Care-i animalul?

12 02 2010

De cand ma stiu am avut un animalut in casa, chiar daca locuiam la bloc. Toti au fost maidanezi, iar singura mai rasarita a fost o catelusa metis. Parintii m-au invatat si m-au educat sa iubesc animalele, sa am grija de ele, sa fiu un copil responsabil. Cand am crescut si m-am mutat la casa mea, n-am rezistat sa nu iau din nou animalute in locuinta, desi intre timp aveam si un copil. Pe el, pe baietelul meu, l-am invatat sa le iubeasca, sa nu se teama de ele si sa le spuna macar o vorba buna.

N-am indraznit sa-i povestesc copilului meu prin ce experiente traumatizante am trecut de-a lungul vietii doar pentru ca mi-am permis sa iubesc animalele. N-am avut curaj sa-i povestesc cum a intrat un vecin betiv in casa peste mine si mama, inarmat cu o bata, fiindca am indraznit sa bagam in casa un catel care-l latra pe nenorocit cand venea duhnind acasa. Nu stiu cum se face ca numai pe individul ala il latra, in timp ce la ceilalti vecini se gudura. Intre timp animalul cu chip de om a paralizat si sincera sa fiu nu m-am mirat prea tare, ba chiar am priceput, a mia oara, ca cineva, acolo, sus, are grija ca fiecare sa-si primeasca pedeapsa pentru sufletul pe care il are.

Nu i-am povestit copilului meu cum, adolescenta fiind, am vazut cu ochii mei un tanar, de fapt, o bestie care a dat cu sutul intr-un pui de pisoi de cateva saptamani, ca sa vada cat de departe il arunca. Jur ca daca aveam cum, in secunda aia il omoram cu mana mea pe animalul cu doua picioare. Din pacate, n-am avut cum s-o fac, n-am putut decat sa ragnesc din toti plamanii la el, dupa care am lesinat.

Tot in perioada in care locuiam acasa la parintii mei am vazut de la geam o scena de cosmar in care niste angajati platiti sa ucida (astia nu se numesc tot criminali?) chinuiau o catelusa care mai era si gestanta, tragand-o cu latul pe aleea blocului. In ce hal urla bietul catel! Cu cata nepasare isi faceau treaba aia care cica sunt oameni! Am coborat si i-am rugat politicos (cateodata politetea asta e cel putin hilara) sa lase sufletelul ala in pace fiindca e al meu. L-am scos din lat si l-am luat acasa. Am fost la doctor cu ea, i-a scos puisorii morti din burta, fiindca la cate picioare isi luase, n-avea cum sa fie altfel, apoi am sterilizat-o si am avut-o prietena loiala si blanda multi ani de atunci inainte, pana si-a sfarsit mica ei viata de caine.

In zilele noastre, in anul de gratie 2000, cand initiase campania mortii cainilor vagabonzi ilustrul primar general al capitalei din acea vreme, eram gravida si am asistat la o scena de cosmar in care hingherii, oamenii aceia fara scoala, fara rost, fara inima, tavaleau in miezul zilei un catelus care n-avea decat vina ca s-a nascut. Iar spectacolul se desfasura in vazul copiilor din curtea blocului care tipau, plangeau si se rugau de el sa lase animalultul in pace. Nu l-au induplecat pe angajatul mortii. El isi facea nobila meserie pentru care mai ia si bani.

Scenele astea m-au marcat iremediabil. Nopti intregi mi se derulau in fata ochilor si ma trezeam plangand a durere, a neputinta. Mi-am promis sa nu-mi las copiii sa treaca prin asemenea experiente, dar ce te faci ca ei traiesc printre cei care isi zic oameni (cand de fapt sunt niste bestii) si, din pacate, sunt multi. Prea multi. Oricand copilul meu poate asista la asemenea scene si poate fi traumatizat pe viata. Cum ii voi explica eu atunci ca oamenii sunt buni, sunt fiinte superioare, trebuie respectati? Ma va crede dupa ce ar vedea scene ca cele despre care v-am povestit?

Stiu ca exista si oameni agresati sau omorati de caini. Dar, pana la urma, animalele fara stapan, de unde vin? Au coborat din cer si ne-au invadat tara sau tot niste „oameni” i-au lasat de izbeliste fara sa se gandeasca o clipa la consecinte? Oricum am intoarce problema, tot bestiile cu doua picioare sunt de vina. E mai usor sa omori decat sa ingrijesti, e mai simplu sa dai un sut decat sa mangai, e mai convenabil sa te plangi ca te latra un caine, decat sa-i dai o bucatica de mancare.

Pana la urma, exista fiinte de-astea superioare care isi omoara sau abandoneaza copiii, care-si ucid parintii, care dau in cap semenilor, ce pretentii sa ai de la asemenea oameni?

Si uite asa se naste intrebarea: care-i animalul?

Anunțuri

Acțiuni

Information

9 responses

12 02 2010
Ovidiu

…real,trist,emotionant si miscator…! Succes tie si familiei prin „jungla” vietii !!

Ovi

12 02 2010
nuami

scumpa mea cu suflet cum rar e pe lume !!nu mai pot sa pling ca acum ca nu mai pot !!ma sfirseste neputinta , duc lupta cu cmine sa ma tin civilizata si diplomata si nu reusesc mereu; de asta am hotarit – cine e prieten cu eutanasierea nu are cum sa fie prieten cu mine !!!nu am bani sa fac mai mult decit fac – am 3 ciini si 3 pisici si viata mea e programata in functie de ei si de copilul care slava domnului a crescut si ma suplineste foarte bine – dar ma duc peste tot unde prezenta mea si ceva ce pot sa fac aduce o mina de ajutor!!ma bucur din toata inima ca esti in viata mea!!

12 02 2010
nouria

E adevarat, Ovidiu, am inceput sa „musc” in jungla asta ca sa supravietuiesc si n-am de gand sa ma dau batuta! Numai bine si tie!
Nuami, civilizat si diplomat trebuie sa fii cu cei care sunt, la randul lor asa, dar cu cretinii n-ai de ce sa folosesti stratageme. Vorbeste-le pe limba lor: vor eutanasiere, de ea sa aiba parte! Eu sunt linistita fiindca mi s-a demonstrat de mii de ori ca cei care gandesc asa si actioneaza in consecinta, mai devreme sau mai tarziu, au parte exact de acelasi tratament din partea vietii!

12 02 2010
irina

Nu am reusit sa citesc pana la capat pentru ca mi-au dat lacrimile……….
Principalul motiv pentru care nu am facut medicina veterinara este mila si dragostea enorma pentru necuvantatoare…nu cred ca as fii rezistat sa vad un animalutz batut……
Acasa la mama am un catel de 17 ani…..a fost prietenul copilariei si adolescentei mele, a fost sprijinul tatalui meu cand boala l-a doborat la pat, a fost cel care a scos-o pe mama din depresia cauzata de doliu dupa tata…..si inca ramane cel mai drag companion al nostru, pentru care imi bate inima tare de tot cand ma suna mama sa-mi spuna ca nu se simte bine , ca plange sau ca pur si simplu l-au obosit batranetile….
Mai am un motan , tot acasa, care a aparut exact dupa moartea tatei….si care are in purtare si in priviri aceeasi demnitate ca si parintele meu….e „febletea”mea si a unchiului meu…si prietenul catelului care a constatat ca edecat sa fii singur in casa e de acceptat si o solutie de compromis cu denumire de :motan!
Si mai am un motan…din colectia toamna 2009 , adus si aruncat de niste copii in gardul de langa bloc….ingrijit de mama toata iarna, iar acum cand e un Garfield maro, e iubit si momit in casa de toata lumea…….de o zi nu a mai venit acasa..mama sta cu ochii pe geam, eu cu urechea la telefon sa-mi spuna ca s-a intors Mishu….trebuie sa spun ca apartamentul e la parter asa ca motanii au acees liber afara…
Pacat ca nu pot sa va arat poze cu ei!
Despre actele de cruzime nu vorbesc ca nu pot……..
Ce vreau sa mai spun ca pe langa motanii mei proprii , mama mai hraneste un pluton de …cred ca sunt vre-o 10 pisici crescute de un mos amarat din blocul de vis-a-vis….pisici superbe, din pacate pisici care se inmultesc numai cu multiplu de 3 sau 5…..si de care ma doare sufletul ca nu pot sa le sterilizez, cum am mai facut cu o sarja in urma cu 3 ani, care au disparut repede luate de stapani „doritori” de animale fara „problema reproducerii”…..mie si asta mi se pare cruzime…sa alegi numai exemplarele frumoase, grase si castrate….ma enerveaza cel mai tare!
Eu mi-am promis ca atunci cand am sa ajung la casa mea o sa-mi iau o pisica, iar daca vre-o data am sa am copii o a-mi iau si catel…pana atunci, ma uit pe geamul garsonierei mele inchiriate si hranesc 2 motani de sub bloc…
PS: ce-ai facut cu pisicile tale Nouria?

12 02 2010
OanaT

Draga mea,
Sa iti dea Dumnezeu sanatate. Acest post mi-a mers la inima pur si simplu. Te citesc demult, de pe vremea Tango, dar nu cred ca am comentat la nici unul din posturile tale, desi sincer mi-au placut toate.
Iti multumesc pentru ca astazi m-ai facut fericita! Ma bucura si imi da speranta faptul ca mai sint oameni ca tine pe lumea asta!

12 02 2010
nouria

Citind comentariul tau, Irina, mi-am amintit de gramezile de pisoi si catei care mi-au trecut prin casa, copila fiind. Stiu ca sunt devotati, stiu ca stau langa stapanul lor bolnav si cunosc cazuri in care, atunci cand cel care-l ingrijea a murit, nici animalul sau n-a mai trait mult. Asta e dovada suprema ca animalele sunt mult mai loiale si sincere decat cei care-si zic oameni.
Pisicile mele sunt sanatoase, la socrii mei acasa, si desi am sperat ca se vor distra mai bine in curte, ele refuza sa iasa din casa. Le vad mereu pe internet, primesc filmulete cu ele si abia astept sa mai creasca Salma putin sa mi le aduc acasa, inapoi.
Iti multumesc pentru mesaj si iti doresc sa-l tii din nou in brate pe Mishu care sper ca nu s-a indragostit de vreo mata din vecini! 🙂
Oana T, bine ai revenit! Sunt multi oameni iubitori de animale pe lumea asta, dar, din pacate, sunt si mai multi cei care nu-s in stare sa le aprecieze, fiindca sunt mici, ingusti si insensibili. De fapt, cei care nu iubesc animalele nu iubesc nici oamenii, iar soarta lor e nefericita.

12 02 2010
irina

Off…daca s-a indragostit de vreo matza din vecini e bine…..ca tot foamea e cucoana mare….mi-e frica in schimb ca cineva l-a furat sau ca a patit ceva….
asta vorbeam cu mama acum….ca stam cu sufletul in pioneze si tot ce ne dorim e sa nu sufere…..

13 02 2010
irina

A venit Mishu! Deci era implicata ” o coditza” din vecini! Acum doarme de trece prin pat (evident ca acolo doarme!) …

13 02 2010
nouria

Bun venit lui Mishu iubaretul! S-a dus sa-si salute iubita cu ocazia Zilei Indragostitilor! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: