Cum ne educam copiii?

28 01 2010

Am primit aseara un comentariu la blogul „Inceputul meu de an 2010” care m-a emotionat profund. O doamna cu care m-am aflat in acelasi loc, in acelasi timp, dar cu care n-am stat de vorba nicio secunda pentru ca nu ne cunosteam, mi-a descris un episod din viata mea la care a fost martor.

Nu m-am gandit niciodata cum se vede viata mea din afara. Nu mi-am pus problema cum e perceput copilul meu de alti oameni, in schimb, am incercat pe cat posibil sa-l invat tot ce e mai frumos si mai bun pe lume pentru ca la maturitate sa ajunga OM.

Am intalnit parinti care-si invata copiii sa minta, ca sa le fie viata mai usoara, ca „oricum si ei vor fi mintiti la randul lor de odraslele altora”. Am auzit de parinti care-si indeamna copiii sa raspunda la o palma cu un pumn. Am aflat ca exista mame care-si educa fiicele de mici sa fie materialiste. Am constatat ca sunt parinti care n-au timp de copiii lor, dar incearca sa compenseze asta oferindu-le bani si cumparandu-le obiecte care sa-i suplineasca.

Fiecare isi creste si isi educa puii dupa chipul si asemanarea sa. Parintii care-si invata copilul sa minta, cu siguranta sunt niste mincinosi. Cei care-l invata sa dea cu pumnul, sigur sunt niste agresivi, iar femeile care isi vor fetele niste viitoare doamne interesate, sigur asa sunt si ele. Copiii n-au nicio vina, dar de cele mai multe ori ei platesc pentru carentele din educatie.

Eu nu mi-am batut copilul niciodata, dar cand ii spun o vorba, e vorba. Nu s-a dat niciodata cu fundul de pamant in fata vreunei vitrine, chiar daca nu i-am cumparat ce-si dorea, fiindca i-am explicat clar, ca unui om mare, care sunt motivele pentru care nu poate avea obiectul respectiv. Iar el a inteles pentru ca e inteligent. Cand a facut vreo prostie n-am sarit cu gura pe el, n-am tipat isterica, ci i-am spus doar cateva cuvinte: „M-ai dezamagit!” Sigur au durut mai tare decat doua palme, dar a fost suficient, incat a doua oara sa nu mai faca. La scoala l-am invatat sa fie constiincios, respectuos si prietenos. Asa si este. Cand a avut probleme cu unul dintre colegii lui, i-am sugerat sa nu-i raspunda cu aceeasi moneda, sa nu se coboare la nivelul lui, si l-am rugat ca din acea zi incolo sa-l ignore, sa-l considere invizibil si sa vada ca-i va fi mai bine. Asa a facut si asa i-a fost. Prietenia pentru el inseamna enorm, fiindca asa a fost educat, iar colegul si prietenul sau, Antonio, este copilul cu care sunt mandra ca s-a insotit fiul meu, cu atat mai mult cu cat el l-a ales (intre noi fie vorba, s-a dovedit a fi mult mai inspirat decat mine, in alegerea prietenilor). 🙂 Prin urmare, cum ii educi asa ii ai, iar in momentul in care primesti aprecieri pentru asta de la oameni pe care nu-i cunosti, pe care nu-i poti suspecta de cine stie ce ganduri ascunse, sau pe care e posibil sa nu-i mai intalnesti niciodata in viata, mandria si emotia sunt cu atat mai mari.

Eu am fost coplesita de vorbele primite pe blog, nu m-am asteptat la o astfel de poveste despre mine si ai mei, nu m-am gandit niciodata la ce se vede, ci am fost mai preocupata de ce ramane in urma mea, si tocmai de aceea vreau sa-i multumesc Lacramioarei pentru cuvintele ei. Mi-a deschis ochii, dar si sufletul! Data viitoare voi fi mai atenta la cei din jur si, cine stie, poate nu voi mai lasa sa treaca pe langa mine oameni buni, calzi, neinteresati si voi putea sa-i opresc si sa le vorbesc o clipa doar.

Anunțuri

Acțiuni

Information

16 responses

28 01 2010
valeria

Buna Nouria!Am citit si eu comentariul Lacramioarei,si m-a impresionat, incat vroiam sa-ti scriu si sa te rog sa ne spui si noua din „secretele tale”in educarea celor mici(ai spiritul de pedagog in sange!)..Mi-ai luat-o inainte si m-am bucurat,iar ceea ce ai scris e adevarat.Copiii se cresc cu rabdare ,iubire, tandrete,cu vorbe blanzi ,se dojenesc atunci cand gresesc dar nu se bat niciodata.Odata mi s-a vorbit foarte urat de o” doamna „ca nu i-am tras o palma fiului meu,atunci cand el(avea vreo 2 ani)din dragoste a atins fetita respectivei persoane peste obrajori(cand era mic punea manuta pe obrajorii copiilor si ii strangea cu drag,mai puternic, cei drept- greseala mea caci de multe ori eu ii faceam lui asa din prea mult drag si copilul m-a copiat).Pe moment nu i-am spus nimic copilului,desi doamna era contrariata spunandu-mi ca merita sa-i trag vreo doua,caci nu stiu sa-mi educ copilul.M-au durut cuvintele ei,nu eram de acord cu metoda ei agresiva. Am intrat in casa cu puiutul,i-am explicat ca unui om mare ,desi era mic, ca a gresit,iar pentru fapta lui a primit ca pedeapsa confiscarea mai multor jucarii dragi si a tricicletei.Cat a fost de mic a inteles ca a gresit,si-a insusit pedeapsa iar dupa trei zile cand jucariile au revenit din „tara jucariilor „vreau sa spun ca si-a sarutat tricicleta bucuros ca a fost iertat.Si acum ca are 5 ani la fel procedam ,discut cu el de la egal la egal,ii explic tot ca unui omulet mare,confiscam jucarii dragi ,taiem din portia de desene Disney si dulciuri,sau ii mai spun ca m-a suparat foarte tare si nu mai vorbesc cu el iar asta mi se pare ca il doare cel mai tare.
De multe ori plimbandu-ma cu copii vad mame care isi umilesc copiii pe strada practicandu-le pedepse fizice(chiar duminica la biserica o mamica dadea in puiutul ei spre stupefactia noastra(eu si sotul meu ne-am uitat mirati unul la altul nefiind de acord cu metoda practicata de mama isterica) .Nu cred ca un copil care e batut devine mai bun ci cred ca la randul lui crede ca prin bataie isi rezolva orice problema .Mi-am invatat copilul ca atunci cand un alt copil da in el sa nu-si faca singur dreptate ,ci sa ne spuna noua sau educatoarei atunci cand nu suntem in preajma caci ea stie sa rezolve „situatia”.
E frumos sa ai un copil bun ,respectos…multa lume ma felicita(nu vreau sa ma laud),ca Andrei spunea inaintea mea cand ne plimbam afara”buna ziua!”la persoanele cunoscute noua.Putini copii din cei cu care ne intalnim ziua ,stiu sa salute…o mamica odata chiar radea amuzata caci Andrei a salutat de doua ori ca sa primeasca raspuns la salutul lui.I-am explicat ca e suficient odata,caci cine are urechi de auzit aude.
Sper sa avem intelepciune sa ne educam copiii frumos, sa stie sa vorbeasca si sa se poarte cuviincios.Dar asta depinde de noi.Copiii sunt copia noastra ,degeaba vrem sa fie blanzi daca ei vad cu totul altceva in familie…vrem sa fie iubitori cand vor fi mari dar ei nu primesc iubire de la noi.
Cred ca rabdarea e cea care te invata sa fii bun cu tine insuti si apoi sa o transmiti si celor din jur.Bunaratea, iubirea dar mai ales vorbele dulci fac din copiii nostri oameni buni de care sa fim mandri pe viitor!
Sper sa le dam cei sapte ani de-acasa,iar atunci cand vor fi mari si se vor desprinde de noi sa stie la randul lor sa-si educe copii si de ce nu si pe oamenii mari(dornici de a se autoeduca),si sa fim mandrii ca am lasat ceva acestei lumi,caci cea mai mare bogatie sunt copiii nostrii si ceea ce am stiut sa facem din ei !
O zi buna !

28 01 2010
irina

Felicitari Nouria….mai ales ca nici un prunc nu se naste si cu manual de utilizari….
Eu am ramas stupefiata dupa 6 luni de munca intr-o sectie de pediatrie despre cat de larg e sensul cuvantului „educatie”…de la o mamica care isi intreba fetita de 3 ani daca e „sexy” si pana la parinti care desi veneau cu pruncul la urgenta refuzau internare pe motiv ca „la copil nu-i place sa stea in spital”….(lasam la o parte sistemul sanitar: ma refer strict la discernamantul unui parinte in fata copilului bolnav)
N-am copiii mei proprii si personali insa am crescut catei si pisici de mic copil asa ca stiu ce inseama sa ai o responsabilitate….nici nu pot sa-mi imaginez la ce nivel ajunge acea responsabilitate cand cel in cauza e copilul tau…..
Eu nu am curajul sa fac un copil in lumea asta in care traim, asa ca tot respectul meu pentru voi, cele care aveti taria sa aduceti pe lume si sa cresteti copii!!!

28 01 2010
nouria

Mi se umple sufletul de cate ori citesc povestile tale, Valeria, fiindca recunosc in ele o mamica fericita si mandra. Sunt convinsa ca ti-e greu, stiu ca nu e usor deloc cu doi copii, dar te admir pentru ca in toate mesajele esti optimista, curajoasa si gata sa muti muntii din loc pentru copiii tai. Sunt sigura ca ei vor deveni niste adulti de care vei fi mandra peste ani!
Multumesc, Irina! Sa stii ca si eu m-am gandit de multe ori daca nu cumva e un gest egoist sa faci copii in lumea asta cainoasa. M-am intrebat de multe ori ce voi face daca nu se vor adapta vremurilor astora, dar raspunsul l-am gasit tot in mine, in forta mea de a ma lupta pentru ei, de a-i educa si de a-i invata sa faca in asa fel incat sa domine ei viata, nu sa se lase dominati de ea. Eu sunt sigura ca voi reusi! Am incredere in mine si in copiii mei.

7 04 2010
Manuela

Esti o mamica fericita si te admir pentru ca ai stiut sa iti pastrezi calmul cu copilul tau asa as fi vrut sa fac si eu dar de multe ori am esuat am o fetita de 11 ani ea este sufletul meu dar poate ca nu stiu eu sa ma port cu ea de multe ori ma enervez si ridic tonul la ea apoi imi pare rau si ii explic dar eu consider ca raul e deja facut cum crezi a as putea sa fiu mai calma si sa nu mai fiu asa exigenta cu ea te rog daca crezi ca imi poti da un sfat as fi foarte fericita

8 04 2010
nouria

Nu dau sfaturi, Manuela, ca nu e de competenta mea, dar pot sa-ti spun ca eu am facut in asa fel incat sa fiu prietena copilului meu, iar daca m-a suparat cu ceva am incercat sa-i explic ferm, fara sa ridic tonul.

31 01 2010
wlfp

Draga Nouria,

Am citit de cateva zile randurile tale si de atunci tot ma gandesc la ce ai spus, uitandu-ma la copii si vazand in comportamentul lor personalitatea parintilor.
Un mare adevar ai grait.
Felicitari pentru cum iti educi copii si pentru felul tau de a fi.

1 02 2010
aroma

Am citit si eu comentariul Lacramioarei. Are mare dreptate cand vorbeste de invidie. Daca ai stii cate cucoane te invidiaza si si-ar dori sa aiba macar un sfert din fericirea si linistea ta cred ca n-ai mai dormi noaptea. Noroc ca-ti vezi de viata ta si nu-ti indrepti privirea spre vaitatoarele lumii. Iar pe copiii tai sa-i inveti sa faca la fel fara sa dea credit nefericitilor mincinosi, agresivi, interesati sau cum or mai fi ei la sugestia parintilor denaturati.

1 02 2010
nouria

Wlfp, multumesc pentru vizita si comentariu. Te mai astept.
Aroma, eu sunt convinsa ca fiecare pasare pe limba ei piere, deci nu-mi fac probleme. Numai bine!

3 02 2010
vioviod

Bineinteles ca am citit si eu comentariul Lacramioarei.
Intrebarea mea este daca Darius doarme singur in camera lui si daca da, cum ai reusit sa-l determini sa o faca? Iar de teme se apuca singur? Adica trage de timp inainte sa se apuce? Si daca nu, care e reteta magica? Am nevoie de „retete”. Multumesc,

4 02 2010
nouria

Draga vioviod, cu dormitul n-a fost o problema pentru ca de la trei luni a dormit singur in camera lui, in tarc, doar cu usa deschisa. La trei ani, cand am avut prima tentativa (esuata, ce-i drept) de a-l duce la gradinita, i-am spus ca de acum a crescut si va avea camera de baietel mare, prin urmare i-am mobilat-o cu tot ce avea nevoie un copil de varsta lui, inlocuind si tarcul cu un pat normal (bineinteles ca seara, inainte de a se culca, in primele nopti, i-am pus o plapuma pe jos, in caz ca pica sa nu se loveasca. Oricum asta nu s-a intamplat.) A fost atat de incantat de noul lui patut ca nu s-a mai dat jos din el. Ii placea sa-si aduca si jucariile acolo si statea ore intregi si se juca cuminte. Greseala mea a fost ca de atunci am inceput sa-i aprind o veioza noaptea si abia pe la 5 ani am reusit sa-l dezvat sa mai doarma cu ea aprinsa. Cum l-am dezvatat? Simplu: l-am lasat sa doarma acasa la un prieten de varsta lui si i-am atras atentia ca el nu doarme cu veioza aprinsa fiindca e baiat mare. Seara, cand am ajuns acasa, mi-a spus sa-i sting luminita ca si el e baiat mare. Si gata! Acum, cand a crescut, singurele dati cand doarme in dormitorul nostru sunt acelea cand unul dintre noi nu este acasa. Si iti dai seama ca bucuria e cu atat mai mare cu cat nu este o obisnuinta.
Cu temele am patit si eu la fel ca tine. La inceput am hotarat de comun acord sa le faca dupa ce mananca. In timp, am constatat ca tot impingea ora de masa la ore cat mai tarzii. Ba ca nu ii e foame, ba ca vrea sa vada nu stiu ce desen. M-am prins intr-un final ca, de fapt, el tragea de timp ca sa nu se apuce de teme. Si-atunci am fixat un program. La 12.30 vine acasa, pana la unu se spala, se schimba si imi povesteste ce a facut la scoala, ii verific caietele ca sa vad lectiile predate in ziua respectiva, imi arata ce teme are, si apoi e liber pana la 16. In intervalul asta mananca, se uita la desene sau se joaca. La ora stabilita se apuca de teme. Inainte il puneam sa manance cum venea si dupa aia ne apucam de teme. Copilul mi-a explicat singur ca are nevoie si el de putina pauza, ca abia a venit de la lectii si eu il pun iar la lectii. Avea dreptate. Prin urmare, am stabilit un program de la care nu ne abatem. De asemenea, l-am invatat sa-si faca temele primite vineri in aceeasi zi, explicandu-i ca asa va avea doua zile libere de tot, fara nicio tema. Si i-a placut ideea. 🙂
Si o alta regula pe care i-am impus-o de la inceput a fost statul la calculator cu program. Are voie doar sambata si duminica. La inceput avea doar o ora la dispozitie, acum am ajuns la 2 ore si jumatate. In vacanta are voie zilnic cate doua ore, dar cu conditia ca inainte sa citeasca 20 de pagini dintr-o carte. Asa se face ca in vacanta, dimineata cand se trezeste, primul lucru pe care il face dupa ce se spala si mananca, este cititul. Apoi vine la mine si-mi povesteste ce-a citit, dupa care deschide calculatorul si e fericit!
Eu asa am procedat si mi-a mers. Nu stiu daca toti copiii reactioneaza la fel, dar stiu ca atunci cand ne mai abatem si noi de la regulile astea, copilul se bucura enorm, realizeaza ca nu suntem niste parinti nebuni, ci doar preocupati de binele lui, si apreciaza si mai mult libertatea pe care o primeste.
Iti doresc succes si astept si povestea ta despre obiceiuri, reguli si incalcarea lor. 🙂

4 02 2010
vioviod

E bine ca te-ai tinut de reguli si ai fost constanta in aplicarea lor. Cu siguranta, de asta se vad si rezultatele. Eu n-am fost asa de constanta ( am incalcat destul de des regulile) si acum copilul meu taraganeste lectiile, iar calculatorul este „un drog” pentru el. Desi are 10 pe linie ( exceptia fiind matematica unde are 9), si este la o scoala considerata buna , ma enerveaza „trasul de timp” la lectii si Pc-ul.

11 02 2010
valeria

Buna Nouria ! Am cateva minute libere si am dat fuga la calculator!Piticul mare e bine, a trecut peste pneumonia pe care a avut-o, iar minunea mica mai e pe tratament, la ea pneumonia a fost mai rebela si capricioasa ,dar ea e o invingatoare si desi mai se aud secretii, e o vesela si mancacioasa .Tonusul ei e bun ,e mereu cu zambetul pe buze spune neincetat „mama „(chiar si lui Andrei i-a spus mama,iar piticul mare tare m-a distrat cand ia raspuns „nu sunt eu mama ta ,eu sunt Andrei, spune ANDREI”).Sunt cu amandoi acasa, am evitat sa-l duc pe baietel in colectivitate chiar daca e bine,pe motiv ca ar putea aduce altceva de acolo( si bine am facut caci aseara o prietena a carei copii sunt la aceeasi gradinita m-a sunat sa-mi ceara sfatul,caci fetitele au facut amandoua scarlatina).Neputand iesi afara trebuia sa-i dau de lucru puiului mare, asa ca iata-ne facand …martisoare.Ne-am instalat la masa din bucatarie iar Mariuca ne privea din living (din tarc )si ne zambea si inveselea cu chiotele ei,si ne-am apucat de lucru :cu carton(din cutia de branza topita am taiat-o in cerculete rotunde si am colorat cu carioca neagra in interior un alt cerculet sa semene a ochi-piticul a colorat si era foarte incantat) ,lipici ,ata galbena (pe care am impletit-o amandoi si am facut pletute), material colorat ( pe care l-am decupat in forma de triunghi si a am facut rochie la fetita pe care am facut-o drept martisor),iar totul am lipit pe diagonala pe un carton roz decupat patrat cu o forfeca cu model . A iesit o minunatie de martisor, am facut vreo 11 exemplare,pentru doamnele educatoare,pentru bunici,matusi si verisoara, pentru mami ( si mie mi-am facut !) pentru surioara lui draga si nu in ultimul rand si pentru …TATI!Am lucrat vreo doua ore ,dar a meritat,piticul a fost foarte fascinat incat spre sfarsit epuizat spunea „am obosit”( acum dorm amandoi),iar vreo cateva codite mai impletim si maine( ca tot asa mai stam vreo saptamana pe acasa,trebuie sa-i omor timpul cu ceva,caci simte dorul de copii si activitatile de la gradinita).Cam cu asta defilez eu ziua pe langa celelalte activitati pe care nu mi le face nimeni(ma rog dupa ora 16:30 mai pune umarul si sotul meu,recunosc si ma lasa si pe mine sa respir putin). Oricum imi place sa stau cu copii,si pe langa faptul ca povestesc foarte mult cu ei ma mai joc si mai facem si alte activitati. Cine ar fi crezut ca voi face vreodata asa ceva! Dar merita ,sunt forte reusite,noroc cu copilul…si timpul „liber”pe care il am .Pe net am gasit un site cu tricotaje superbe( Garnstudio-DROPS Design) si m-am apucat sa-i fac mititicai un bolero .Arata bine !

Te las acum, caci acusica s-or trezi si iar o luam de la capat, ei odihniti iar eu…bucuroasa ca-i am alaturi!

1 03 2010
Lacramioara

Buna, am revenit!
Stiti cum se spune; mai bine mai tarziu decat niciodata!
Draga mea, Nouria! Sincer, as fi vrut si eu sa stau de vorba cu tine; 1 min, 5 min cate ai fi putut. Dar pentru nimic in lume nu am vrut sa iti rapesc chiar si cateva clipe din cele petrecute cu familia. Stiam ca vrei sa te relaxezi un pic, stiu si eu cum e ….cine stie poate ne vom revedea si atunci va fi altfel.
Buna intrebare: cum ne educam copiii/. Exista oare o reteta? Exista oare o metoda ? Greu de spus cum sa procedezi. In schimb cred ca putem spune; cum sa nu procedezi. De ex. Am copilul la o gradinita particulara aproape de casa unde locuiesc. Nimic de reprosat. Multi copii de VIP-uri din Brasov. Degeaba ai bani. Cei 7 ani de acasa…
Ce poti spune unei mame care dimineata (cu ochelarii de soare Dolce&Gabbana pe ochi, desi afara ploua) ignora toti parintii, nu da un simplu „buna dimineata” si, mai
Intrebarea mea este mai mult decat „cum ne educam copii?”. Este, cu voia voastra, ce se va alege de acesti copii?” Cand cel mai important este tipul de playstation pe care se joaca, sau cat de „tare” e telefonul mobil etc. Copilul meu face ski si inot. DEmodat. Vine acasa plangand ca vrea si el asa ca ..(si aici cateva nume de copii care, dati-mi voie cu tot respectul, sa ii numesc ba
Merg mai departe; a trecut vremea cu party la Mc Donald’s sau mai stiu eu ce. Ma suna un parinte zilele trecute (am si o agentie de turism) sa ma intrebe cat costa o vila la Bran. Sa tina ziua copilului acolo. Sa ne intelegem; copilul are 7 ani. Am ramas fara replica. Eram pe punctul de a intreba; majoratul unde il va tine? Ai dreptate. Copil care e crescut de bunici, dar care de ziua lui, la 5 ani, e dus la Disneyland. Ce intelege el la varsta asta din Disneyland? Ce incearca acel parinte; sa inlocuiasca timpul pierdut si neglijenta cu 3 zile impreuna?

Poate sunt eu prea conservatoare,spuneti-mi voi. Asa cum am mai spus, incerc sa imi cresc copilul cum pot eu mai bine. Din pacate traieste intr-o tara si intr-o lume parsiva, violenta si rea.
Nouria, te felicit sincer ca ai avut curajul de a mai face un copil in aceasta lume in care traim. Eu nu am avut acest curaj.
Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va bucurati de ei.
In rest, sa ne ajute sa trecem peste toate. Eu, sincer, mi-as dori sa pot pleca intr-o tara, insula, un loc in care sa nu existe aceste rautati. Daca cineva stie…va rog anuntati. Cred ca sunt destui doritori.
Revenind cu picioarele pe pamant. Degeaba copii au un fond bun, unii parinti nu stiu sa il folosesca. Si uite asa…

2 03 2010
nouria

Nici nu-ti imaginezi cat ma bucur ca ai revenit, Lacramioara! Mi-ai facut o surpriza enorma! Ti-am citit comentariul pana la ultimul cuvintel (unele dintre ele lipsesc, probabil din cauza unor probleme tehnice) si mi-am recunoscut felul de a gandi in ideile tale despre educatia si viitorul copiilor. Nu, nu esti conservatoare, esti o mamica responsabila si cu bun simt, educata frumos, la randul tau, de catre parinti. De fapt, secretul de aici vine. Cum crezi ca pot fi educati niste copii de niste parinti needucati? Daca din tata in fiu si din mama in fiica, familia respectiva este compusa din nesimtiti, aroganti, snobi, cum ar putea copilul sa fie altfel atunci cand va creste? Nimic nu-i poate schimba.
Citind enumerarea rasfaturilor la care sunt invatati copiii despre care povestesti, am realizat ca Darius al meu n-are playstation si nici nu mi-a trecut prin cap sa-i cumpar (in schimb, am umblat ca disperata dupa un joc cu masinute numit „Rush Hour”, pe care il recomand cu drag tuturor copiilor cu varste peste 6 ani, fiind foarte educativ – l-am gasit, intr-un final, la Diverta – si pe care il jucam toti trei ca apucatii, facand campionate si intrecandu-ne in realizarea tuturor nivelelor, de la incepator la expert). Telefonul lui mobil, pe care i l-am dat dupa un episod neplacut in care mi-a inghetat afara o ora in plina iarna fiindca n-a avut cum sa ma anunte ca au iesit mai devreme, deci telefonul lui (de care in alte conditii n-ar fi beneficiat, fiindca mi se pare exagerat sa vezi copii inca de la gradinita cu mobilul dupa ei) este acela primit gratis de la RDS si caruia i-a mai pierdut si clapeta din spate, avand acum vedere la acumulator. Nu si-a exprimat niciodata dorinta de a avea un altul si nici mie nu-mi trece prin cap sa i-l schimb. Poate suna, poate primi apeluri. E suficient.
Cu Disneyland e o alta poveste. Anul trecut, cand avea aproape noua ani, Iepurasul i-a trimis o scrisoare in care il anunta ca datorita rezultatelor foarte bune la invatatura si a faptului ca a fost cuminte, a doua zi dimineata il trimite impreuna cu mami (tati avea contracte de onorat in tara) la Disneyland. Nu pot sa-ti explic in cuvinte ce reactie a avut! Cred ca va fi lucrul pe care nu-l va uita toata viata lui! Iar acum, dupa un an de la intamplare, imi spune ca atunci cand Salma va avea 9 ani si el 18, o va duce el singur si pe ea, acolo, ca sa sa-i faca o bucurie, asa cum i-a facut Iepurasul lui.
Uite cum m-am starnit la povesti! Clar trebuie sa ne reintalnim si sa stam de vorba. 🙂
Iar la final, fiindca tot lucrezi in turism si ai sanse mai multe sa descoperi locul acela divin de pe pamant unde sa nu existe rautati, spune-mi si mie si vin negresit cu toata familia mea numeroasa! 🙂

3 03 2010
Lacramioara

Buna,

din pacate mai am o groaza de exemple de cum nu ar trebui sa procedam in educatia copilului. Le vad in jurul meu. Invat si eu, cred ca toti invatam mereu.
Sigur ar trebui sa ne intalnim, cine stie…
Eu va astept pe TOTI la Brasov. Anunta-ma, te rog.
Ce iti mai face „gagalicea” ?
Banuiesc ca in fiecare zi descoperiti ceva nou.

PS. Serios ma gandesc la acel loc….Daca il gasesc, si sper, o sa va spun la toti.

5 03 2010
nouria

Gagalicea mea e bine, e sanatoasa si foarte voluntara. E total diferita de Darius si sunt sigura ca voi fi nevoita sa-mi schimb strategiile de educare in cazul ei. Rade mult, gangureste, cu fratiorul ei „vorbeste” de fiecare data cand il are prin preajma, iar cand plange o aude tot cartierul. Asta e. Ne mobilizam, facem cu randul ca sa nu cadem din picioare si mergem inainte in pas de defilare. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: