Prieteni cu care ma mandresc

12 05 2010

Simt nevoia sa scriu despre niste oameni pe care ii admir si de a caror prietenie sunt mandra. Sunt oameni pe care i-am cunoscut intamplator, in momente nu tocmai fericite, dar care au ramas in viata familiei noastre pe post de ingeri pazitori si prieteni de nadejde.

Acum 10 ani i-am cunoscut pe toti. Porneam in viata cu o noua familie, iar destinul ne-a adus tot atunci si noi prieteni. Ne spusese cineva despre ei, despre profesionalismul lor si despre cat de speciali sunt. E vorba despre medicii in mainile carora ne-am lasat vietile noastre si ale copiilor nostri ce urmau sa se nasca, de-a lungul timpului. I-am privit cu respect si cu speranta, la inceput. Apoi, cunoscandu-i mai bine, si in afara ariei lor de activitate, i-am privit ca pe niste ingeri, ca pe niste oameni de pret in preajma carora e o onoare sa te afli.

Felul impecabil in care s-au purtat cu noi de la prima intalnire, apoi dovezile de prietenie pe care ni le-au aratat neincetat ne-au facut sa incepem sa avem din nou incredere in oameni, in medici, in miracole.

Cand i-am cunoscut pe Oana G., pe Ovidiu G.si pe Romeo D., Daniel ajunsese in pragul disperarii din cauza unei hernii de disc pe care, de frica, o dusese pe picioare ani buni. Ei au reusit, intr-o secunda, sa-l convinga sa se opereze, lucru pe care alti medici nu reusisera s-o faca timp de 4 ani. Ne-au insuflat atata incredere, incat n-am mai stat pe ganduri. Rezultatul a fost uimitor. Dupa dureri cumplite, dupa calmante luate cu pumnul, dar care nu-si mai faceau efectul, acesti oameni au reusit sa ia cu mainile lor toata suferinta. Nici nu stiam cum am putea sa le multumim vreodata, in primul rand pentru ca ne deschisesera mintea si mai ales pentru ca ne-au readus linistea. N-au vrut nimic, n-au cerut nimic. In schimb, noi le-am oferit un loc mare in inimile noastre. Si-am ramas prieteni.

Tot in acel an de gratie, eu am ramas insarcinata. Nu stiam niciun medic ginecolog, asa ca am mers, tot la intamplare, la un cabinet particular. Acolo am cunoscut-o pe doamna Irina R. A fost o „dragoste” la prima vedere, daca pot spune asa (si uite ca pot:) ). Ne-am imprietenit si pe langa increderea pe care mi-a insuflat-o, mai ales ca eram la prima sarcina si nu stiam pe ce lume ma aflu, m-a ajutat sa-mi inving toate temerile, toate suspiciunile, toate nelinistile. De la inceput mi-a dat toate numerele de telefon, inclusiv pe cel de acasa, si m-a sfatuit sa o sun ori de cate ori am ceva de lamurit in legatura cu sarcina. In timp, am inceput sa vorbim si cand aveam nelamuriri legate de viata, de oameni, iar doamna Irina R. imi este si in ziua de azi ca o mama, ca o prietena mai mare care stie sa aduca echilibrul.

Cand a venit momentul cel mare in care Darius si-a anuntat dorinta de a vedea lumina noptii (era aproape ora 0), am ajuns la Spitalul Universitar, acolo unde programasem sa nasc si am sunat-o pe Oana, singura fiinta care aveam incredere ca imi poate alina durerile, iar ea a venit, insotita de sotul sau si de fetita ei nascuta cu o luna in urma, pe care i-a lasat in masina s-o astepte pana mi-a facut mie anestezia. Ce dovada de prietenie mai mare poate exista? Cum sa nu le multumesti unor astfel de oameni care nu au cerut niciodata nimic si carora n-as avea sa le ofer cat ar merita intr-adevar? Sa va mai spun ca si acum, cand a venit Salma, Oana a fost ingerul meu pazitor? Sa va mai spun ca era duminica, de mos Nicolae, iar ea si-a lasat familia acasa si in timpul sau liber a venit la spital pentru mine?

In decursul celor zece ani am aflat de la televizor sau din ziare despre performantele acestor medici care imi sunt prieteni. De fiecare data topaiam de fericire ca ii cunosc, ca sunt prietenii mei, si mi se umplea sufletul de bucurie. Chiar ieri am aflat ca Oana a ingrijit-o pe Amelia Antoniu, colega lui Daniel de la Opereta, si a readus-o la viata. Am sunat-o s-o felicit si sa-i mai spun o data ca e un inger.

Si pentru ca oamenii acestia nu vor reclama si nici n-au nevoie de ea, nu le voi spune numele complete, ci ii voi numi simplu, prietenii mei cu care ma mandresc.

Anunțuri

Acțiuni

Information

5 responses

12 05 2010
lucia

Ce subiect sensibil si delicat…….Am inceput ziua bine cu lacrimi de emotie si iti multumim pentru ca iti rupi din timpul tau sa impartasesti cu noi si sa ne bucuri asa des.

12 05 2010
nouria

Aseara m-am culcat cu gandul la ei, iar de dimineata cuvintele s-au scris ca si singure, Lucia. Va multumesc si eu ca ma cititi!

12 05 2010
valeria

Ti-am citit fiecare scriere,dar timpul frumos m-a determinat sa stau mai mult pe afara cu micuta,iar de cand a prins picioruse trebuie sa fiu foarte atenta la tot ce face…acuma am timp liber pentru ca dorm piticii mei…
M-ai sensibilizat cu subiectul pe care l-ai scris,e frumos ca ai intalnit prieteni adevarati care sar atunci cand ai nevoie ,fara ca la mijloc sa fie un interes…nu trebuie sa ai multi prieteni,dar unu-doi adevarati pe care sa te poti baza atunci cand ai nevoie face mai mult decat o duzina de asa zisi prieteni care iti intorc spatele atunci cand le soliciti ajutorul.Esti o norocoasa!
Exista si medici ,si sunt multi, cu suflet mare si sensibil,carora le pasa de durerile oamenilor pentru ca inainte de toate sunt OAMENI. Lucrez cu ei, invat de la ei ,si ma bucur si eu ca viata mi-a dat sansa sa intalnesc oameni de la care am invatat foarte multe,oameni care cu sinceritate si cu dorinta de-a preda mai departe din tainele medicinei ne-au invatat pe noi tinerii invatacei ca profesia de medic innainte de toate inseamna daruire si iubire fata de om si nu de oricare ,ci de cel suferind! Imi place ce fac si o fac cu placere,nu m-as vedea facand altceva,caci de copil visam sa fiu medic sa tratez copiii bolnavi…in ultimul an mi-am tratat puiutii mei,si la cat au fost de bolnaviori m-am bucurat ca nu am fost nevoita in ceas de seara sa fug cu ei in brate la spital,sau sa stau la cozi pentru o consultatie.
Felicitari tie pentru modul sincer, discret si frumos prin care le multumesti oamenilor in halat alb pentru profesionalismul dar mai ales pentru daruirea de care au dat dovada de fiecare data.

O noapte linistita !

13 05 2010
irina

Ce lume frumoasa ar fi daca toti pacientii ar fi ca tine….
Din pacate nu e asa si din pacate noi medicii suntem cei ce luam mita si suntem de vina(dupa spusele alora de sus) de caderea sistemului sanitar…..
Orice cadru medical care isi iubeste meseria stie ca nu exista multumire mai mare decat recunostinta unui pacient……..cum la fel de bine stie ca noi nu suntem ca Sfintii Doctori fara de arginti si nu putem face minuni cu mainile goale, oricat de tare ne-am dori….iar aici in tara asta nu putem decat sa vedem cu mor oameni de foame si de boala…..
Imi pare rau ca la un articol asa de frumos eu raspund asa de trist…..insa ma gandesc ca peste putina vreme, in loc sa tratez oameni dragi, prieteni, cei care vorbesc aceeasi limba cu mine o sa merg sa tratez straini care ma platesc bine, care imi recunosc munca dar cate imi sunt inainte de toate…straini!

14 05 2010
nouria

Valeria si Irina, as putea sa adaug si un blog despre „Cititori cu care ma mandresc” si ati figura in capul listei. 🙂 Nu stiu de ce, dar am asa un lipici la doctori… Poate pentru ca ii consider niste mici Dumnezei si ii admir din suflet pentru nobletea muncii lor. Oricum, cu asa prieteni, am batranetile asigurate. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: