuturor posibilitatilor (si aici nu vorbim de America :)) nu? Eu l-am auzit pe acest baiat inca de acum doua saptamani si este admirabila tenacitatea de care da dovada dar si naivitatea pe care o are inca vis a vis de cei de varsta lui!!! Si ai dreptate, Nouria, in momentul in care intra pe post te incearca o multime de sentimente din care eu as sublinia, la fel ca tine, in mod special duiosia !

7 08 2010
laura gabriela

cred ca visez , nu mi vine sa cred ca inca mai exista zane , multumesc ca te am descoperit ,Nuria. esti fascinanta. sant mamica de fetite , am trei printese . imi pare foarte rau ca pana acum nu am stiut de emisiunea ta . in general oamenii buni ,care spun adevarul ,sant corecti , si au curajul sa spuna ceva sant dati la o parte si sant condamnati la singuratate. te rog vreau sa stiu cand ai emisiune . mult noroc in tot ceea ce faci

8 08 2010
nouria

Ce surpriza, Lidia! Bine ai venit pe la mine! 🙂 Da, in vorbele lui se simte inocenta si de aceea e si mai emotionant dialogul cu el. Multumesc mult ca esti cu „urechea pe mine”!
Laura Gabriela, ma bucur ca ai venit in vizita pe blog-ul meu si-ti multumesc, dar te rog mult, nu-mi zice zana ca nu-mi place deloc. Sunt si eu o femeie ca si tine si asta voi ramane. Zanele sunt altele si n-am nimic in comun cu ele. Ba dimpotriva, eu la radio sunt o vrajitoare rea si neinduratoare. 🙂 Emisiunea mea e sambata si duminica de la ora 10 pe Itsy Bitsy FM. Daca mi-ai spune din ce oras esti, ti-as spune si frecventa pe care ne gasesti. Pana atunci, ma poti asculta pe internet, pe http://www.itsybitsy.ro
Numai bine si tie si printeselor tale!

8 08 2010
Lidia Chivu

Draga mea, draga nu doar eu ci intreaga mea gasca este cu „urechea pe tine”:)))! Si chiar daca nu ne-am facut mereu simtita prezenta, am fost mereu in preajma…!!! Dar tu stii asta, nu? Oricum te superpupacim pe tine si pe ceilalti din gasca ta!:))) A… sa stii ca de mult iti citesc postarile de pe blog, felicitari, insa abia acum am indraznit sa-ti scriu un comentariu!

8 08 2010
Liana Morar

Uite ca mi-a luat-o cineva ‘nainte:).
Chiar vroiam sa te intreb unde te pot asculta si daca este posibil online.
Fetita mea este inca mica(3,5 ani), banuiesc ca tu te adresezi copilasilor mai mari, dar as vrea sa ascult pentru mine, ca sa stiu ce s-o mai invat:).
Si poate gasesc alte emisiuni pentru ea.
Emotionanta povestea baietelului…oh Doamne cati or fi ca el. Am vazut si eu copii intorcandu-se de la scoala, in Apuseni. Erau niste drumuri pline de noroaie si gropi, iar unii dintre ei mergeau la case unde nu aveau nici curent. Eu i-am vazut doar vara, dar iarna saracutii cum s-or fi descurcat:(…
Te pup Nouria si numai bine tie si alor tai.

9 08 2010
irina

Doamne…..numai la noi se poate…..
Pe mine tabloul clasic de „Miorita” completat cu telefonul mobil ma lasa speachless….nush daca sa rad sau sa plang…
E uimitor cum sunt sate in care nu exista curent electric si apa curenta si cu toate astea telefonia mobila si televizunea prin satelit sunt „in trend”…
Ma doare sufletul cand ma gandesc ca sunt copii care nu stiu cum se foloseste dusul sau veioza….in acelasi timp ma bucur ca ei inca stiu ce-i aia copilarie!
Recunosc ca nu ascult emisiunea ta pentru ca nu am copii si pentru ca orice emisiune de genul imi aduce aminte de „Abracadabra”copilariei mele si de amintirile frumoase de-atunci…si ma deprima comparand cu realitatea cenusie a zilei de azi!
Ma bucur insa sa aflu ca mai sunt copii pentru care mai exista povesti si jocuri „de copii” si nu numai Hannah Montana& Company…

9 08 2010
laura gabriela

multumesc mult . sant din judetul ilfov ,comuna gruiu.

10 08 2010
oana

Tu cu povestile tale care ne emotioneaza de fiecare data….. 🙂
Te pup !

10 08 2010
Dorina

Hmmmm…din pacate sunt foarte multi copii care trebuie sa se maturizeze foarte repede….dar vezi noroc ca mai au si ei cate o „raza de soare” cum e emisiunea ta,care ii face fericiti 🙂

Este minunat sa poti oferi unui copil un zambet…si odata cu zambetul sau, suntem si noi cei din jurul lui fericiti 🙂

13 08 2010
nouria

Ma bucur mult, Lidia, ca mi-ai scris. Practic, aici esti acasa la mine si-mi face placere sa conversam, asa… ca doua prietene vechi. 🙂
Liana, sa stii ca vorbesc la radio si cu copilasi de trei anisori. Le pun intrebari usoare, pentru varsta lor, si sunt foarte mandri de ei cand ma inving. Fiind in Germania e greu ca fetita ta sa ma sune, dar de ascultat, poate asculta linistita. Nu e nimic nepotrivit pentru varsta ei.
Si sa vezi, Irina, ca povestea lui Petrica nu se opreste aici. Emisiunea trecuta m-a sunat din nou si la intrebarea „Ce trage locomotiva dupa ea?”, mi-a spus ca el n-a mers niciodata cu trenul, dar ca a vazut unul, iar raspunsul e „vagoanele”. Am oftat din tot sufletul. Nu m-am mai putut abtine.
Laura Gabriela, fiind din Ilfov cred ca poti asculta pe 99,3 FM. Nu stiu sigur, dar incearca.
Ce faci, Oana? Esti bine? De cand nu te-am mai auzit. 🙂 Bine ai revenit!
Sa stii, Dorina, ca vorbind cu acest copil, am realizat din nou, mai profund, cata responsabilitate am.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: