Copilul vedeta

9 06 2010

E o moda. E o isterie. Toti parintii vor sa-si faca pruncii vedete. Nu conteaza daca au sau nu talent, daca ei vor sau nu sa urmeze acest drum. In cele mai multe cazuri, cel mic habar n-are pe ce lume traieste, dar se trezeste dus la concursuri, la festivaluri, la castinguri si aruncat intr-o lume care sfasie, care tareaza suflete.

Nu mi-as lasa copilul sa paseasca in lumea artistica fiindca o cunosc prea bine. Doar cei care n-au avut de-a face cu ea sau cei care si-au ratat vreo cariera in tinerete, doresc sa-si urce fiica sau fiul pe scena, sa primeasca aplauze si sa straluceasca in reflectoare. Din ce in ce mai putini parinti viseaza sa aiba un medic la usa sau un inginer sau un avocat sau un arhitect sau mai stiu eu ce… Cei mai multi adora sa-si vada progenitura dand din fundulet, dand ochii peste cap si imbracand haine prea scumpe si prea batranicioase pentru varsta lor frageda.

Lucrez cu copii. Sotul meu lucreaza cu copii. Ii vedem mereu pe cei care sunt impinsi in fata, desi, saracii, n-au nimic in comun cu arta si nici macar vina n-au ca sunt expusi astfel. Vad fetite de 9 ani incaltate cu tocuri de 12 cm. Vad fetite de 4 ani date cu fard pe la ochi si cu ruj pe buze. Aud baietei de cativa anisori cantand la casting melodii din repertoriul baietilor de la „Parazitii”. Vad niste copii cu copilaria furata de propriii lor parinti.

Nu sunt absurda sa nu recunosc ca ar fi pacat pentru un copilas extrem de talentat, virtuos, genial, sa nu fie ajutat de parinti sa se prezinte in fata lumii intregi. Cazuri de genul acesta, insa, sunt extrem de rare. De obicei, cei impinsi si adusi in fata cu forta nu exceleaza in nimic. Recita ca cei de varsta lor, canta asa cum o fac toti copiii care au un pic de ureche muzicala si un pic de voce, canta la vreun instrument asa cum o mai fac inca alte milioane de varsta lor, deci… nimic deosebit.

N-ar fi mai bine, acum, cat inca sunt mici si pot fi modelati, sa le spuna parintii lor cat de bine e sa citesti multe carti? Sau ce minunat e sa faci exercitii la matematica? Sau ce perspective frumoase li se arata invatand la istorie ori la geografie?

Eu asa fac. Ii explic baietelului meu cat de importanta e scoala. Il asigur ca doar ea ii ofera satisfactii reale. Si ca sa nu fie doar vorbe in vant, il las sa mearga  in competitii scolare, olimpiade la matematica si romana, si apoi asteptam impreuna, cu emotii, rezultatele. In momentul in care primeste raspunsul muncii lui, intelege ca nu l-am mintit.

Ieri, de exemplu, m-a sunat de pe drum, inainte sa ajunga acasa, nerabdator sa-mi spuna ca e cel mai fericit copil din lume. Am fost sigura ca e vorba de scoala, de satisfactia pe care l-am asigurat ca o va avea daca se va canaliza pe lucrurile cu adevarat importante. Asa a fost: la unul dintre concursuri a facut parte din echipa castigatoare, la un altul, la etapa pe tara, a acumulat un punctaj foarte mare, iar la testul pe care abia il daduse a fost singurul care pe langa „FB” a mai primit si un „Bravo”.

Sunt mandra de realizarile lui, chiar daca nu se vad la televizor. Mi se umple sufletul de bucurie chiar daca nu-si etaleaza pe nicio scena lucrarile muncite si gandite cu puterile si creierasul lui de copil. Iar daca vreodata imi va cere sa urce pe scena, sa joace intr-un spectacol ori sa prezinte o emisiune pentru copii, ii voi face aceasta placere doar dupa ce-si va fi facut toate lectiile, doar ca o recompensa, doar ca hobby si doar daca voi fi convinsa ca ar avea ce cauta acolo. Altfel, eu sunt fericita cu ceea ce stie si poate copilul meu caruia nu-i va sufla nimeni in ciorba daca ma va asculta.

Anunțuri

Acțiuni

Information

11 responses

9 06 2010
Daniel Iordachioae

Baietelul acela frumos si mandru e si copilul meu :))

10 06 2010
nouria

Si seamana cu tine 🙂

9 06 2010
cristina

Il asigur ca doar ea ii ofera satisfactii reale. – Trist, foarte trist cind vad ca invatam copiii ca scoala este dadatoarea de satisfactii reale. Foarte trist ca ne limitam sa vedem viata dincolo de scoala.

9 06 2010
functionara

Baiatul vostru mi-a castigat respectul din momentul in care l-am vazut in competitie cu Daniel, la tenis pe Wii. Majoritatea copiilor de varsta lui se „joaca” pe Wii. El era serios, concentrat, dornic de victorie! (Desi miza… era doar febra musculara de a doua zi!) Bucuria victoriei nu l-a facut sa se manifeste zgomotos, cu razgaieli specifice varstei! A zambit… si doar in sclipirea din ochi i-am vazut satisfactia invingatorului! Si… tot in seara aceea, l-a mai invins odata pe Daniel! A reusit sa manance mai multe prajituri!! :)))
Copiii sunt oglinda parintilor! Iar voi aveti doua oglinzi minunate! (Cea de a doua e inca o oglinda mica, de pudriera. Dar se face ea MARE! 😉 )
Toata prietenia si tot respectul meu, pentru voi! M.

10 06 2010
nouria

Bine ai poposit aici, Cristina! Citindu-ti comentariul, primul gand a fost sa explic ce inseamna „scoala” pentru mine. Adica acumulare de cunostinte, invatat, bagaj de cultura generala, cele care ii vor asigura un loc demn in societate. Apoi, intrand pe blogul tau, am inteles de unde iti vine tristetea si refuz sa dezbat pe aceasta tema. Fiecare isi invata copiii ce crede el ca e mai bine pentru ei, cum se pricepe sau daca se pricepe, iar peste timp, vor culege roadele. Unii vor avea recolta bogata, altii… vant ori praf.
Draga mea functionara (numai tu puteai sa-ti numesti blogul asa:) te asigur ca esti functionara mea preferata si de cate ori ma infurie cate o colega de breasla de-ale tale, ma buseste rasul gandindu-ma la tine.
Si apropo de Wii, cand mai jucam si noi impreuna? Mi s-a facut dor de boxul ala crancen, cu sudoare si dureri de maini.:) Baietii mei iti transmit salutari, iar pe Darius nu-l las sa citeasca ce-ai scris despre el fiindca i se urca la cap. 🙂 Te pupam. Va pupam.

10 06 2010
lucia

Impresionant, ca intotdeauna…….A ajuns o exceptie sa vezi ca mai exista parinti cu principii de viata sanatoase, ferice de copiii lor.

10 06 2010
Gabriela

Da , stimata Nouria sunt de acord cu tine in tot ce priveste educatia copiilor .Fiica mea a muncit foare mult si acum este medic rezident in oftalmologie , sunt foarte mandra de ea , a fost in prima suta la examenul de Rezidentiat .
Este insa normal ca dupa 18 ani de studiu intens sa traiesti din 1000 lei , salariul de rezident , care dupa reducerea de 25% va fi de 750 lei ? si sa muncesti de la ora 7 la 21 sau pana a doua zi la 15 cand esti de garda , garzile pentru rezidentii din anul 1 nu sunt platite , asa preved ordinele Ministerului Sanatatii ,aberatii tipice pt. Romania . Ea invata inca doar sunt locuri de munca pt. medici in Europa , nu ?
Cred ca motivul pt. care uni parinti vor ca fiicele sa devina manechine este cel material , doar modelul Monica este usor de urmat …
Cu stima

10 06 2010
irina

Si eu lucrez cu prunci…si la mine e mult mai greu sa te intelegi cu un tanc de cativa anisori decat cu un parinte crizat si plin de ifose……..
Eu nu am parte de reprezentatii „artistice” insa am parte de reprezentatii de educatie si buna crestere. Spre exemplu un pusti mi-a spus sa nu-l examinez, sa ies afara si sa-l las in pace ca el vrea „liniste si pace sa doarma!” Cum e posibil ca parinte sa nu-ti inveti copilul niste limite de bun-simt?! Alt kinder mi-a zis ca „el are bube pe cur” (scuzati ca reproduc exact asa) ca asa i-a zis mama………
Desi auzisem de sindromul Münchhausen , nu am crezut pana ce nu am vazut parinti care intr-adevar sufera de el..este vorba de parinti dornici sa fie ei in centrul atentiei, indiferent de ce se intampla cu pruncul lor……..unii o numesc mai elegant „grija excesiva”…
Dar cred ca cel mai mult ma enerveaza parintii care ii insufla copilului o imagine mult prea ” stralucita” despre sine….copii lipsiti de orice simt al masurii, cu impresia ca sunt cei mai destepti, cei mai frumosi si mai talentati…partea proasta ca de obicei nu au nici pe departe aceste atribute…poate daca ar fii lasati sa fie pur si simplu copii, ar fi mult, mult mai simpatici si mai bine crescuti!
Ce-am scris aici e pur si simplu experienta mea ca medic, nu sunt parinte asa ca nu imi permit sa fac alt gen de comentarii…
Tot ce stiu este ca daca am sa am vreo-data un copil o sa ma rog sa am puterea sa-l cresc ponderat si cu cat mai mult realism….

10 06 2010
irina

Aoleu! Prima fraza e invers: e mai greu sa te intelegi cu parintii decat cu pruncii!!!!!!!
De vina e caldura de-afara…:D

10 06 2010
pisica

frumoase principii, dar cum facem sa ridicam calitatea actului de educare in scoli? studii peste studii arata ca generatiile care termina acum o forma superioara de invatamant sunt cu mult mai slab pregatite decat cei care am terminat acum 20 de ani. ce facem cu asta? si nu din intamplare te intreb ci pentru ca am cunoscut, am vazut in jurul meu parinti care au aceleasi valori ca si tine, care cred in instruirea si formarea copilului prin scoala, dar s-au lovit de acest aspect. suntem o tara de economisti (si eu sunt economist, deci nu e acuza ci doar constatare) o tara plina de juristi care nu practica, de jurnalisti care lucreaza ca baby sitter prin alte tari…
ca si sanatatea, educatia a devenit un fel de sora mai vitrega a guvernului care nu investeste deloc in ele. si totusi in educatie este viitorul nostru.

11 06 2010
nouria

Multumesc, Lucia! Mereu ma rasfeti cu vorbe frumoase si iti sunt recunoscatoare.
Gabriela, bine ai venit in casuta mea! Iti inteleg amaraciunea, dar dincolo de toate nedreptatile, dincolo de umilinta intelectualilor, dincolo de toate greutatile, recunoaste: daca ar fi sa o iei de la capat, daca fiica ta ar fi la varsta alegerilor in viata, n-ai indrepta-o tot spre medicina? Se compara ceva cu satisfactia de a-ti vedea copilul admis la o facultate la care unii nici nu au curaj sa viseze?
Irina, ai norocul sau ghinionul sa fii in preajma parintilor si a copiilor in momentele cele mai delicate din viata lor. Disperarea de a avea copilul bolnav te poate face sa-ti pierzi mintile, dar, intr-adevar, educatia (daca exista) nu dispare nici in caz de boala. In ceea ce priveste perceptia celor mari asupra copilului lor, e de inteles, toti isi vad odraslele cele mai cele, dar pana la urma tot viata cerne si se vor convinge singuri care era, de fapt, nivelul.
Pisica, eu am o teorie legata de cele spuse de tine. Nu am pretentia ca detin adevarul absolut, dar eu cred ca cei care vor sa invete si carora le place cartea, invata si stralucesc indiferent de sistem, de guvern, ori de ministrul aflat in functie. Si mai cred ceva: in trecut au iesit adevarati profesionisti fiindca erau dornici sa invete, sa studieze, sa afle. Faceau scoala pentru ca isi doreau si erau admisi in facultati doar daca meritau. Acum… oricine poate fi student, oricine da bani poate sa faca facultate, iar miza nu este profesia, ci diploma in sine. Si-atunci, te intreb, de unde sa mai gasesti profesionisti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: