Bulevardul cu castani

1 06 2010

Am pornit la o plimbare printre amintiri, purtand copiii mei mititei si maricei pe drumurile batute de mine pret de o copilarie si ceva. Cu Darius de mana si cu Salma in carucior, avandu-l pe tatic sprijin de nadejde, am strabatut bulevardul cu castani din Ploiesti, acela care, odinioara, reprezenta drumul meu spre scoala. Timp de 13 ani, din clasa I pana in clasa a-XIII-a pe acolo imi purtam ghiozdanul, emotiile si primii fiori ai iubirii. Liceul Pedagogic din Ploiesti a fost scoala care m-a format ca om si la vederea careia, de fiecare data, imi dau lacrimile.

Acum, am refacut drumul scolaritei de altadata, cu copiii mei alaturi. Am revazut banca pe care ma odihneam in momentele de ragaz, am regasit castanul care avea zidite in trunchi niste caramizi, dar am vazut, cu tristete, multe cladiri aparute de niciunde, din sticla si fier, dovada clara ca a trecut o viata de cand n-am mai fost pe aici si ca lucrurile nu merg neaparat inspre mai frumos si mai bine.

Cand am ajuns in dreptul liceului, tristetea si emotia s-au impletit. Din cea care era curtea scolii, acum a mai ramas doar o bucatica, restul fiind retrocedat unora care au lasat totul in paragina, dar care au satisfactia ca au castigat. Nici numele liceului nu mai e acelasi, acum se cheama „Colegiul National Jean Monet”, iar intrarea in curte e o adevarata aventura. Cum n-am vrut sa ma aventurez, fiind zi de bac, si deci aproape imposibil de patruns, m-am multumit sa privesc si sa fotografiez prin gard, cladirea care mi-a adapostit zilele de scolar. Ziduri renovate, geamuri termopan, curat si ingrijit, dar… altceva. Doar batranul castan din curtea scolii a ramas acelasi, martor etern al festivitatilor de premiere, al tremurului bobocilor de clasa I, al sperantelor ambitioase de parinti responsabili.

M-am revazut boboaca, intrand cu mama de mana in prima clasa din viata mea. Apoi, mi-am revazut cu ochii mintii coronita primita la sfarsitul primului an de scoala, pe care o mai am si astazi. Si-au urmat si altele, au urmat onoruri date ori primite in calitate de comandanta, inzestrata cu un snur rosu pe care il pastrez si astazi la loc de cinste.

A vazut multe castanul batran si daca nu i-o veni cuiva ideea sa renunte la umbra si semnificatia lui, va fi martorul a mii de sentimente de acum incolo.

Ne-am plimbat cateva ore si am adunat in suflet si in nari, mirosul copilariei mele, desi aveam in jurul meu propriii mei copii care nu aveau cum sa stie ca am redevenit si eu mica, mica de tot, o fetita cu codite si milioane de planuri de viitor. O parte din ele s-au implinit. O parte isi asteapta randul la implinire.

Bulevardul cu castani - Ploiesti

Liceul Pedagogic Ploiesti

LA MULTI ANI, COPIILOR VOSTRI SI COPIILOR DIN SUFLETUL VOSTRU!

Anunțuri

Acțiuni

Information

10 responses

1 06 2010
Ovidiu

De cele mai multe ori,sensibilitatea prezentarii amintirilor te pot lasa fara replica…La multi ani voua cat si tuturor ce sunt sau se simt copii ! 🙂

1 06 2010
ioana

buna Nouria! bulevardul este probabil cel mai frumos loc din Ploiesti. ies si eu cu copilasii mei (tot doi la nr) din cand in cand pe bulevard. iti marturisesc ca preferem sa iesim din oras sau din tara cat de des din pacate, dar asta este adevarul. avem o tara extrem de frumoasa cu orase minunate, dar avem o mentalitate iesita din comun….aici mai avem nevoie de cel putin 20 de ani sa ne revenim putin. ai doi copii minunati si foarte frumosi. sa va traiasca si sa va bucurati toata viata de ei!!

1 06 2010
vorbemari.ro

La multi ani, copilarie! La multi ani, copiilor tai, copiilor nostri, si noua, tuturor!

1 06 2010
Iulia Vlad

Imi amintesc si eu de prima zi de scoala, in aceeasi curte de care vorbesti, de ziua in care am inceput sa pling de frica de necunoscut (cred) si o fetita mai viteaza ca mine m-a luat de mina si m-a asigurat ca totul va fi ok. Era Doina Iosif :-). Mi-am amintit deasemeni cit de mare mi se parea curtea scolii, cladirea veche, totul, ca apoi sa ma duc in vizita la 20 si ceva de ani si sa ma minunez cit de distorsionata este viziunea unui copil. Este oare din cauza ca totul in mintea lui se masoara in raport cu dorintele si planurile de viitor?

Acum sunt foarte emotionata. Articolul tau m-a facut sa imi doresc sa ascult un cintec special. ” Ajunul din copilarie ” Nicu Alifantis:

” Ajunul din copilarie, cu lumanari si brad frumos
Stand pe genunchii mamei, inchizi pleoapa somnoros
Nici o nuia in sac; o carte, atata doar, de colorat,
Si-o pasare de guma ca sa te uiti la ea extaziat.

Ajunul din copilarie, prea iute disparand in zbor
Abia te joci si razi si iata ti se spune: „somn usor!”
Ti-aduce mama o felie de paine, sa te linistesti,
Si cu felia-n mana intri in visele copilararesti.

Ajunul celor maturi; daruri de cate oare nu-ti va da!
Vechi amintiri batand din aripi vor poposi in preajma ta
Ajunuri vechi si frunti plecate s-au sters de timpii fumurii
Imi place jocul de lumina din jocurile de copiï. „

1 06 2010
irina

Copilaria mea a trait si ea pe-o stada si intru-un parc plin de castani…….parcul este si azi, frumos ingrijit, plin de castane ..strada…….au ramas din ea doar trunchiuri retezate si multe amintiri frumoase………..
Si-aici s-a terminat momentul meu de melancolie! Imi pare tare rau ca eu nu am asa amintiri frumoase despre scoala…..insa ca un facut a fost ca atat la liceu cat si in generala sa am parte de cadre didactice acre si de un colectiv dezbinat!
In schimb ma plimb cu nostalgie(desi sunt doar 4 ani de cand am terminat) printre caminele cele noi si renovate ale facultatii….si spun si eu ca tine: parca varul vechi, paturile si noptierele de fier aveau mai mult farmec si mai multa personalitate si povesti de spus……

1 06 2010
nouria

Si mie, Ovidiu, mi-a trebuit o zi ca sa pot asterne cuvintele pe blog. Sentimentele care m-au coplesit n-au fost descrise nici macar intr-o mica masura.
Ioana, crede-ma ca nu poti gasi nicaieri in lumea asta parfumul copilariei, decat in locul natal. La multi ani si copilasilor tai!
Sa fii fericita alaturi de copilasul tau drag, vorbemari!
Offf, Iulia, cum ai rasucit pumnalul in rana! Eram cele mai mici si cele mai negrute, cred ca si de asta ne-am apropiat atat de mult. 🙂 Sa stii ca proportiile de care vorbesti s-au schimbat si la propriu. N-a mai ramas decat o bucata de curte. Cladirile acelea vechi unde erau casieria, secretariatul, cabinetul stomatologic, nu mai apartin scolii si sunt in paragina. Totul se rezuma la niste asfalt, la o cladire sobra si la vechiul castan. Cred ca mi-a facut mai mult rau decat bine revederea aceasta. O sa ascult si eu melodia lui Nicu Alifantis, ca si cand am fi impreuna. 🙂
Irina draga, eu sufar asa dupa fiecare perete scorojit, dupa fiecare gard si copac care este altfel decat il stiam eu. Despre facultate nici nu mai vorbesc. Inca mai am bucati de inima acolo si imi doresc din suflet sa ma desprind, fiindca nu-mi face bine.

2 06 2010
laura m.

scrii foarte frumos. esti talentata. te-ai gandit vreodata sa scrii o carte?

3 06 2010
nouria

Multumesc, Laura! Nu, nu m-am gandit. N-am pretentia ca ma pricep la toate. Fiecare ar trebui sa faca lucrul la care se pricepe cel mai bine.

4 06 2010
daniela preoteasa

imi place tare mult ce scrii ma simt asa ca la bunica acasa si lipsita de griji si inchid ochii si ma vad acolo pe un scaunel la umbra unui dud citind citind pt ca asta imi placea sa fac cel mai mult in copilarie iti multumesc

4 06 2010
nouria

Ce frumoase amintiri, Daniela! Ce bine era in copilarie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: