2009, anul marilor impliniri

21 12 2009

Am filmat pentru emisiunea „Invitatie la botez” de pe Euforia Tv. Am povestit despre botezul lui Darius si am vorbit despre Salma. A fost un interviu cald, cu rememorari duioase, cu glasuri strangulate de emotie si cu intrebari sensibile. „Va considerati o familie implinita?” – ne-a intrebat domnisoara reporter. Am raspuns intr-un suflet:”DA”. Si-am realizat in acel moment ca avem tot ce ne-am dorit vreodata.

N-a fost usor si n-am fost ocoliti de necazuri, de-a lungul celor 10 ani de casnicie. Au fost momente cand oboseam, cand ne revoltam, cand fugeam ca sa avem de unde ne intoarce, au fost clipe cand ridicam glasul, ca apoi sa ne soptim cu lacrimi in ochi ca nu putem trai unul fara celalalt, am plans si am ras in hohote, ne-am certat cu pasiune si ne-am impacat asemenea. Am trecut prin toate impreuna. Ne-am vegheat unul pe altul atunci cand sufeream, ne-am tinut de mana cand valurile de emotii negative veneau spre noi, destabilizandu-ne. Am alergat pe mal de mare si pe carare de munte, sprijinandu-ne unul de altul ca sa nu cadem. Am lucrat impreuna, am facut filme si cantece amandoi. Am mers inlantuiti in locuri de vis si am atins culmi de iubire cum numai in carti credeam ca exista.

Ca niciodata, insa, anul 2009 a venit cu implinirea pe toate planurile. 2009 este anul care ne-a coplesit. 2009 va fi intotdeauna insemnat cu litere de foc in calendarul familiei noastre. Cele mai mari realizari, cele mai stralucite revelatii, cele mai mari emotii au venit impreuna cu acest an de gratie.

Calmul, linistea s-au instalat in casa noastra si in sufletele noastre. Copiii nostri sunt sanatosi si frumosi, casa noastra e mai cocheta ca niciodata (poate am sa va povestesc intr-o zi cum au venit muncitorii sa-mi monteze mobila cea noua de bucatarie exact in ziua in care am iesit eu din maternitate), vietile noastre s-au curatat de balast, de impuritati, iar pe plan profesional ne-au fost recunoscute meritele exact de cei care aveau caderea sa faca acest lucru.

Am inceput anul cu o plimbare la Disneyland ca apoi, in fiecare zi, sa simt ca ma dau intr-un montagne russe ametitor iar la fiecare oprire a masinariei sa am cate o revelatie. Am filmat din nou, dupa o pauza destul de mare, am pus umarul la acea lansare de disc pe care Daniel si-o dorea, dar pentru care nu mai avea dispozitie sa lupte, am fost mandra cand copilul meu a venit cu premiu de la olimpiada de matematica, am aplaudat frenetic si cu lacrimi in ochi spectacolul superb „Romeo si Julieta” in care joaca sotul meu, dar mai emotionata am fost cand l-am vazut pe puiul meu cel mare fiind un Romeo in miniatura, la workshop-ul realizat de Daniel la Opereta. Emisiunea mea de la radio a mers mai bine ca niciodata, evenimentele la care am participat au reusit sa ma emotioneze din nou, exact cand credeam ca am intrat intr-o rutina ucigasa de creativitate, iar colegii mei m-au coplesit cu atentia si grija lor.

A fost anul in care am facut ordine si curatenie in viata mea, in care toate s-au asezat pe fagasul lor normal, iar ciresica am pus-o pe tort  pe 6 decembrie, pentru ca totul sa fie perfect.

Sunt fericita si va doresc si voua sa aveti parte de o astfel de fericire deplina, mare, meritata!

Sarbatori cu iubire, cu pace in suflet si liniste in casa!

Anunțuri

Acțiuni

Information

15 responses

21 12 2009
Alina

Nouria draga,
prin felul in care povestesti tu lucrurile emani o fericire fara margini, se simte asta in tot ceea ce zici si nu pot decat sa ma bucur pentru voi si ma simt fericita ca pot sa-ti citesc blogul si sa fiu alaturi de voi cu gandul si cu o vorba buna.
Va doresc toata fericirea si sanatatea din lume.
Sa aveti sarbatori fericite si tot ce va doriti voi si pe viitor sa se implineasca.
Va indragesc si imi doresc sa ramaneti la fel si peste ani!
Imbratisari si ganduri de bine,
Alina.

21 12 2009
Ruxandra - Ploiesti

La fiecare sfarsit de an fiecare dintre noi tragem linie si facem un bilant….unii sunt multumiti de implinirile avute in anul care a trecut, altii sunt putin sau mai mult, tristi ca nu au reusit sa infaptuiasca ceea ce si-au propus la inceputul anului. Dar si unii si ceilalti pasesc cu speranta pragul dintre ani, multumind in primul rand lui Dumnezeu ca sunt inca pe Pamant, ca au prieteni si familii care le sunt mereu alaturi.
Recunosc ca de cativa ani incoace nu pot trece plusuri la realizarile mele…dar asta nu ma impiedica sa sper la mai bine in anul ce vine. E firesc sa ai si necazuri si bucurii, dar important e sa incerci macar sa vezi jumatatea plina a paharului.
Maine e ziua nepoatei mele Nora…peste cateva zile vine Craciunul…ma bucur in mintea mea de aceste mari sarbatori, dar in inima am o mare tristete si chiar durere ca cei dragi mie sunt departe si ca nu ne putem bucura impreuna de aceste doua evenimente. Sper ca vor veni alte sarbatori cand ei imi vor fi aproape si imi vor incalzi cu zambetele lor caminul.
Astept numai vesti bune…
Craciun fericit Nouria !

21 12 2009
Criss

Ai putea sa te apuci serios de scris. Pentru ca ai un talent fantastic. Ma bucur pentru tine, pentru familia ta si pentru realizarile si implinirile tale. Iti doresc (,) ca 2010 sa fie cel putin la fel de plin de realizari si impliniri precum a fost si 2009.

21 12 2009
valeria

Buna seara!Citindu-te ,parca ai descrie viata mea…in 7 ani si jumate de casnicie, am trecut prin multe urcusuri si coborisuri, dar acum la sfirsit de an, o spun cu toata fericirea in glas ca am gasit rabdarea , calmul si linistea ! Poate ingerasul meu Maria ,care de 7 luni de cand a venit in familia noastra ,a adus cu ea miracolul unei familii implinite.Sunt fericita si implinita!Exista fericire adevarata, copiii ti-o arata…ochisorii lor calzi si nevinovati exprima atita fericire cum nimeni niciodata nu ti-o poate arata! Iubindu-i ,cunosti fericirea in culmile ei cele mai inalte. Cei doi copii ai mei,Andrei de 5ani si Maria- mogildeata care ieri in timp ce-i dadeam masa de seara a rostit tare,si clar „Mama papa”oferindu-mi clipe de fericire maxima la auzul gingas al cuvintului MAMA.Ne-a surprins pe toti trei care stateam si o priveam cum astepta nerabdatoare papica cea cu mult drag pegatita.Gurita ei dulce, care lasa sa se intrevada cei doi dintisori , a rostit cel mai emotionant cuvant din lume …Asta inseamna fericire! Sa nu mai spuna cineva ca nu exista fericire !Exista,totul e sa o vedem…Sunt fericita cind sotul si copilul dimineata imi ureaza „buna dimineata”,sau cand ma asteapta o cafea calda sau o masa intinsa cu bucate (dupa posibilitati)…sunt fericita cind afara e soare,si o alta zi si-a deschis portile sa ne bucuram de ea…sunt fericita ca sunt sanatoasa eu si familia mea,sunt fericita si implinita ca anul acesta am reusit sa-i ofer baiatului meu o camera de vis,cu mobila in culori calde de verde,caci noi ne-am redecorat livingul, ca am reusit sa aducem pe lume o minune de copil frumos si cu ochii mari si gene lungi (la fel ca fratiorul ei), ca am adunat toata familia in jurul ei sa o increstinam, si as mai putea putea continua…(tocmai am facut o pauza de 15 minute sa-mi alaptez copilul, alt moment de fericire ,cum nu se poate descrie in cuvinte )
Cu alte cuvinte a fost cred cel mai reusit an din viata noastra de familisti convinsi!
Ma bucur ca te-am descoperit pe tine ,un rac(ca o paranteza a destinului si eu si sotul meu suntem nascuti pe 4 iulie,intotdeauna in aceea zi ne contrazicem spunindu-ne „a mea e ziua”) cu suflet mare,sensibil,cald, care emana atita calmitate molipsitoare.Iti multumesc ca existi sa incinti sufletele ,poate uneori obosite dar care citindu-te se incarca asemeni unei baterii.
Va doresc un Mos cu sac plin de cadouri pentru cei doi ingerasi, la fel de mare cum va e inima voastra. Craciun Fericit!

22 12 2009
nouria

Ai scris atat de sensibil si frumos, Valeria, incat m-ai facut sa ma duc la toti puisorii mei, de la cel mai mic la cel mai mare, sa-i pup, sa-i imbratisez si sa le spun cat de mult ii iubesc. Fericirea exista, ai dreptate, si cred din adancul sufletului ca mai depinde si de noi sa ne-o construim si sa n-o mai lasam sa plece cand am pus mana pe ea. Iar sentimentul pe care il ai cand iti vezi copilasii crescand frumos e inaltator. Simti ca ai pentru ce sa lupti, sa te zbati, sa traiesti. Iti doresc sa fii la fel de implinita si fericita si peste 100 de ani! Te imbratisez cu drag!
Alina, iti multumesc pentru urari, pentru ca-mi esti alaturi si iti doresc si tie o fericire enorma, pe care s-o impartasesti lumii!
Ruxandra, ii doresc Norei tot binele din lume, sa-si bucure parintii si bunica cu gingasia ei, sa va ofere motive de mandrie toata viata si sa fie sanatoasa! La multi ani, ingerasei tale!
Criss, am scris si o sa scriu mereu, nu stiu daca cu talent, dar cu sinceritate fara indoiala. Si tu sa ai un an nou bun, cu impliniri, despre care sa-ti aduci mereu aminte cu emotie si bucurie!

23 12 2009
Ruxandra - Ploiesti

IATA SI DARUL MEU VIRTUAL …PENTRU TINE !
🙂 http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=ro-1644609 🙂

23 12 2009
nouria

Multumesc, Ruxandra, pentru munca si efortul tau de a darui zambete si ganduri bune prietenilor tai virtuali!

23 12 2009
Ruxandra - Ploiesti

SAR CAPACELE PE OALE…
SI MIROASE A SARMALE!
FUMUL IESE LIN PE COS….
COPIII-L ASTEAPTA PE MOS !
🙂

23 12 2009
je

Nouria, iti doresc Craciun minunat alaturi de toti cei dragi tie, La multi ani frumosi si sanatosi!

24 12 2009
nouria

Multumesc, Je! Si tu sa ai sarbatori frumoase si linistite, de care sa-ti amintesti mereu cu placere!

24 12 2009
andra diaconu

Mă bucur din inimă pentru împlinirea din casa şi din sufletele voastre. Îmi oferiţi un exemplu minunat de reuşită în viaţă, meritată pe de-a-ntregul. Şi speranţa că lucrurile făcute cu talent şi pasiune nu sunt în zadar şi că, mai devreme sau mai târziu, vor fi descoperite şi apreciate. Vă felicit din suflet şi îmi doresc să aveţi încă 100 de ani ai marilor împliniri şi să fiţi binecuvântaţi cu vise împlinite şi bucurii nenumărate!

Iar Salmei şi lui Darius le urez să fie cuminţi şi vigilenţi si să îl aştepte pe Moş Crăciun cu darurile pe care sunt convinsă că le merită. Să fie sănătoşi şi să se bucure de cadouri, de zăpadă şi de toate bunătăţile care li se cuvin unor copii frumoşi şi buni!

Ţie, Nouria, şi soţului tău, vă urez să petreceţi cele mai frumoase şi mai luminoase sărbători, în care să vă bucuraţi de minunile care v-au fost hărăzite. Să aveţi un Crăciun în tihnă, înconjuraţi de oamenii cei mai dragi vouă! Şi să vă amintiţi Crăciunul acesta chiar şi peste o sută de ani! Sunteţi minunaţi!

27 12 2009
Ruxandra - Ploiesti

Asteptam sa ne spui ce ti-a adus Mos Craciun !!!
Nora a fost si ea CRACIUNITA ! 🙂
http://ro.netlog.com/you_dance_with_me/photo/photoid=12077916&surr=0#photos

28 12 2009
oana

Buna Nouria,
Ca de fiecare data cand nu mai am chef de munca si vreau sa mai iau o pauza trag o fuga pana la tine sa mai citesc una, alta…..
Bineinteles ca si de data asta mi s-a zbarlit pielea pe mine cand am citit..ai tu darul de a face omul sa „vada” exact cum se petrec lucrurile cu voi….la naiba, imi vine sa mai fac un copil acum la batranete… 🙂
De abia astept sa ne intalnim pentru ca am atatea sa-ti povestesc si sa „vezi cu ochii tai” unul din motivele pentru care si eu am avut un Craciun asa cum trebuia ….in 3, cu bradul impodobit in Ajunul Craciunului si cu multe cadouri sub brad…si mai ales cu multa bucurie si fericire…..de fapt mi-e cam frica ca e prea bine totul.
Ma bucur enorm pentru voi si abia astept sa o vad pe Salma !

29 12 2009
nouria

Draga mea Oana, imi pare bine sa aud ca viata ta a inceput sa straluceasca sub beculetele acestei ierni si sper din suflet sa ramana asa peste vreme. Tu si puiul tau meritati asta! Abia astept sa-mi povestesti.
Inca n-am dat drumul vizitelor fiindca pitica mea abia a implinit trei saptamani si mi-am propus ca de la o luna incolo sa primim oaspeti. Oricum, nu mai e mult si o sa povestim despre iubrile noastre. 🙂

3 01 2010
andra

🙂 Ma bucur sincer pentru fericirea voastra! O aveti pentru ca meritati. Ati ajuns intr-o poiana curata, primavara, dupa ce ati tot trudit in a escalada munti cu zapezile iernii(vorbind in metafore:P ). Si probabil ca tocmai asta va face sa simtiti autentic linistea ce va inconjoara acum. Un an cu multa liniste si sanatate tie si familiei, Nouria! Apoi, celelalte vin de la sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: