Invidioasa? De ce?

11 01 2010

Am avut parte de-a lungul vietii de tot felul de sentimente. Am cunoscut iubirea, dar si ura, am trait extazul, asa cum m-am zbatut in agonie. Am fost geloasa in dragoste si posesiva in prietenie. Am suferit si m-am bucurat, am cazut si m-am ridicat dupa fiecare esec. Mi-am primit realizarile cu lacrimi in ochi si am fost mandra de ele. Am cunoscut si deznadejdea, si tradarea, mi-am recunoscut atat neputinta, cat si puterea. Am trecut prin toate starile posibile si mi-am hranit sufletul ori mi l-am otravit fara menajamente. Un singur sentiment n-am avut niciodata: invidia. N-am simtit asta fata de nimeni niciodata in viata mea.

De cand ma stiu am avut tot ce mi-am dorit. De cand ma stiu, atunci cand mi-am propus ceva cu adevarat, am reusit, mai devreme sau mai tarziu. N-am ravnit niciodata la ceva ce nu-mi apartinea, fiindca soarta a decis pentru mine sa am tot ce-mi trebuie. Inca din copilarie am fost rasfatata, adorata si cocolosita de toti ai mei. Aveam ce era mai bun, aveam tot ce visam fara sa cer. Primeam, pur si simplu. In adolescenta, in urma rezultatelor bune la invatatura, m-am bucurat de aprecierea profesorilor mei. Chiar si acum, dupa vreo 16 ani de cand am terminat liceul, primesc telefoane de la dascalii mei care ma felicita pentru diversele realizari despre care afla din presa. Le sunt recunoscatoare pentru tot ce m-au invatat si le multumesc de fiecare data cand vorbim fiindca daca n-ar fi fost ei, eu n-as fi reusit sa fiu cea de azi. Tot in vremea liceului, cand am fost aleasa „Miss boboc”, am invatat sa-mi recunosc calitatile, sa nu ma rusinez cu ele, ba chiar sa ma mandresc ca am fost binecuvantata si din acest punct de vedere. De asemenea, in vremea facultatii, am reusit sa-mi demonstrez calitatile, am primit aprecieri de la cele mai importante nume ale vietii culturale din Romania si m-am hranit din generozitatea cu care m-au invatat tot ce stiau ei mai bine. Acum, dupa ani, am devenit prieteni de familie cu unii dintre profesorii mei, iar eu, pentru ca le port recunostinta, continuu sa le spun „domnule profesor”.

In dragoste am avut noroc sa intalnesc suflete alese, oameni integri, persoane oneste si delicate care m-au iubit si apreciat pentru ceea ce sunt si care, chiar daca n-au ramas in viata mea, n-au avut de spus niciodata decat lucruri frumoase despre povestea traita alaturi de mine. Le sunt recunoscatoare si lor si le admir caracterul ales.

Marea iubire care continua si azi m-a facut sa inteleg ca pe langa toate realizarile muncite de mine, familia, realizarea in doi, este motivul cel mai puternic de mandrie. Rodul dragostei noastre, micile si marile noastre impliniri, toate acestea adunate ma fac sa ma simt invincibila.

Prin urmare, de tot ce e omenesc am avut parte, dar spre marea mea satisfactie, invidia m-a ocolit. Am stiut mereu sa apreciez ce e frumos, am avut mereu sinceritatea sa recunosc atunci cand ceva mi-a placut, am recunoscut cu voce tare cand frumusetea cuiva m-a impresionat sau cand talentul altcuiva mi-a dat fiori, am fost generoasa in laude si am admirat persoane cu toata fiinta mea fara sa ma gandesc la consecinte.

Sunt convinsa ca exista multi oameni mai frumosi, mai bogati, mai puternici, mai talentati, mai buni, mai inteligenti ori mai norocosi decat mine, dar asta nu-mi provoaca invidie, ci admiratie, iar daca toate cele enumerate mai sus sunt cladite pe merit, pe munca, pe date native si datorita unor caractere alese, nu fac decat sa ma inclin in fata lor si sa le recunosc calitatile.

Invidia ramane celor frustrati, nefericiti, oropsiti de oameni si de soarta si nu poate decat sa-mi fie mila de cei macinati de ea. Sunt convinsa ca e o boala fara scapare.

Anunțuri

Acțiuni

Information

18 responses

11 01 2010
iulia m

La multi ani, mamico! Invidioasa nu ai fost tu ,dar de invidiat crede-ma ca ai fost invidiata la greu. Pentru ca din pacate oamenii cu multe calitati au fost invidiati mereu. Si da, ai dreptate, doar cei slabi sunt invidiosi .

11 01 2010
irina

Eu recunosc ca uneori am fost invidioasa……..pentru ca altii aveau bani mai multi, pentru ca aveau parinti sanatosi, pentru ca erau iubiti si rasfatati……..din pacate cu mine viata nu a fost asa de darnica asa ca au fost momente de adanca frustrare si invidie……insa niciodata nu am dus invidia asta dincolo de granitele sufletului meu……niciodata nu am facut rau din invidie………
Acum, desi nu sunt nici fericita, nici implinita sentimental sau profesional imi dau seama ca nu mai invidiez pe nimeni……pentru ca si asa duc greu durerile mele…..si asa trebuie sa fac fata sortii mele……iar bunatatea, resemnarea si iertarea fac intotdeauna orice suferinta mai usoara………
Te contrazic Nouria…….nu e o boala incurabila….atunci cand iti dai seama ca numai rau iti faci, te vindeci…….si uiti……si te intrebi cum de ai putut simtii asa ceva……

11 01 2010
andra

perfect de acord! de-as vrea sa zic mai mult, ar fi inutil. ce face pitica?:)

12 01 2010
nouria

Iulia m, prefer sa fac parte din categoria celor invidiati decat din cea a invidiosilor.
Irina, daca ai realizat ca-ti poti canaliza energiile risipite invidiind si le-ai canalizat in propriul tau avantaj, inseamna ca de acum incolo ai drumul deschis catre impliniri.
Te inteleg perfect, Andra. 🙂 Pitica mea s-a facut mare, a luat un kg si 200 de grame pana acum, e voinica, face galagie multa, ne-a umplut casa si timpul si vietile si ne topim de dragul ei! 🙂

13 01 2010
ioana

la multi ani ! draga mea Nouria, ai atata dreptate….invidia sa o lasam celor incapabili de sentimente frumoase ! tu esti un om cu totul special. sunt sigura ca acesti oameni meschini sunt de fapt niste NEFERICITI ! sa-ti traiasca copii dragi si sa petreceti cat mai multe clipe frumoase unii langa altii ! iti doresc o zi minunata !

13 01 2010
nouria

La multi ani si tie, Ioana, si cat mai multe bucurii si impliniri anul acesta si in toti anii ce vor veni!

13 01 2010
irina

Ai dreptate Nouria, chestia cu recunoscutul e ca si in dependenta…primul pas spre vincecare!
Veau insa sa mai spun un lucru: nu judecati asa de aspru pe cei care simt invidia…pentru ca multi o simt datorita sortii care nu a fost darnica sau macar ingaduitoare…nu ai cum sa ceri unui copil sa nu invidieze jucaria altuia cand el nu are deloc,nu ai cum sa ceri unei adolescente cu acnee sa nu invidieze tenul alteia care e ca portelanul, nu ai cum sa ceri unei mame care nu poate sa le dea copiilor decat cartofi la masa sa nu invidieze pe cei care arunca mancarea la gunoi……si din pacate, in realitatea in care traim, numita Romania, aceste lucruri sunt cat se poate de palpabile….
Invidiile tipice, de genul: sa moara si capra vecinului sunt intr-adevar de condamnat, mai ales daca gandul genereaza si fapta…
Nu judecati pana nu stiti care-i cauza generatoare a invidiei…pentru ca de multe ori lipsurile si loviturile vietii stalcesc si uratesc sufletul omului dand nastere la ce nimeni nu crede ca poate fii capabil: de multe ori in bine, dar si de mai multe ori in rau….
Si eu am momente de invidie: atunci cand vad pe cineva care vorbeste cu drag de parinti, ca sunt bine, sanatosi…atunci simt un nod in gat pentru ca tatal meu nu mai e de 5 ani si mama mea e bolnava si disperata….ma puteti judeca pentru asta?

13 01 2010
nouria

Foarte sensibila pledoaria ta, Irina, dar pe de alta parte, persoana care invidiaza ar putea sa se gandeasca de ce ea nu are ce are altul? De ce ea nu poate ce poate altul? Sa fie vorba doar de norocul unuia si de ghinionul celuilalt? Nu cumva, pe undeva, si persoana care are doar cartofi pentru copii, a ajuns in aceasta situatie din cauza sa? Nu cumva copilul care n-are decat o jucarie e o victima a propriilor parinti care l-au facut fara sa se gandeasca ce implica aparitia unui copil? Cat despre tanara cu acnee, ar fi bine sa fie educata de parinti nu s-o invidieze pe cea cu tenul perfect, ci sa-si ingrijeasca pielea in asa fel incat si tenul ei sa fie cat mai aproape de perfectiune.
E pacat sa-ti consumi energia preocupandu-te de reusitele altora si invocand soarta nedreapta, cand ai putea sa-ti faci propria viata mai buna, sa cauti solutii, sa te framanti si sa te zbati pana gasesti calea cea potrivita. Cu invidia ce rezolvi? Daca ar ajuta la ceva, ar fi buna si ea, dar, de obicei, tot pe cei invidiati ii ajuta sa fie mai siguri pe ei, mai luptatori, mai mandri de reusitele lor.
Vorbind despre parinti, iti inteleg suferinta, orice om normal e afectat profund atunci cand isi pierde tatal sau cand are mama bolnava (mamicii tale ii doresc din suflet sa se faca bine si sa-ti fie alaturi cat mai multi ani de acum incolo!), dar de ce sa-i invidiezi pe cei ai caror parinti sunt sanatosi? Oare nu toti ne vom pierde parintii la un moment dat? Oare nu toti vom suferi cumplit, indiferent cand s-ar intampla asta, cand ne vom trezi fara cei care ne-au dat viata?

13 01 2010
irina

Nouria, este o vorba din batrani: la omul sarac, nici boii nu trag….
Eu la asta m-am referit: la cei care sunt doborati de probleme, la cei care oricat incearca sa le fie mai bine intotdeauna soarta le este potrivnica….si din proprie experienta iti spun ca uneori, oricat incerci sa te ridici de jos, nu reusesti…..cineva sau ceva vine si te tranteste la pamant…din nou…
Ai dreptate, fiecare poate sa-si faca viata mai buna, si mare parte din sentimentele urate sunt induse de societatea in care traim si de tot ce implica viata de zi cu zi….si de-aia e asa de greu uneori sa elimini din suflet tot ce-i negativ…

15 01 2010
aroma

De ce nu invidiem niciodata inteligenta cuiva sau rafinamentul sau delicatetea? De ce de fiecare data sunt invidiate numai frumusetea, fercirea, bogatia?
Eu am observat ca cele mai invidioase sunt femeile urate. In toate discutiile cu ele barfesc doar femeile frumoase care, bineinteles, in viziunea lor sunt si curve. Daca e una mai urata ca ele nu se obosesc s-o toace marunt, eventual o plang pentru cat e de urata, dar cum le intra in colimator una frumusica se napustesc cu toate adjectivele oribile din limba romana.
Nimeni nu sufera ca e una mai inteligenta decat ele, toate isi rod unghiile ca e una mai frumoasa. Pacat!

16 01 2010
petrutza

Invidia ramane celor frustrati, nefericiti, oropsiti de oameni si de soarta si nu poate decat sa-mi fie mila de cei macinati de ea. Sunt convinsa ca e o boala fara scapare.”

Mare dreptate ai, Nouria!

Invidia schilodeste … inima.

Iar cine nu are invidie in suflet, e un mare, mare norocos al sortii… Uneori poate nici nu -si da seama cat de fericit te poti considera cand ai puterea de a-i admira pe ceilalti…

Si eu reusesc sa fac asta, si ma bucur mult!

17 01 2010
Anemari

Irina, eu inteleg ce spui. Nu-i poti spune orbului sa nu mai jinduiasca dupa vedere. Asta nu inseamna ca orbul isi doreste ca toata lumea sa orbeasca, ci doar sa vada si el cerul ca ceilalti.

Cei saraci nu au timp, energie si resurse sa mai vada frumosul din jurul lor si pot doar sa viseze cum ar fi daca ar avea si ei ce au altii.

Sunt anumite tipuri de acnee care nu se trateaza decat chirurgical si ptr asta ai nevoie de bani. Alte tipuri au nevoie de tratament special si ptr asta ai iar nevoie de bani.

Sunt oameni care fac copii pentru ca iubesc copiii si nu calculeaza ce urmeaza sa le lase mostenire. Iar daca viata ii mai tranteste si zdravan la pamant, sunt redusi la existente marunte iar copiii lor afectati de asta.

Daca mama ar fi calculat mult eu nu as mai fi existat astazi, iar sora mea (cel de-al patrulea copil) nici atat. Mama, in inconstienta sa, iubea copiii. Nu avea sa stie ca vor fi ani in care o sa ne fie cumplit de foame si ca asta ne va afecta, intr-un fel dezvoltarea.
Da, ma uitam cu jind la prietena mea care-si facea haine la Casa de moda Venus pentru ca parintii ei aveau gradina si vindeau legume in piata. Imi doream sa am si eu, visam cu ochii deschisi cum ar fi…, dar asta nu inseamna ca imi doream ca ea sa nu le mai aiba.

Cred ca problema se pune daca iti doresti sa ai si tu capra, si cred ca asta nu e o boala si nazuinta naturala a omului spre mai bine, sau doar sa moara si capra veciniului.

17 01 2010
nouria

Aroma, probabil nu invidiem inteligenta, rafinamentul, delicatetea fiindca ar insemna sa recunoastem ca noi nu prea le avem si asta nu se face. 🙂
Petrutza, multumesc pentru urarile de la paginile anterioare si iti doresc sa ramai la fel de senina si impacata toata viata!
Anemari, bine ai revenit! Iti doresc sa ai un an bun, cu multa iubire si putere sa-ti implinesti dorintele! Despre invidie… e un sentiment negativ si, dupa parerea mea, nu se refera la aspiratiile omului spre mai bine, ci exact la ciuda lui ca altul are. E vorba exact despre capra vecinului care trebuie sa moara, de parca el ar avea vreo vina ca a invidiosului a murit sau ca e mai slaba.
Putem sa visam, putem sa ne dorim, sa muncim pentru asta, dar fara sa ne raportam la altii. „Ia uite, ala are si eu nu! Al naibii, ce norocos!”
Iar eu, sincera sa fiu, m-am saturat de mentalitatea asta romaneasca conform careia saracia e de vina pentru toate. Saracia a ajuns o scuza pentru invidie, pentru ura, pentru jafuri si crime. Eu nu cred ca e asa! Sunt si oameni saraci care sufera intr-adevar, care plang noaptea in perna ca nu au, dar care nu-si irosesc zilele invidiind.
Gata, plec la radio, ma duc sa muncesc ca pana acum munca n-a omorat pe nimeni si in plus ma ajuta sa raman in tabara celor care nu invidiaza! 🙂 Sau sa va invidiez ca voi aveti zi libera azi? Glumesc!
O duminica placuta va doresc!

3 12 2010
carmen

Nouria, din cate imi dau eu seama de aici esti o fata desteapta dar prea laudaroasa,lasa pe cei care te cunosc sa-si faca singuri o parere despre tine. Am impresia ca te consideri o persoana perfecta, plina de calitati……. asta crede-ma e defect mare la un om. Nu e bine sa fim mandrii pentru ca uitam sa fim smeriti. Si inca ceva, cred ca esti destul de isteata incat sa o iei prieteneste ce ti-am spus, nu e din „invidie” pentru ca acest cuvant pentru mine sincer nu exista.

3 12 2010
nouria

Draga Carmen, bine ai venit pe blog insotita de sfatul spus din prietenie, nu din invidie. 🙂
Ai dreptate in ceea ce scrii, doar ca „laudaroasa” e un cuvant cam simplut si banal. De fapt, in realitate, sunt constienta de valoarea mea umana, de unicitatea mea si nu sunt ipocrita.
Parerea altora conteaza prea putin, atat timp cat poate fi eronata, iar smerenia, din pacate, aduce numai necazuri.

3 02 2013
Rose

Poate ai fost invidiata din punct de vedere financiar si nu de altceva.
Nu iti inteleg justificarile pana la urma.
Din tot articolul ce am retinut este ca ai avut de ‘toate’ de mica.
De la asta rezulta si concluzia cum ca ai fost invidiata doar din cauza situatiei financiare.
Te lauzi, ok nu contest, ca poate ai invatat si tu, ca mine de altfel, insa mi-ai lasat un sentiment aiurea prin laudaroseniile tale.
Eu nu te invidiez!!

Eu toata viata am fost invidiata, nu pentru bani, pentru ca provin dintr-o familie modesta, dar bogata spiritual. Am fost invidiata pentru fizicul meu, desi niciodata nu m-am considerat o femeie superba, am atatea defecte… Oriunde mergeam eram in centrul atentiei si nu pentru ca eram stridenta, ci pentru ca in simplitatea mea atrageam prin naturalete si felul meu de a fi,
Mereu participam la castinguri online, si diferite agentii ma contactau pentru colaborare, insa nu aveam curaj sa merg la interviu niciodata. Poate mi-a lipsit increderea si curajul…
M-am afirmat in alte domenii.
In general femeile nu suportau ideea ca eu sunt o femeie ‘frumoasa’, dar si inteligenta si cuminte. Am un singur iubit inca din liceu.
Faptul ca in oras atrag o sumedenie de priviri, nu inseamna ca la asta se rezuma tot.
Asta nu ma impiedica sa fiu o buna bucatareasa, si sa fiu o persoana cu care poti discuta liber pe orice tema.
Si stii ce e ciudat, ca de multe ori am fost mustrata ca sunt mult prea modesta,,,

3 02 2013
nouria

Draga Rose, se simte din vorbele tale ca esti copil bun si cuminte. Trebuie doar sa ma cresti si sa ai noroc!Succes!

4 02 2013
Rose

Da, mersi, din pacate sunt destul de mare:))). Stii, acum nu am vrut sa-mi scriu istoria vietii aici.
Am o curiozitate, acum ca tot am vazut subiectul deschis de tine si anume ‘despre invidie’: tu, invidiata fiind, de femei in general, ai putut avea o prietena adevarata????
Pentru ca ajung sa cred ca in general sunt adevarate scorpii: la birou, erau diavoli feminini, in cercul de amici idem.
M-am trezit la un moment dat intrebandu-ma ce naiba se intampla cu mine??
Apoi am fost trezita brusc la realitate si am inteles ca eu sunt ‘poate’ prea buna pentru lumea aceasta meschina.
Nu sunt perfecta nicidecum, insa in relatiile cu oamenii sunt o persoana poate prea ok.
Intotdeauna am fost eu cea care lasa de la ea, cu bun simt si respect fata de orice misca pe aceasta lume.
In general, am amici peste tot, unii profesori din facultate, liceu si chiar din generala ma saluta primii de multe ori, iar asta ma face sa ma simt extraordinar,
Nu m-am certat cu nimeni niciodata, barfele le urasc.
Nu inteleg ce se intampla cu femeile in ziua de azi.
Prietenia este atat de rara, iar aici nu ma refer la amici cu care ies in oras doar, ma refer la prietenia reala dintre 2 persoane.

p.s. Oricum imi place felul tau de a scrie, chiar daca pe alocuri am avut sentimentul ca te ridici putin in slavi.:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: