Poveste din fabrica de nasturi (fara final)

4 11 2009

Dragii si dragele mele, va scriu o poveste din zilele noastre, cu personaje deloc imaginare, cu inceput si  cuprins, dar fara incheiere. Prin urmare, va invit pe voi sa scrieti finalul, asa cum credeti ca s-a-ntamplat. Peste cateva zile, dupa ce va veti pune imaginatia la incercare, voi scrie eu deznodamantul asa cum a fost. Pana atunci, insa, astept sa vad cata intuitie aveti si cat de bine va pricepeti la oameni!

(Daca aveti senzatia ca recunoasteti personajele, va rog sa nu le scrieti numele. Ma intereseaza doar cum vedeti voi povestea si finalul ei.)

Au fost odata doua prietene. Una era detinatoarea unei fabrici de nasturi, alta era angajata unei alte fabrici care facea cu totul altceva decat nasturi. Cele doua se intelegeau foarte bine si se admirau reciproc, dovada si faptul ca, la un moment dat, detinatoarea fabricii de nasturi si-a invitat prietena sa lucreze la ea. Prietena a acceptat, dar nu si-a parasit nici fabrica la care era deja angajata de multi ani, fiind o persoana loiala si indragostita de munca ei.

Si-a inceput fata sa faca nasturi la fabrica detinuta de prietena ei. Unii nasturi ieseau mai strambi, altii semanau cu ceea ce se numea nasture, iar unii erau stralucitori de-a dreptul, buni de pus la orice tinuta de gala. Era o bucurie pentru noua colaboratoare a fabricii sa faca asemenea obiecte minuscule, care cer multa migala si pasiune, alaturi de oameni care faceau asta in fabrica de multi ani, cu merite recunoscute. Dar, intr-o zi care nu prevestea nimic rau, cateva persoane cu state vechi de plata, cu responsabilitati si chiar functii in fabrica, si-au dat demisia. Toate in aceeasi zi, fara vreun preaviz. Si detinatoarea fabricii a inlemnit. A ramas singura, uitandu-se in gol si neintelegand nimic din atitudinea ostila a, de-acum, fostilor angajati.

Bineinteles ca prietena colaboratoare i-a sarit imediat in ajutor si i-a promis ca va face ea norma de nasturi pe care trebuia s-o faca sefa care tocmai plecase demna, dupa vreo 7 ani de munca la fabrica, lasand totul balta exact cand trebuia sa iasa noua productie de nasturi pe piata.

Si-a inceput munca dubla, tripla, munca din dragoste si devotament. Nu va imaginati ca a cerut cineva ceva in plus pentru zecile de ore ramase pe bancile fabricii. Nu. Munca se desfasura din dragoste. Pentru nasturi, pentru fabrica si detinatoarea ei care se afla la ananghie. Luni si luni intregi, mii si mii de nasturi aranjati, impodobiti, pusi in forme, corectati, si trimisi populatiei care se minuna de frumusetea lor, fara sa stie ca la ei lucrasera decat trei oameni (facand munca de migala): detinatoarea fabricii, prietena ei si omul de baza al fabricii care iubea prea mult nasturii ca sa-i lase balta.

Dupa aproape un an, cand toata lumea si-a intrat in ritm si toti cei trei oameni care puneau fabrica in miscare s-au calmat, au inceput sa mai apara si alte personaje prin preajma fabricii sau chiar in incinta (personaje care pana atunci nu erau agreate de detinatoarea fabricii, deci accesul prin birouri le era restrictionat). Tot in aceasta perioada prietena colaboratoare a aflat ca este insarcinata. Desi lucrase luni intregi fara weekend-uri libere (fiind angajata la prestari servicii in doua fabrici, asta-i era soarta), desi se intalnea cu familia ei mai mult prin birouri si mai mult noaptea, Dumnezeu a vrut sa-i faca un cadou: un copil.

Momentul, din punct de vedere al timpului, era nepotrivit, dar avand in vedere relatia de prietenie dintre viitoarea mamica si prietena ei, nu se punea problema sa-si faca griji ca si-ar putea pierde locul din fabrica. Si-a pastrat copilul. Si se bucura de viata ei, de norocul ei, de oamenii minunati pe care ii avea prin preajma.

Pana-ntr-o zi…

Anunțuri

Acțiuni

Information

11 responses

4 11 2009
oana

Pana-ntr-o zi …..cand detinatoarea fabricii si-a gasit alta „prietena”si pe cea graviduta a lasat-o balta ………sau la „vatra” mai bine spus……
De mult vroiam sa te intreb despre asta, de fapt de cand nu am mai gasit rubrica ta la „fabrica”…
Care-i treaba, au aparut alte furnicute, sau albinute?? Daca stau bine si ma gandesc si „regina mama” e gravida, care era problema?!
Eu zic sa stai linistita , stiu ca esti dezamagita, stiu ca faceai treaba in locul altora, imi aduc aminte cand imi povesteai…..de acum inainte sa nu mai ai incredere in detinatoare de fabrici si sa nu te mai implici emotional.
Ai sa vezi ca o sa fie parasita si de albinutele care lucreaza acum si, in final, ea e cea care are de pierdut.
Te pup!

4 11 2009
Claudia

Pana intr-o zi cand detinatoarea fabricii si-a anuntat prietena ca va fi neproductiva si nefolositoare asa ca „flit”…

Va urmaresc pe amandoua (si pe detinatoarea fabricii) si parerea mea este ca pentru o persoana care isi lauda atata caracterul fara seaman este de prost gust modul in care a sters orice urma a existentei tale in „fabrica”. Oricum, lauda de sine nu miroase a bine, dar cand folosesti cuvinte marete lumea poate fi mai usor prostita… insa la un moment dat adevarul iese la iveala prin orice mica fanta…

Cred ca esti foarte dezamagita , nu pentru ca ai ramas fara acel job, ci pentru ca o considerai prietena, dar cred ca cu cat mai repede accepti ca asta-i viata, asta-i lumea, cu atat mai bine va fi pentru tine… Roata se intoarce INTOTDEAUNA inzecit…

Iti doresc fericire si o sarcina si nastere fara incidente 🙂

4 11 2009
A.T.

Pana cand…si-a continuat apucaturile dobandite din frustrari vechi dobandite din copilarie,de a inlatura tot ce e frumos si periculos din preajma.
Cat de usor crezi ca poate fi suportata o femeie frumoasa,implinita,desteapta de una care n-a facut toata viata decat sa arunce venin,si sa-si bata joc de oameni si care mei e si urata pe deasupra si pe dedesupt.
Sa te folosesti de oameni fara ca ei sa isi dea seama,ba chiar sa iti multumeasca pentru asta,e o arta pe care o detin cei vicleni si mincinosi.
Iar femeia insarcinata si loiala n-a fost decat o unealta,o victima si-ar face bine sa uite mai repede si sa invete ceva din poveste.

4 11 2009
Ruxandra - Ploiesti

Cand am vrut sa postez aici un comentariu…si eram prima care ar fi facut asta…dintr-o data mi-a picat netul (multumesc celor de la UPG). Am revenit acum dupa ce ti-am raspuns la comentariul pe care l-ai facut pe poza Norei si realizez ca in povestea asta este vorba chiar despre tine …
Fac abstractie de ceea ce am citit la comentariile celorlalti si postez exact ce am vrut acum 2 doua ore. deci…iata !
=======================================
…… „sefa” influentata probabil de cei care pana mai ieri nu erau agreati in fabricuta si-a schimbat radical comportamentul uitand proverbul „prietenul la nevoie se cunoaste” !
Oamenii oscileaza in functie de interesele lor meschine uneori.Daca nu il mai poti ajuta …nu mai esti bun ! Vezi tu ? Femeile intre ele daca nu se inteleg cand e vorba de o sarcina care te pune in incapacitate de a mai da randamentul avut inainte…ce sa mai asteptam de la barbati? Prietenia din interes m-a dezamagit si m-a scarbit intotdeauna…As avea multe povestioare reale de genul acesteia rupte din viata reala. Am avut si eu astfel de „prietene”.
Poate ca nu am intrezarit bine finalul…dar aici m-a dus imaginatia in primul moment dupa ce am citit povestea.
Cred ca prietenia dintre cele doua…nu mai „traieste” !
=======================================
Si in final…iti mai spun ceva :
NU UITA CA UN „NASTURE” E DOAR UN „NASTURE” !
VISELE NU TI LE IA NIMENI NICIODATA !

4 11 2009
irina

Pacat……..
Un singur lucru imi place in toata povestea: analogia cu fabrica de nasturi….nici o alta fabrica nu ar fi fost mai potrivita, nici daca era cea reala…
Nu imi permit nici un comentariu pentru ca nu imi place sa „toc” povesti cu personaje necunoscute (de mine personal).
Tot ce pot sa spun ca viata asta cu o mana ia si cu alta da….Poate ai pierdut mult odata cu nasturii aia, dar cred ca ai castigat nemasurat: pe Salma….

4 11 2009
Poison Eve

Pana intr-o zi cand…
Detinatoarea fabricii de nasturi, orbita de succes si adulata de o sumedenie de pitipoance cu creierul neted ce-i cumparau nasturii nu ca sa-si accesorizeze elegant tinutele, ci ca sa-i coasa unul langa altul pe hainele lor kitch-oase, de paparude, a descoperit o „nestemata”! O lucratoare care, de altfel, nu prea se pricepea la a fauri nasturi, ci doar elastice, sireturi si petice de cauciuc. Dar aceste „mici” neajunsuri erau suplinite cu asupra de masura de talentul neasemuit de a pupa, lustrui si peria condurii Stapanei.
Uitandu-se-n jur, proprietara fabricii a constatat cu profunda nemultumire ca celelalta lucratoare, chiar daca stia sa faca nasturi frumosi, era total lipsita de talentul lustruirii papucilor Domniei sale! Drept pentru care a luat hotararea de a inlatura din preajma „augustei sale fiinte” pe creatoarea de nasturi, nerealizand faptul ca, in curand, s-ar putea sa fie nevoita sa reprofileze fabrica, dintr-una de nasturi, intr-una de opinci.
Pentru ca elasticele, sireturile si peticele de cauciuc nu se potrivesc la hainele doamnelor stilate, ci la opinci, tenisi si gumari! Adica exact acolo de unde „doamna” a reusit, candva, sa plece! Din pacate, numai cu fizicul, nu si cu caracterul!

PS: Si eu m-am lasat de facut nasturi. Am trecut la fermoare! :))

5 11 2009
nouria

De unde stie atata lume povestea asta? Ca eu n-am spus-o nimanui. 🙂
Vreau sa fac o precizare pentru persoanele care imi scriu si vor sa-si rezolve rafuielile cu conducerea fabricii (pe care se pare ca o „admira” multa lume), ca nu voi aproba acele comentarii care n-au legatura cu subiectul blog-ului meu. Va rog sa nu va suparati, dar daca aveti probleme sau conflicte cu vreun personaj din povestea mea, scrieti pe adresa lui, nu pe pagina mea.
Va multumesc pentru intelegere!

5 11 2009
Carmen

Pana cand… femeia cu fabrica si-a inselat prietena, asa cum a facut de nenumarate ori, nu doar cu prietenii ci si cu admiratoarele fraiere care-o cred mare zeita, si cu fosta ei patroana pe care nu numai ca a inselat-o, dar a si furat-o, si cu barbatii prosti din viata ei de care si-a batut joc. Iar povestea chiar ca n-are final fiindca o sa faca tot timpul asa. Are in sange chestia asta.
Pacat de oamenii creduli si sinceri care-i cad in plasa.
oricum ar fi, sa stii ca dumnezeu nu doarme si nici nu da cu paru’. O sa vezi

5 11 2009
mamadecopii

Pna-ntr-o zi cand n-a mai avut nevoie de serviciile prietenei care trebuia sa nasca si si-a luat alta prietena care nu avea de gand sa nasca in viitorul cincinal si care ar fi devenit sclava pe plantatie in locul celeilalte.
De asta amaratele de femei gravide nici macar nu stau in concediu de maternitate ca sa-si creasca copiii fiindca sunt date afara de detinatoare de astea de fabrici care n-au suflet.

6 11 2009
layla

Nouria draga, recunosc ca nu sunt de mult pe blogurile tango si nici nu stiam prea multe din bucataria tango, mai mult am intuit din slalomul ce l-am facut printre scrierile voastre.

Stiu doar ca la un moment dat nu te-am mai gasit la „acasa” pe care o stiam eu, ci aici.Mai stiu ca erai foarte trista, suparata si dezamagita de oameni fara sa stiu exact motivul.
Si mai recunosc ca te-am indragit pentru ca in lumea asta nebuna si in permanenta deriva, tu si micul tau habitat, reprezentai pentru mine(si banuiesc ca nu numai) un liman al convietuirii armonioase spre care tindeam.

Citind printre randurile povestii tale cu „fabricuta”, am inteles mai multe.
Numai ca vezi tu Nouria draga, noi cele care ne plimbam pe blogurile tango, ne simtim ca atunci cand parintii divorteaza si noi nu stim de partea cui sa fim ca sa nu se supere.Pentru ca tinem cu amandoi si amandoi ne sunt dragi, desi poate unul e mai vinovat ca altul si ne doare sa-i vedem dezbinati.Si ne e dor de vremurile cand se intelegeau atat de bine, de vremurile cand isi sareau unul altuia in ajutor cand armonia li se parea ca poate fi tulburata de vreun intrus. Si ne este foarte greu sa credeam ca au fost doar vorbe-n vant, cuvintele de aleasa preturire spuse de unul despre celalalt, si ca acum doar supararea ii face sa stropeasca cu noroi in ceea ce era de nepretuit odata.
Nouria draga, (chiar imi esti draga si daca te uiti la toate postarile mele o sa vezi ca eu chiar nu folosesc cuvantul in van) stiu ce inseamna dezamagirea ta, stiu ce inseamna sa te afunzi cand accepti compromisuri, dar crede-ma, nu foloseste nimanui, nici macar tie, cuvintele de dupa. Si o spun din proprie experienta, cel mult te coboara in ochii celor care te asculta ca ai putut accepta asa ceva. Cei mai multi te vor acuza de subiectivism, si trebuie sa recunosti si tu ca nu pot sa n-ai o doza de subiectiv intr-o problema in care esti implicat iar altora n-o sa le pese, „e razboiul tau, du-l singura!” O sa mai fie cativa de pe margine care atat asteapta ca sa-si plateasca polite(deja si-au facut aparitia la tine in ograda), dar ei vor sa scoata castanele din foc cu mana ta si n-ar fi pacat?!
Daca ma intrebi pe mine cum as proceda in situatia ta, poate nu e cel mai intelept lucru dar mi se pare cel mai onorabil mod de a iesi dintr-o prietenie, as merge inainte fara sa mai aduc atingere unui lucru ce il credeam candva sublim.Sau poate ca de fiecare data cand as simti ca trebuie spus ceva, alaturi de versiunea mea ar trebui sa apara si cealalta versiune.
Ok. o sa spui ca eu pe aici(si te incredintez ca doar aici)nu am procedat asa.Ai perfecta dreptate, dar eu sunt o entitate virtuala, nu am ales sa-mi spun nici mie si nici celeilalte parti numele, si atata vreme cat eu nu-i pot aduce un prejudiciu moral unui ilustru necunoscut, imi pot striga frustrarile si dezamagirile in gura mare.Si nu uita ca eu am recunoscut ca nici eu nu sunt perfecta si ca poate tot ce pe mine ma deranja, poate pe altele le incanta. E vorba de nepotrivire, sau ma rog, de pana unde poti duce un compromis.
Nouria draga, stiu ca risc sa te superi pe mine si chiar mi-ar parea nespus de rau, dar mai rau mi-ar parea daca te-as incuraja sa duci razboiul asta din care, crede-ma ca nu ies invingatori. Ci doar dalmatieni ce isi arata unul altuia petele. Tu esti atat de pura, atata de curata, chiar merita sa-ti intinezi sufletul?

ps. Cine stie?! Poate te gandesti la un final in doua versiuni. Naiva din mine inca mai crede in happy-enduri.Si in Mos Craciun 🙂

Te imbratisez, cu mult drag si cu grija pentru micuta de Salma!

6 11 2009
nouria

Draga Layla, iti multumesc din suflet pentru comentariul tau cald si impaciuitor. Sunt perfect de acord cu tine si as fi procedat intocmai cum spui tu daca as fi fost intr-o stare, sa-i zicem, normala. DAR, avand in vedere ca am primit acest soc insarcinata fiind in 7 luni (cand o femeie ar trebui sa fie daca nu protejata, macar respectata mai mult si daca nu de straini, macar de apropiati), nu voi mai tacea, nu voi mai tine in mine si nu voi mai tolera niciun gest de ipocrizie, minciuna, fatarnicie din partea nimanui, oricine ar fi si orice ar crede lumea din jur.
Cei de pe margine n-au trait durerea (chiar fizica, din cauza starii in care sunt) si dezamagirea mea, prin urmare, chiar nu conteaza ce cred despre faptul ca m-am decis sa spun lucrurilor pe nume!
Sufletul meu si prietenia mi-au fost intinate deja si nu mai pot fi toleranta. Faptele sunt astea si nu exista nicio scuza pentru modul in care am fost tratata!
Poate eu nu ma pricep sa vrajesc oamenii, sa le fur mintile si sa-i amagesc, nici sa fiu un guru nu pot, dar stiu sa nu-mi bat joc de oameni si sa fiu sincera. Stiu sa spun EXACT ce simt, si exact in fata. Nu pe la spate, nu razand si dandu-mi coate.
Te imbratisez si eu si te astept oricand cu mare drag!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: