De ce tin barbatii partea tarfelor?

23 09 2016

Deja ii vad pe unii dand ochii peste cap. Nu tu, sfantule! Nici tu, ingerasule! Altii. Nu generalizez, nu! Nu toti sunteti la fel, bineinteles.

A fost odata o tanara domnisoara, fosta prietenului meu, care ma hartuia cu telefoanele. Dimineata, la pranz, dar mai ales noaptea. Ba ii mai punea si pe altii sa sune, sa injure, sa ma ameninte. I-am spus prietenului situatia, iar el m-a asigurat ca nu poate fi vorba despre fosta lui iubita. Eu am insistat, explicandu-i ca n-are cine altcineva sa fie. Omul ii tinea partea domnisoarei si ar fi bagat ambele maini in foc ca nu ea ma deranjeaza. Ba ca n-are de unde sa fi facut rost de numarul meu de telefon, ba ca n-ar avea de ce sa faca asa, ba ca sunt eu exagerata si bat campii. Oook! Deja eram eu in culpa ca indraznesc sa acuz o fiinta nevinovata.

Intr-o seara, cum stateam eu cu prietenul meu venit in vizita la mine, absolut din intamplare, ma uit pe fereastra. O vad pe fosta lui traversand strada in fuga, oprindu-se exact sub blocul meu, la o cabina telefonica (pe vremea aia nu erau telefoane mobile). Nu-mi venea sa cred ca se intampla asta si, totusi, simteam ca in secunda urmatoare imi va suna telefonul. Lui nu i-am spus ce am vazut pe geam, ci doar l-am rugat sa raspunda, pentru ca da, a sunat. Era socat. Nu intelegea ce se petrece. Erau si ai mei acasa si faptul ca l-am rugat sa raspunda la telefonul nostru fix l-a nedumerit si mai mult. Am insistat, iar el a ridicat receptorul. Cand si-a auzit fosta vorbindu-i, s-a albit la fata, a inceput sa se balbaie si ce a urmat nici nu mai conteaza.

A fost odata o alta femeie, doamna pe vremea aia, care mi-a invitat partenerul de atunci la o nunta pe post de nuntas, nu altceva. El mi-a spus. I-am marturisit ca mi se pare stranie invitatia, avand in vedere ca pe individa aia o vazuseram de cateva ori in viata si n-aveam nicio legatura cu ea. De fapt, nu asta era singura ciudatenie, ci si faptul ca invitatia ii fusese adresata doar lui. Adica eu nu ma puneam, desi doamna stia ca el are o relatie. M-am revoltat si l-am intrebat de ce isi permit cate unele sa fie atat de impertinente. Raspunsul a fost dezarmant: „nu toti oamenii gandesc ca tine!” Adica, cumva, eu eram defecta ca nu puteam pricepe ca suntem diferiti si ca ceea ce mie mi se pare inacceptabil, poate fi, de fapt, foarte normal. Nu s-a dus la nunta aia, dar a recuperat mai tarziu cu alte taieri de mot, cumetrii si tiganii, in compania selecta a individei.

A fost odata domnisoara cu numarul 3. Tinerica, zburdalnica si cu chef de viata. Genul ala superficial, de gasculita galagioasa. Domnisoara avea mai multi colegi, dintre care unii insurati, altii in relatii stabile, adica oameni care le 7 dimineata sunt in asternuturile lor, langa femeile lor. Ea le trimitea mesaje tuturor si ii invita sa vina mai devreme la serviciu ca sa bea cafeaua impreuna. Nesimtirea ei m-a facut sa ma minunez cu voce tare. Cat de obraznica sa fie o domnisoara, chiar daca are scuza varstei, incat sa deranjeze oamenii din pat, la prima ora? Poate aia voiau sa-si bea cafelele cu partenerele lor, poate voiau sa mai intarzie cateva minute in caldura caminului lor, poate voiau sa faca dragoste cu sotia sau cu iubita. Raspunsul pe care l-am primit a fost „imprevizibil”: „nu toti oamenii gandesc ca tine!” Deci am gafat din nou. Iar am fost defecta si n-am inteles cum e cu oamenii care sunt diferiti, care au conceptii diferite, iar am fost absurda.

Si uite asa, am ajuns sa ma intreb de multe ori de ce tin barbatii partea tarfelor?

E adevarat ca niciunul nu-si doreste o partenera de drum lung, nevasta, mama copiilor etc, una ca astea, dar atunci de ce le tin partea? De ce lor li se pare ca ele sunt cum trebuie si doar tu care observi si comentezi esti in neregula?

De ce nu spun: „Da, iubita mea, sunt niste femei de ultima speta, ordinare fara educatie, caracter si principii. Eu sunt norocos ca te am pe tine, nu una din astea!”

De ce le tin partea?

Mi-ar placea sa primesc raspunsuri de la barbati. De la cei care nu fac asa, bineinteles.🙂 Citește în continuare »





Astazi am plans. Multumesc!

8 07 2016
Ziua asta parea una obisnuita. N-avea ce sau cine sa ma tulbure fiindca mi-am exersat in ultima perioada detasarea. Am invatat greu, dar temeinic, sa nu ma mai las tulburata de oameni. Cam stiu cat ii duce capul si ce le poate pielea. Am devenit imuna la tertipuri, isterii, grosolanii, ba chiar si la subtilitatile celor care pozeaza in inocenti. Ii simt si ii intuiesc atat de bine pe unii, incat nici sa regret ca i-am cunoscut nu mai pot fiindca de la ei am invatat cum trebuie sa ma raportez la tot felul de situatii. Cunosc foarte bine escrocii sentimentali, cunosc lipsa de caracter a celor avizi dupa bani si gata oricand sa se vanda, cunosc persoanele care pozeaza in maicute neprihanite, dar care-si ridica fusta in fata oricui le-ar alina poftele, recunosc imediat femeile frustrate, habotnicele, pitipoancele cu buze tuguiate si sprancene vopsite, asa cum recunosc barbatii de categorie B, adica cei care relationeaza cu femeile in functie de interesele pe care le au si care, la o adica, le-ar da un vant pe scari si ar da cu ele de pereti daca le-ar sta in calea capatuirii.
Am invatat sa ignor oamenii descrisi mai sus si mi-am ridicat un zid de protectie in jur ca sa nu ma mai afecteze nimic din toate astea. Iata de ce credeam ca ziua asta este obisnuita. Eu, in turnul meu de fildes, unde nicio rautate si mitocanie nu ma pot atinge, traind prezentul continuu. Trecutul e mort, viitorul e abstract. Prezentul este cel pe care ma bazez.
Si totusi… In aceasta dimineata ceva m-a tulburat incredibil de mult. Un mesaj venit parca dintr-o alta viata, de la un om din trecut. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si am realizat ca niciodata n-am stiut cum sa gestionez relatiile cu oamenii deosebiti. Am invatat sa ma feresc de cei rai, dar nu stiu cum sa ma port cu cei speciali. Bunatatea, respectul, civilizatia, existenta caracterului, educatia, ba chiar studiile facute in mod real si scrisul corect (din punct de vedere gramatical) au ajuns sa fie ceva atat de rar, incat gasindu-le pe toate intr-un om care mi se adreseaza, habar n-am cum sa reactionez. Am putut doar sa plang si sa spun „multumesc!”
Sunt coplesita. Inca imi tremura mainile pe tastatura si nu stiu ce as putea scrie in asa fel, incat cel care mi-a scris sa inteleaga ca gestul sau a reinviat in sufletul meu speranta. Nu credeam ca mai exista astfel de oameni pe pamant. M-am antrenat sa intampin fara teama raul, dar binele m-a prins nepregatita.
Multumesc, Andrei!
Iata mesajul:
„Sarut-mana,
Imi cer scuze ca va deranjez.
Am regasit, zilele trecute, stiri si amintiri despre Radioul Itsy Bitsy, iar dumneavoastra ati reprezentat, pentru mine si pentru multi alti copii, un personaj foarte viu si greu de uitat.
Exista acum 7-8 ani un baiat un pic mai mare decat target-ul radio-ului (cred ca aveam 13-14 ani) care suna cat de des putea ca sa o salveze pe Alba-ca-Zapada. Nu stiu daca va mai amintiti de mine, dar voiam sa stiti ca efortul dumneavoastra si entuziasmul cu care ne antrenati sa o ajutam sa scape pe „fiica vitrega” reprezinta o pagina forte vesela si incarcata de emotii din amintirile copilariei mele.
Va scriu pentru a va multumi pentru tot sufletul si toata daruirea pe care le-ati pus in emisiunile de la radio (si nu numai) si pentru a va transmite toate gandurile mele cele bune si ale parintilor mei. Datorita dumneavoastra am invatat lucruri noi, de cultura generala, si m-am apropiat de parinti, prin discutiile purtate pe marginea intrebarilor pe care le puneati.
Pentru toate acestea si pentru toata straduinta investita inspre copii, va multumesc si va doresc o viata plina de vise implinite, in care sa reusiti sa salvati, neobosit, Alba-ca-Zapada sufletului dumneavoastra si a celor dragi de toate Masterele cotidiene, cu ajutorul copiilor si al copilului din dumneavoastra. Sa va ajute si sa va ocroteasca Bunul Dumnezeu!”

 





Nouria Entertainment sau ce nu te omoara te face mai puternic

29 02 2016

Acum vreo doi ani si jumatate, am ridicat o firma de la zero si cand zic zero vreau sa spun de la spalatul pe jos cu mopul, pana la cumparat si carat mobila, pana la munca de secretariat, facut facturi, facut cafele, realizat materiale promotionale, participari la targ de profil, munca de PR si cate si mai cate. N-am apucat sa ma bucur de munca mea. Practic, a fost ca si cand n-ar fi existat.

In urma cu doar un an, eram indepartata brutal si ilegal (sau doar aparent legal) dintr-un alt loc in care mi-am pus la bataie tot talentul, toata daruirea, toata seriozitatea de care sunt capabila. Practic, a fost ca si cand n-ar fi existat.

Dupa astfel de experiente trebuie sa fii prost sa nu pricepi ca nimeni nu merita sa te pui cu totul in slujba sa. Varianta cu „eu ma fac ca muncesc si tu te faci ca ma platesti” este cea mai potrivita si te scuteste de suferinte inutile mai tarziu. Dar ce te faci cand nu poti sa functionezi pe principiul asta? Ce te faci cand esti perfectionist si profesionist si oriunde ai lucra nu poti sa faci rabat de la calitate? Ce se intampla cu sufletul tau atunci cand iti este calcat in picioare si ajungi sa ti se reproseze ca „te identifici cu locul de munca”?

Iti spun eu ce: plangi, suferi, te intrebi cu ce ai gresit si esti socat. Cu cat tine mai mult starea asta, cu atat iti este mai greu sa iesi din ea. Nu mai ai chef sa faci nimic, nu mai ai incredere in nimeni si ai senzatia ca totul se termina aici. Sunt reactii firesti in astfel de situatii, umane, si trebuie sa le consumi ca sa mergi mai departe.

Asta am facut eu in momentul in care am inteles ca nimeni nu va mai primi acceptul meu sa ma foloseasca. Am mers mai departe. M-am bazat pe mine, pe ce stiu eu sa fac, pe calitatile profesionale si umane de care dispun si am nascut, paradoxal, din cenusa sufletului ceea ce se cheama Nouria Entertainment. Impreuna cu echipa mea formata din oameni inimosi si seriosi am inceput sa realizez spectacole pentru copii. Stiu ca sunt unii care vor comenta ca e plina piata. Stiu si eu ca sunt multe trupe de teatru pentru copii, dar mai stiu si ce pot eu, ce experienta am in spate, ce studii de specialitate am facut (pedagogie) si cum am invatat sa ma raportez la publicul meu. Productiile noastre vor fi facute profesionist din toate punctele de vedere (scenariu, regie, interpretare, costume, sunet, recuzita, prezentare grafica). Lucrez doar cu cei mai buni in domeniile lor si nu las nimic la voia intamplarii. Nu vreau sa-mi pacalesc publicul pentru ca il respect prea mult si stiu ca fiecare parinte isi doreste ce e mai bun si mai frumos pentru copilul sau.

Suntem pregatiti sa ne intalnim cei mai mici spectatori si sa le prezentam o lume a povestilor asa cum nu au mai vazut, din care sa faca parte chiar ei.

Pentru detalii legate de spectacolele noastre si datele de contact, va invit sa intrati pe pagina noastra de Facebook: Nouria Entertainment

Venim cu drag la copii in gradinite, in scoli, dar si in salile de spectacole din Bucuresti si din tara ori la petrecerile pentru copii organizate de firme. Iar cand ne vom dezvolta, vom merge sa aducem putina bucurie cu arta noastra si copiilor mai putin norocosi din orfelinate ori spitale.

Nouria Entertainment este dovada vie a faptului ca ce nu te omoara te face mai puternic.🙂 Iar cu voi alaturi sunt de neinvins!🙂

Multumesc!

Nouria Entertainment

Nouria Entertainment

 





Nu accept hartuirea psihologica!

24 02 2016

Am trait multe de-a lungul vietii. Am trecut pe langa tot felul de oameni, femei si barbati, care la un moment dat n-au avut loc de mine. Unii nici macar nu ma cunosteau, dar aveau pareri. Altii ma cunosteau bine si se simteau amenintati, de cele mai multe ori degeaba. M-am trezit in niste situatii absolut ingrate fara sa am vreo vina. La inceput ma consumam enorm. Ma intrebam ce-am facut, cu ce-am gresit, ce au oamenii cu mine. Ba eram gata sa pic in mrejele depresiei, inainte de a realiza ca eram inconjurata de idioti, de fapt, si ca nu aveam nicio vina pentru ce mi se intampla. Apoi, am inteles ca toate acestea sunt etapele normale ale procesului care poarta denumirea de hartuire psihologica la care este supus un om, in cazul acesta – eu.

< „Hartuirea psihologica se desfăşoară ca un proces în care indivizii-ţintă sunt consideraţi a priori vinovaţi şi „judecaţi” în consecinţă, însă în absenţa „dovezilor”. Acestea sunt adunate abia după pronunţarea „condamnării”. „Monitorizarea” victimei continuă, ca şi atacurile, dar nu pentru că hărţuitorii ar dori să îi ofere o şansă de a se disculpa, ci numai pentru a se convinge şi a-i convinge şi pe cei din jur “ce fel de persoană este aceasta”, pentru a-şi întări părerile negative şi pentru a-şi justifica propriul comportament. Se consideră, de către agresori, că problemele victimei sunt cauzate de personalitatea deviantă a acesteia. Dacă victima alege să reacţioneze în loc să se retragă, atunci reacţia ei este interpretată ca motiv pentru care merită agresiunea psihologică. „În principiu, atunci când mobbingul s-a declanşat, victima nu mai are scăpare: orice face sau spune se întoarce împotriva ei. Hărţuitorii mint, exagerează greşelile minore, trec cu vederea realizările majore, manipulează sau ascund informaţia şi caută permanent noi dovezi care le susţin acuzele”> (sursa: http://snapromania.ro/)

Am fost sfatuita sa ignor aceasta hartuire si sa-mi vad de viata mea, linistita. Incerc din rasputeri sa fac asta, dar m-am cam saturat. N-am nicio vina pentru frustrarile altora, pentru nefericirea altora, pentru plictiseala din viata oamenilor care cauta actiune hartuindu-ma pe mine, pentru prejudecatile de ev mediu sau de mediu rural ale oamenilor. Nu ma intereseaza parerea nimanui despre mine, asa cum n-am nevoie de acordul nimanui pentru a face sau a nu face ceva. Orice!

Prin urmare, rog persoana care de (cam) multa vreme ma hartuieste (prin intermediari), ma denigreaza, ma barfeste si se baga in viata mea fara ca macar sa aiba bunul simt sa ma cunoasca inainte de a emite vreo parere despre mine, sa-si vada de viata ei!

Nu sunt datoare nimanui cu nimic, nu imi traiesc viata dupa cum vor rudele mele sau ale altcuiva, nu ma intereseaza gura lumii, ca nu mi-a trait ea viata ca sa aiba impertinenta sa comenteze si nu mai sunt dispusa sa permit nimanui sa ma hartuiasca.

M-am tinut departe, am cautat sa inteleg lucrurile de neinteles, dar de aici pana la a accepta sa mi se interzica ce sa scriu, ce sa postez, ce sa vorbesc, ce sa fac, e cale lunga.

Sunt un OM LIBER si NU PERMIT NIMANUI sa imi dea lectii sau sa-mi controleze viata.

Mi-e foarte usor sa fac rau. Foarte mult rau. Am ales sa n-o fac, sperand ca am de-a face cu oameni rationali. M-am inselat.

De acum incolo sper doar sa fiu lasata in pace, iar cei care n-au loc de mine sa stea inghesuiti!

NU MAI ACCEPT SA FIU HARTUITA!

 

 





M-am eliberat!

15 02 2016

Intotdeauna am avut o simpatie aparte pentru cititorii blogului meu. Stiu ca sunt oameni interesati si de modul in care gandeste un om, nu doar de aspectele exterioare (cum se imbraca, distreaza, machiaza cutareasca). Tocmai de aceea, de cate ori am scris, m-am referit indeosebi la situatiile de viata, la trairile, gandurile, fericirile si tristetile pe care le-am avut si n-am adus in discutie frivolitati. N-am avut, insa, niciodata puterea sa merg pana la capat cu povestile mele. Mi-era teama, aveam o strangere de inima ca nu voi fi inteleasa corect, ca voi fi comentata, ca oamenii isi vor da cu parerea fara sa stie, cu adevarat, cum sunt, si-atunci evitam raspunsurile la intrebarile prea directe legate de numele meu, de originea mea, de activitatea mea, de copiii mei sau de divortul prin care am trecut.

Acum m-am eliberat de frici. Am o viata noua, libera si nu-i sunt datoare nimanui cu nicio explicatie legata de alegerile mele, de stilul meu de viata, de trecut, prezent sau viitor.

Si uite asa, la propunerea larevista.ro si a jurnalistei Alina Grozea am dat curs invitatiei de a vorbi despre mine fara ascunzisuri, fara ipocrizie, cu inima deschisa si foarte asumat.

Va invit si pe voi, cititorii blogului, vechi si noi, sa ma descoperiti asa cum sunt: cu bune, cu rele, cu tot ce e omenesc si imi apartine.

Lectura placuta!

http://www.larevista.ro/nouria-nouri-invatat-ca-eu-sunt-cel-mai-important-om-din-viata-mea/





Ia-l si spala-te cu el pe cap!

6 01 2016

Asist siderata la telenovela acestor zile. La inceput m-am amuzat. Parea un scenariu prost, cu intriga rasuflata, cu personaje colorate, dar reprezentative vremurilor pe care le traim. Pe scurt: avem una bucata amanta devenita nevasta, o bucata noua de amanta care spera sa-i ia locul fostei amante, actuala nevasta si nevasta initiala, aia cu vechime de vreo 20 de ani, care cred ca se amuza copios vazandu-le pe pitipoancele astea tinere cum se bat pe vechiul domn, actualul puscarias.

Cea mai castigata dintre toate e nevasta numarul 1. Parerea mea.🙂 De ce? Fiindca a scapat de un asemenea specimen. I-a dat drumul in lume sa-si imparta spermatozoizii duduilor doritoare. Era pacat sa tina doar pentru ea un asemenea macho man si sa nu-l redea regnului feminin care il astepta cu coada ridicata. Chiar ma intrebam auzind povestea, daca omul a lasat doua femei gravide in timp ce era la puscarie, oare ce facea cand era liber? Nu-i greu de banuit si de aia zic: de ce s-ar lupta niste „doamne” pentru un asemenea „domn”? Probabil pentru bani, veti raspunde. As indrazni sa va contrazic putin. Fetele astea rele de musca, amantele cum s-ar zice, isi pot gasi oricand un prost cu bani care sa puna botul la farmecele lor, dar care sa fie tanar, frumos si mai ales liber (adica nu la puscarie). Deci nu cred ca asta ar fi fost unica lor optiune. Si totusi l-au ales pe el. Si-l fura una alteia de zici ca e singurul mascul de pe pamant. Declara ca sunt gata sa lupte pana la ultima picatura de sange pentru el. Fac copii pe banda rulanta si se impauneaza ca EL le-a ales pe ele sa devina mame (si pe alte cateva, de asemenea).

De ce ai lupta sa pastrezi langa tine un barbat ca asta? Cand stii ca si-a inselat nevasta cu tine, cand stii ca pe tine te insala cu alta, cand e clar ca si alta va fi inselata cu urmatoarea, de ce sa nu-l lasi sa se duca in lume cu pantalonii in vine? Doar pentru ca ai muncit mult ca sa-l desparti de prima lui sotie? Doar pentru ca iti imaginai ca pe tine te iubeste cum n-a mai iubit pe nimeni niciodata si ca tie nu-ti va face asa ceva? Naiva creatura! Curvarul e curvar pana moare, asa cum si curva tot curva ramane toata viata.

Si atunci, de ce raman cu orice pret femeile intr-o relatie dupa ce afla ca partenerul le insala? Copiii sunt motivul? M-am cam plictisit sa aud cum devin copiii scuza si motiv de sacrificiu pentru femei. „Pentru ei stau si accept. E tatal copiilor”. Pe bune? Si tu ce esti? O planta? Un obiect? Viata ta nu conteaza? Umilinta, durerea si tradarea nu sunt suficiente ca sa te desprinzi din minciuna in care traiesti? Cand vor creste copiii si le vei povesti ce ai indurat pentru ei, de dragul lor, DIN CAUZA lor, crezi ca ei vor fi mandri de tine? In cel mai bun caz vor spune „Saraca, mama”, iar in cel mai rau te vor condamna ca ti-ai batut joc de tine. Daca ai avea o fata care s-ar afla in situatia ta, ce ai invata-o sa faca? Sa ramana langa ala care o insala cu toate otrepele care ii ies in cale? Sa accepte? Sa inchida ochii? Sa-i mai faca un copil? Sau ai invata-o sa-i dea un sut in fund curvarului si sa porneasca pe un drum nou, intr-o viata traita in adevar?

Eu ma intreb ce parere au mamele acestor femei care se lupta pentru masculul potent. Ce educatie le-au dat? Cum le-au invatat sa se descurce in viata? Calcand pe cadavrele sotiilor, copiilor? Nu le-au invatat sa-si caute si ele un barbat singur, liber si sa construiasca impreuna ceva frumos, trainic, de la zero, cu incredere, loialitate, respect si iubire? Sau le-au incurajat sa distruga familii daca asta inseamna sa fie ele fericite? „Da-o in ma-sa de nevasta! Sa te ia pe tine, mama, ca tu esti fata buna, nu ca scorpia aia!” Inevitabil, toate nevestele sunt scorpii, amantele- zane, iar ei- victime nevinovate. Asta pana la proba contrarie. Cand scorpia priveste cu amuzament cum se paruiesc si se scuipa zanele. Ce face ingerasul puscarias in acest timp? Se duce de urgenta la spital (ca nu-i usor sa fii macho si sa se bata femeile pentru tine). Problema e ca inima te mai si lasa uneori. Nu ca asta ar fi un lucru rau… Ar putea fi chiar o solutie.





Impusca-ma in cap!

27 11 2015

Draga iubita a fiului meu,

Iti scriu acum pentru ca mi-e teama ca atunci cand vei aparea in viata baiatului meu si iti voi intinde mana sa facem cunostinta, ma voi emotiona prea tare si voi uita sa-ti spun aceste lucruri importante.

In primul rand, vreau sa stii ca am mare incredere in copilul meu. Este un baiat destept, sensibil, perfectionist, cu un simt critic dezvoltat si frumos educat. Faptul ca te-a ales pe tine sa-i fii iubita spune multe despre cat de speciala esti. De asemenea, faptul ca el este fericit langa tine nu poate decat sa ma faca si pe mine fericita ca ii esti alaturi. Cata vreme el te iubeste, te iubesc si eu. Ce bucurie mai mare ar putea avea o mama decat sa-si stie copilul iubit si fericit, alaturi de femeia pe care el si-a ales-o?

Poate ai auzit si tu, draga mea, povesti despre mamele de baieti, care-s mai ciudate, despre soacre si nurori care se urasc de moarte, dar sa stii ca nu sunt toate la fel. Desi…

Iti marturisesc ca eu, cand eram de varsta ta, ajunsesem sa-mi doresc sa am un iubit orfan. Il visam pe Costel Cascaval, un actor foarte talentat, care crescuse la o casa de copii. Stiu, suna dur, dar traumele pe care le-am trait de pe urma mamelor de baieti sunt infinit mai dure si de aici dorinta asta a mea ciudata, cu orfanul, care insa nu mi s-a indeplinit niciodata.🙂 Fiindca atunci cand te indragostesti primul gand nu e legat de parintii iubitului, nu te apuci sa faci sapaturi despre cazierul, fisa medicala si cea psihologica a celor care l-au facut. Surprizele vin pe parcurs.🙂

Astfel, am simtit nevoia sa te asigur ca in mine vei gasi o prietena  daca asta vei avea nevoie, o a doua mama, daca vei vrea sau doar o partenera de discutii care va avea intotdeauna inima deschisa pentru tine. Totul va depinde de ce iti vei dori tu. Cata vreme fiul meu te iubeste si te poarta in suflet, eu n-am dreptul sa-ti intorc spatele, in primul rand fiindca imi respect copilul.

Stiu ca in acest moment s-ar grabi cucoanele sa comenteze ca nu stiu eu cum e, si ca o sa vad eu cand mi-o creste baiatul, dar vreau sa iti povestesc tie, draga mea, cateva episoade de viata din propria experienta sau din experientele unor persoane apropiate, in urma carora mi-am jurat sa nu ajung si eu asa.

Era o mamica de baiat major, vaccinat, pe picioarele lui, care nu putea sa manance la pranz fara flacau acasa, la ora 13. Nu conta ca el voia sa stea cu iubita lui, sa manance cu ea sau poate nici macar nu voia sa manance fiindca nu-i era foame, trebuia sa fie prezent la masa ca daca nu, se declansa razboiul.

Era alta foarte interesata de venitul fetei. Nu conta ca baiatul o iubea pentru cum si ce era ea, mamica trebuia sa ii aminteasca pruncului ca aia e cam saraca si nu e de nasul lui. El are o familie bogata si nici nu conteaza ca fiul traieste din banii parintilor, important e ca sarantoaca nu se potriveste cu nazuintele mamicii.

Am mai intalnit de-a lungul timpului mame de baieti care in cardasie cu fiul (in acest caz, aschia era precum copacul) furau bani din veniturile familiei acestuia. Adica baiatul punea bani in contul maicutei fara ca sotia sa stie.

Mai era una suparata foc ca iubita baiatului fumeaza desi chiar si el fuma, si ce sa vezi, chiar sfanta maicuta care se dadea mare luptatoare anti-fumat, a fost prinsa cu tigara in bot. „Eee, mai pufai si eu cate una la ocazii!”

Am auzit si de cucoane care strambau din nas si intrau in fibrilatii cand auzeau varsta iubitei fiului. Nu ca asta ar avea vreo relevanta, dar se crispau doar la gandul ca lumea va afla ca baietelul traieste cu o femeie mai mare decat el (daca ar fi fost minora si ar fi incalcat legile scrise, nu cred ca ar mai fi fost o problema). Vai, vai, ce nenorocire si ce pacat capital! Ce blestem pe capul familiilor perfecte de baieti, cand apare cate una d’asta care le-ar putea compromite imaginea.

Si sa vezi, draga mea, daca nefericitul se mai indragosteste si de vreuna divortata si care mai are si copii. Incepe jihadul de mahala. Se da tot neamul peste cap sa inlature dusmanul, necuratul, dracul din viata baiatului. Placerea mea secreta in cazul acestor mame de baieti este sa le vina copilul acasa si sa le spuna ca e gay. Atunci sa vezi spume la gura! :)))

Si mai am multe exemple sa-ti dau, dar nu vreau sa te sperii prea tare. Poate n-ai avut si n-o sa ai parte de asa ceva in viata ta. De asta zic: in relatia cu tine, ma voi feri cat pot de mult sa fiu penibila ca doamnele pe care ti le-am descris si ma educ inca de pe acum cu scopul asta. Fiindca stii ce e ciudat, draga mea? Ca toate femeile astea care fac rau iubitelor fiilor lor au fost persecutate, urate, jignite, la randul lor, de mamele baietilor cu care s-au iubit. Dar au uitat asta dupa ce au ajuns cucoane. Majoritatea n-au fost pe placul „soacrelor”, dar fiecare a gasit strategia cea mai potrivita ca sa le inchida gura si sa castige batalia asta absurda, ilogica. Stii care le e strategia? Sa toarne plozi. Nu conteaza ca sunt niste copile care abia si-au dat bac-ul (daca si l-au dat) si fac sex cu barbati in toata firea (care era parerea lumii in acest caz??? Nu zicea nimic???), important e ca le-au dat peste bot mamelor iubitilor lor si le-au facut bunici. :)))) Eee, cand esti bunica devii mai inteleapta si parca si veninul de la gura se mai dilueaza. Asta nu inseamna ca iubirea dintre nora si soacra apare ca prin minune, dar macar nora si-a marcat teritoriul si mama baiatului e doar in trecere pe la casa lor.

Draga iubita a fiului meu, daca vreodata dau semne ca as putea deveni ca cele despre care ti-am povestit, te rog frumos, impusca-ma in cap! Daca as indrazni vreodata sa-l pun pe fiul meu sa aleaga intre mine si tine, de parca noi am fi rivale, si de parca dragostea pentru mama ar fi la concurenta cu dragostea pentru femeia iubita, impusca-ma in cap! Daca as fi atat de egoista, incat sa nu ma gandesc ca cel pe care il chinui cel mai mult este copilul meu, cel care e la mijloc fara sa aiba vreo vina, te rog pe tine, fata draga, impusca-ma in cap! Decat sa fiu povara, mai bine sa fiu amintire placuta.

Si spune, te rog, lumii intregi ca ai fost in legitima aparare. Ai aparat iubirea voastra, ai aparat visele pe care le aveti impreuna, ai aparat o dragoste pe care n-are dreptul nimeni de pe acest pamant s-o infiereze, sub niciun motiv.

Si fiti fericiti!

Iar la final, draga mea, fiindca sunt si mama de baiat, dar si de fata, iti spun si gluma asta de mai jos, rupta din realitatea asta mizerabila. Si iti mai spun ceva: atunci cand ne vom intalni imi doresc sa radem, sa ne distram, sa ne bucuram si sa fim fericite ca, in feluri diferite, iubim, totusi, acelasi baiat minunat si de noi depinde sa-i fie bine.

Are mama un baiat ghinionist si o fata norocoasa