Asteptarea si asteptarile

26 11 2009

Nu mi-a placut niciodata sa astept.  Oricine ar fi fost si in interesul oricui ar fi avut loc intalnirea, despre persoana care intarzia imi faceam imediat o impresie rea. De ce sa-mi rapeasca mie din timp minute importante? Cine mi le mai da inapoi?

Cu timpul, am inteles ca e bine sa fiu mai toleranta, sa inteleg ca omul a avut o problema, ca a fost prins in trafic, ca i-a fatat pisica, ca nu i-a sunat ceasul. Si-am exersat toleranta, dar daca n-am crezut cu tarie in ea, am patit-o iar.

Sunt oameni care fac asta mereu: se lasa asteptati si se bazeaza pe intelegerea celorlalti. Sunt oameni care profita de bunul tau simt si de incapacitatea ta de a le atrage atentia.

Punctualitatea este, intr-adevar, o caracteristica a celor insemnati.

Dar ce te faci daca cineva, oricine ar fi, iti insala nu asteptarea, ci asteptarile? Iar esti toleranta? Iar ii gasesti scuze?

Ce te faci daca ajungi sa nu mai astepti nimic de la nimeni? Cum te poti izola de cei care te-au inselat, te-au mintit, te-au amagit? Cum poti continua sa traiesti cu ei, stiind ca asa cum ti-au inselat asteptarile o data, o vor face si a doua oara?

Habar n-am raspunsul exact la intrebarile astea, dar stiu ca felul in care ma protejeaza carapacea mea de rac da roade excelente. Cand cineva ma dezamageste cumplit, sufar si plang doua zile, ma curat de necaz, iar a treia zi, daca cineva aduce vorba de cele intamplate, ajung sa vorbesc despre ele ca si cand s-ar fi intamplat altora. Ma detasez de tot, in asa fel incat ajung sa uit definitiv de persoana respectiva.

Asa am facut si in dragoste si in prietenie.

Suna incredibil, dar desi am iubit un om foarte mult, in momentul in care mi-a gresit l-am parasit fara sa ma uit in urma, uitandu-l cu desavarsire. Am suferit cateva zile, si dupa ce mi-am plans lacrimile inevitabile, dupa ce am facut repede bilantul anilor petrecuti impreuna, l-am uitat. Ar trebui sa stau sa ma gandesc mult acum ca sa-mi amintesc ceva frumos sau important din relatia respectiva. Cu siguranta au fost si astfel de lucruri, dar, odata cu asteptarile inselate, am ramas si cu amintirile sterse. Si prin prisma celor intamplate mai tarziu, nici nu-mi pare rau ca s-a intamplat asa.

Mi-am reglat perfect sistemul de autoprotectie si sunt mai mult decat pregatita ca de-acum incolo sa-mi fie inselate asteptarile, dar sa-mi fie redata linistea.

E un schimb echitabil!

Anunțuri

Acțiuni

Information

13 responses

26 11 2009
lucia

Daca as fi reusit si eu , macar o data, sa plang, sa ma detasez si sa uit……..ferice de tine ca ai aflat secretul sufletului usor. Eu n-am ajuns la asemenea intelepciune. Eu doar palpit de durere si sufletul imi ramane ca o rana.

26 11 2009
iulia m

Pot sa spun ca esti o norocoasa prin felul tau de a fi ,crede-ma stiu ce vorbesc , traiesc cu un rac de 11ani si cea mai buna prietena a mea inca din copilarie tot rac e ,dar ca in orice situatie exista avantaje si dezavantaje . Eu din nefericire (pentru ca asta simt uneori) sau din fericire am o memorie imbatabila si nu pot uita ,si am un fel de a spune :oricine are dreptul la o a doua sansa dar nu mai mult . Sunt genul care iarta dar nu uita niciodata ,desi sincer imi doresc uneori asa mult sa pot uita dar nu reusesc. E de ajuns o mica scanteie si amintirea reinvie. Asa ca draga Nouria esti o norocoasa .

26 11 2009
nouria

Am exersat mult ca sa ajung la performanta asta! Nu mi-a iesit din prima. 🙂
Nu mai las pe nimeni si nimic sa-mi faca rana din suflet. Sunt atatea evenimente cu adevarat grave si dureroase care ni se pot intampla in viata, incat celelalte le trec la categoria fleacuri. De ce sa las orice carnat sau orice fufa sa-mi strice mie linistea?
Cate vieti avem?
Si-atunci de ce sa ni le irosim plangand, suferind sau regretand cine stie ce relatie mincinoasa in care ne-am trezit dintr-o intamplare sau alta?
Las totul la spate si exclam zambind: NEXT!

27 11 2009
andra diaconu

Este îngrozitor să te dezamăgească un om la care ţii, dar mai rău mi se pare a fi atunci când, după o atitudine josnică, persoana respectivă se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi pretinde să faci şi tu la fel. Şi te mai şi acuză ca eşti excesiv de sensibil. Ai dreptate, se întâmplă lucruri mult mai grave pe lume decât nesimţirea, ipocrizia şi invidia, dar asta nu te scuteşte de suferinţă, oricât de călit ai fi. Pentru că sunt unii oameni atât de egoişti si de absurzi, obişnuiţi să se pună mereu pe primul plan şi să se poarte fără scrupule, încât nu ai cum să nu fii afectat şi să nu te consideri batjocorit. Dar cum orice rău are şi o parte bună de cele mai multe ori, până la urmă ajungi să zici mersi că ai descoperit caracterul mizerabil al celui care ţi-a înşelat aşteptările şi îl laşi în plata Domnului.

27 11 2009
irina

Buna seara…..
Eu de felul meu sunt un om punctual…niciodata nu am inteles cum cineva care sta la 5 minute de scoala poate sa intarzie in fiecare zi in timp ce eu care faceam 30 de minute ajungeam la timp…..la fel nu pot sa inteleg nici acum colegii care desi stiu ca-i musai sa ajunga la timp la servici tot timpul intarzie…si culmea, sunt cei care nu fac nimic acasa: nu au sot sau copil sau catel la care tre’ sa-i mai acorde timp dimineatza…….(nu ca eu as avea…)Si ce ma enerveaza cel mai tare: ca intotdeauna scapa basma curata! Eu daca intarzii intr-o zi….eh, probabil si asta e tot o lege de-a lui Murphy…
Intotdeauna sunt afectata de cei care imi inseala asteptarile…….din pacate inca nu am reusit sa-mi creez un sistem de protectie sufletesc prin care sa mai triez din suferinta…
De obicei dureaza destul de mult pana reusesc sa uit si sa trec peste o dezamagire, mai ales daca vine din partea cuiva drag…
Dar, mi-am dat seama ca pana la urma timpul le vindeca pe toate…

27 11 2009
mcdreamy44

Recunosc, nu mai stiu daca am comentat vreodata in fostul tau loc. Imi inghit cuvintele. Ma indrept pe atatea carari spre mine. Dar citesc. Citesc.

Ca un gand ce m-a framantat zilele astea pe toate partile si ti-l marturisesc acum: e curios cum devenim dusmani atunci cand celor ce ii consideram prieteni le spunem ce simtim, cum simtim, ce parere avem despre samd. si mai putin le spunem ceea ce le place sa auda… Da, trecem brusc in tabara adversa, pe lista cu inamici, la lista cu ASA NU. Cine e imatur? Eu ca nu spun ceea ce vor sa auda, sau tu, sau Z, sau X, ( suntem o multime care traim onest, sau macar ne straduim ) sau U, P si altii care iau totul extrem de personal, ii priveste nu ii priveste, se simt lezati.
Pana la urma cine cui greseste?!… Citeam undeva la un moment dat ca gresim atunci cand suntem docili, stam cuminti, suntem ingaduitori si intr-o sfanta zi a unui an de gratie in care rabdarile noastre depasesc cele 7 randuri de rabdari, rabufnim si cu eleganta asezam lucrurile la locurile lor le bulversam celor din jur cursul. Devenim incomozi. Punem intrebari la care nu neaparat vrem raspunsuri, dar nu mai suntem cei cuminti, neutri, zambitori cand ne e bine sau cand ne e rau.

Iar punctualitatea 🙂 . Asteptarile… Stau rau la capitolul asta…Am fost educata ca atunci cand spun ceva cu orice pret sa imi duc pana la capat afirmatia… Am lucrat in toamna asta la redactarea unei reviste pentru o reintalnire de 10 ani si lucrurile au luat o intorsatura urata… si plangand si cu finantele mele ametite( sau cum frumos spunea Ileana Vulpescu, intr-o perioada de avitaminizare pecuniara), mi-am dus afirmatiile pana la capat. Iar la intalniri ajung cu 5 min mai repede si nu astept decat 10. 🙂 Shame on me. Iar acum cred ca orice intarziere o putem anunta, orice perturbare de program. Nu prea mai avem scuze.

Nu traim cu cei care ne-au inselat. Cred ca la Bacovia am gasit scris : ” si acesti trandafiri inghetati ce-mi sunt adusi la mormantu-mi” – asta cred ca sintetizeaza perfect ceea ce simtim in legatura cu cei care tradeaza, dezamagesc…

Si asa am cuprins o paleta larga de intamplari. Sa ne traiasca google ca imi imaginam ca nu ai sa te ascunzi de tot.

Numai bine si sa te bucuri de pruncul tau!

PS: sper ca acum am reusit sa postez… imi cam prind urechile 🙂 in wordpress.

27 11 2009
nouria

Va multumesc, fete sensibile si destepte, pentru popasul vostru in casuta mea! Bine ai venit, mcdreamy44! Nu m-am ascuns nicio secunda, ba dimpotriva, pot spune, sunt mai vizibila ca niciodata! Face minuni”Googalu” asta!
Dincolo de cuvinte magistral servite, dincolo de filosofii si intrebari retorice legate de asteptari, de reactii, deci dincolo de toate acestea, cele care raman sunt faptele.
Cand tragi linie si aduni, gandindu-te la ce ai facut, dormi linistit noaptea?

27 11 2009
mcdreamy44

Eu da… Dar linistea suspecta… Neindrazneala mea adanc incrustata in ADN… Chiar pana la un serche…

Dar cred ca cel mai bine spun simplu: Imi lipseau randurile tale!

Iti multumesc!

1 12 2009
carmen

carnati, fufe ??? dooooooooooooamneeeeeeee!!!!!!!!!!!!!

1 12 2009
nouria

Am vrut sa spun domni si doamne, scuze! 🙂

4 12 2009
andra

ai atins iar un subiect care-mi suna prea cunoscut!:) si ai vorbit iar si pentru mine, mai corect, ai scris. Am invatat insa ca de multe ori eu sunt cea care greseste, dand credit prea mare unor persoane.
Cred ca ar trebui sa fim putin susceptibili in unele privinte, pentru a evita pe cat posibil sa ne fie inselate asteptarile. Iar privit din alta perspectiva, am spune: „De ce sa nu cred? Eu sunt capabil(a) sa ofer, sa respect, celalalt de ce n-ar putea?”. Problema e insa ca suntem atat de diferiti, cu atatea principii diferite, lumi diferite, dorinte diferite. Ceea ce astept eu nu este mereu ceea ce asteapta si celalalt. Sau ar mai fi categoria celor care asteapta, insa nu stiu ca trebuie intai sa ofere. Si-as putea continua la nesfarsit despre „asteptare si asteptari”, atat in ceea ce priveste punctualitatea, cat si verticalitatea…
P.S. La examen a fost ok. Bebe ce face?:)

4 12 2009
nouria

Bravo, Andra!
Astea sunt lucrurile pe care nu ni le poate lua nimeni: invatatura, talentul, verticalitatea, caracterul. Le ai sau nu le ai. Nu exista cale de mijloc.
Bebe e bine, azi am fost la o monitorizare numita non stress, si i-am auzit inimioara. Nu ne mai saturam s-o ascultam. Stateam si eu si Daniel si ne tineam de maini, ne uitam la monitor si nu ne venea sa credem ce auzim. E un sentiment pentru care nu s-au inventat cuvinte ca sa fie povestit.

5 12 2009
andra

:)Imi imaginez! Mai am anumite etape de parcurs, dar intr-o parte a sufletului si constiintei astept (intr-un viitor putin indepartat,acum ar fi precoce) si eu momentul in care voi simti ceea ce nu poti exprima in cuvinte. Sanatate pentru toti si sarbatori fericite, Nouria!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: